Simona Halep, a 5-a „bogătaşă” din tenisul feminin all-time

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

După turneul de la Roland-Garros, Halep va urca în premieră în Top 5 al câştigurilor financiare din toate timpurile.

Calificarea în optimile de finală la turneul parizian a propulsat-o pe Simona Halep de pe locul al şaptelea până pe poziţia a cincea în clasamentul all-time al banilor câştigaţi din tenis.

Surorile Williams, Maria Şarapova şi Caroline Wozniacki sunt singurele jucătoare care o depăşesc în acest moment pe Halep la capitolul premii în bani acumulate în circuitul WTA. La începutul turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros, Halep era a şaptea „bogătaşă” din tenis, dar a urcat încă două locuri înainte de faza optimilor de la Paris. Aflate în faţa româncei la diferenţe mici, cehoaica Petra Kvitova şi bielorusa Victoria Azarenka au părăsit tabloul în primele tururi, astfel că Simona şi-a depăşit rivalele cu cei 271.000 de dolari pe care şi i-a asigurat după victoria din turul al treilea contra ucrainencei Lesia Tsurenko.

Este pentru prima dată în cariera Simonei Halep când constănţeanca intră în acest club exclusivist (Top 5) al câştigurilor financiare. Mai departe, pe viitor, tenismena noastră se va lupta cu urmăritoarele Kvitova şi Azarenka pentru a-şi păstra acest loc onorabil. De urcat va fi însă din ce în ce mai greu, în condiţiile în care Halep e despărţită de daneza „Caro” Wozniacki (locul 4) de aproape patru milioane de dolari. De asemenea, rusoaica Şarapova are aproximativ opt milioane peste Halep, iar Venus Williams mai mult de 11 milioane. Pe primul loc e inegalabila Serena, tenismena de 37 de ani aflându-se în preajma bornei de 90 de milioane de dolari, adică de trei ori mai mult decât averea Simonei Halep.

Top 10 câştiguri all-time în tenisul feminin

Jucătoare    Bani câştigaţi

1. Serena Williams         88.851.000

2. Venus Williams          41.410.000

3. Maria Şarapova         38.560.000

4. Caroline Wozniacki   33.891.000

5. Simona Halep           29.948.000

6. Petra Kvitova            29.931.000

7. Victoria Azarenka      29.857.000

8. Angelique Kerber       28.310.000

9. Agnieszka Radwanska 27.683.000

10. Martina Hingis          24.749.000

*Sume exprimate în dolari.

Simona Halep va juca în această seară meciul cu poloneza Iga Swiatek din optimile de finală de la Roland-Garros. Calificarea în sferturi e răsplătită cu 462.000 de dolari (cu aproape 200.000 mai mult decât tenismena eliminată în optimi), astfel că jucătoarea noastră are şansa să depăşească suma de 30 de milioane de dolari, bani câştigaţi exclusiv pe terenul de tenis.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net