Simona Halep e la trei victorii de 4,4 milioane de dolari

Ultima actualizare:

    Simona Halep, la serviciuFOTO: EPA
Simona Halep, la serviciuFOTO: EPA

Simona Halep a intrat în linie dreaptă pentru cucerirea titlului la Turneul Campioanelor. Dacă în primele două etape ale grupei o înfrângere nu însemna un capăt de țară, de azi lucrurile se schimbă, pentru că orice eșec echivalează cu eliminarea din competiție. Așa că victoria în fața Karolinei Pliskova este obligatorie.

Când ai un palmares de 7-3 cu viitoarea ta adversară, care a mai și declarat în nenumărate rânduri că nu îi joace împotriva ta, se presupune că poți intra liniștit pe teren, pentru că succesul e asigurat încă de la vestiare. Numai că Simona știe că în meciurile cu Pliskova, pe care o conduce cu 7-3 în întâlnirile directe, orice secundă de deconcentrare poate atrage sfârșitul într-un turneu. Cele două jucătoare, rivale parcă de o viață, se vor întâlni în această după-amiază, de la ora 14.00 (în direct la Digi Sport), în partida care va decide ultima semifinalistă a Turneului Campioanelor.

Presiunea este cu atât mai mare cu cât competiția găzduită pentru prima dată de orașul chinez Shenzhen pune la bătaie premii nemaivăzute în tenisul mondial, nu doar în cel feminin. Astfel, dacă va ajunge să cucerească titlul, Simona va primi nu mai puțin de 4.420.000 de dolari. O sumă care o depășește pe cea câștigată de Bianca Andreescu după victoria de la US Open, 3,85 milioane de dolari, și care reprezintă, deocamdată, recordul în tenisul feminin și masculin. Dacă nu ar fi pierdut în fața Elinei Svitolina, atunci românca ar fi putut încasa 4.725.000 de dolari. Acum, în cursa pentru acest cec incredibil a rămas o singură jucătoare dintre cele prezente la Turneul Campioanelor: ucraineanca Elina Svitolina. Deținătoarea titlului va juca azi, de la ora 12.30, contra înlocuitoarei Biancăi Andreescu, americanca Sofia Kenin. Și, dacă  dacă va ieși neînvinsă din grupe, iar apoi va recuceri trofeul, atunci va pune mâna pe această sumă impresionantă.

Revenind la Simona Halep, trebuie spus că ea va primi un cec cu o valoare extraordinară și dacă va doar va juca finala: 2.095.000 de dolari. Dacă va învinge azi, dar va pierde apoi în semifinale, românca va lua 995.000 de dolari. Totuși, va rămâne cu satisfacția de a fi trecut de grupe pentru prima dată din 2014. Nu doar pe plan financiar, ci și pe plan sportiv meciul de azi este foarte important pentru jucătoarea noastră. O victorie azi îi asigură locul 3 la finalul sezonului, după Ashleigh Barty și Karolina Pliskova. Aceeași poziție va fi ocupată de ea și dacă va pierde finala. Dacă va cuceri, însă, titlul, acesta va veni la pachet și cu ocuparea locului 2 în clasamentul finalului de an, după australianca Barty, care este sigură de primul loc până în 2020.

Barty și Bencic, în semifinale

Grupa Roșie a Turneului Campioanelor și-a încheiat meciurile ieri. În urma rezultatelor din ultima etapă, câștigătoarea grupei a fost liderul mondial, Ashleigh Barty, care a învins-o cu scorul de 6-4, 6-2 pe cehoaica Petra Kvitova. A doua în ierarhie a fost elvețianca Belinda Bencic, care a profitat de abandonul olandezei Kiki Bertens, la scorul de 7-5, 1-0, pentru a se califica în penultimul act. Acolo unde o va întâlni pe câștigătoarea Grupei Violet, cel mai probabil Elina Svitolina. La rândul ei. Barty va juca pentru calificarea în finală, cel mai probabil, contra învingătoarei meciului dintre Simona Halep și Karolina Pliskova.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net