Simona Halep are un program plin la Adelaide. Care e orarul zilnic

Ultima actualizare:
Simona Halep, la antrenament pe terenul din Adelaide
Simona Halep, la antrenament pe terenul din Adelaide

Simona Halep a intrat în a doua jumătate a carantinei de la Adelaide, iar unul dintre antrenorii ei, Artemon Apostu-Efremov, a povestit cum trec zilele pentru a doua jucătoare a lumii.

Conform unei decizii a organizatorilor de la Australian Open, primii trei jucători și primele trei jucătoare din lume au fost carantinați la Adelaide și nu la Melbourne, ca restul participanților. Aceasta deoarece la Adelaide condițiile de carantinare sunt mai puțin aspre, în sensul că fiecare participant putea fi însoțit de întreg staff-ul sau de familie, spre deosebire de orașul care găzduiește turneul de Grand Slam, unde era permis doar un antrenor.

Simona Halep, alături de Darren Cahill, la Adelaide
Simona Halep, alături de Darren Cahill, la Adelaide

Într-o intervenție în direct la Digi Sport, Artemon Apostu Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a povestit cum decurge carantina la Adelaide. ”Avem condiţii foarte bune. Cei de aici, din Adelaide, şi-au dat silinţa foarte mult, sunt reguli foarte stricte de securitate. În principiu, ele seamănă cu ce e la Melbourne, avem patru ore şi jumătate în care putem să ieşim din cameră şi doar pentru a merge la teren. Tenisul este aproximativ două ore. Singura diferenţă majoră, şi asta este dată de politica fiecărui stat în parte, este că aici avem voie să mergem toţi la teren. E permis accesul celor din grup”.

Simona Halep sare zilnic coarda
Simona Halep sare zilnic coarda

”În rest, suntem izolaţi, nu ne vedem cu nimeni altcineva din celelalte grupuri, avem trasee diferite, totul este practic separat. Aici avem balcon, suntem într-un aparthotel, comparativ cu Melbourne, unde sunt camere de hotel. Din punct de vedere al timpului de antrenament este la fel, şi aici şi la Melbourne. Nu ne-am antrenat mai mult de două ore. E o atmosferă bună în echipă, au fost şapte zile pline, fără pauză, încercăm să profităm de fiecare moment pe care îl avem pentru a ne pregăti”, a declarat tehnicianul.

Simona Halep, care îl are alături și pe antrenorul principal australian Darren Cahill, va juca primul meci din acest an la 29 ianuarie, într-un turneu demonstrativ care va fi organizat la Adelaide și la care vor mai participa Naomi Osaka, Ashleigh Barty și Serena Williams.


    Simona Halep sare zilnic coardaFOTO: Instagram
Simona Halep sare zilnic coardaFOTO: Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net