Simona Halep e sigură că va câștiga și primul titlu de Mare Șlem

Ultima actualizare:

    Numărul 1 WTA a câştigat în trei seturi bătălia cu campioana din 2016 de la Australian Open şi US Open, dar penultimul act, cu Muguruza, se anunţă de focFoto: EPA
Numărul 1 WTA a câştigat în trei seturi bătălia cu campioana din 2016 de la Australian Open şi US Open, dar penultimul act, cu Muguruza, se anunţă de focFoto: EPA

Într-un interviu pentru ”Sports Illustrated”, Simona Halep a mărturisit că nu are resentimente în ceea ce priveşte French Open, turneu la care a fost de două ori finalistă (2014 şi 2017). În primul tur, românca o va înfrunta pe Alison Riske (105 WTA), pe care a învins-o în două rânduri, în 2015, la Roma, şi în 2017, la Beijing.

Simona a mărturisit că se simte foarte bine la Paris. “Am câştigat trofeul la juniori aici. Este aproape de ţara mea. Iubesc Parisul, să fiu aici şi să vizitez oraşul. Poate voi locui acolo într-o bună zi. Iubesc totul în legătură cu acest turneu”, i-a declarat Simona Halep jurnalistului Jon Wertheim. Românca a subliniat că momentul cel mai fericit al carierei sale a fost finala din 2014 de la Roland Garros, deşi a pierdut-o în faţa Mariei Şarapova: “După meci nu am fost foarte tristă. Știam că Şarapova este o jucătoare mare şi o mare campioană. Nu spun că nu eram încrezătoare, dar nici că ştiam că voi câştiga. Eram undeva la mijloc şi echilibrul era foarte bun. Am fost bucuroasă. Nu m-am supărat”.Cu câteva zile înaintea debutului la noua ediție a turneului parizian, Halep se declară încrezătoare și consideră că poate câştiga un titlu de Mare Șlem, ținând cont că a fost foarte aproape de reuşită de trei ori. “Poate este nevoie doar de timp, de răbdare şi încredere că pot reuşi”.Halep a declarat și că este mândră că de-a lungul carierei nu a renunţat niciodată după înfrângeri grele. “Un moment de care sunt mândră? La Roma, cred că la Roma, am jucat într-un an în calificări şi am învins-o pe Radwanska în turul doi. Îi urmăream mereu evoluţiile. Vedeam cât de inteligent joacă. Nu credeam că o pot învinge. A fost o victorie mare pentru mine şi importantă pentru că a fost momentul când m-am gândit: Pot reuşi”, a afirmat Halep.Liderul mondial s-a referit și la alte aspect din viața sa sportivă:- operația de micșorare a sânilor din 2009: “Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Poate faptul că am făcut-o a fost important pentru unde am ajuns astăzi. Însă nu simt că m-am sacrificat fiind aici sau jucând tenis, pentru că îmi place cu adevărat acest sport şi niciodată nu îmi este greu să mă antrenez”.- Ion Ţiriac: “Ştie totul despre acest sport pentru că este implicat în tenis de mulţi aci. Este alături de mine tot timpul. Îmi spune multe poveşti din perioada în care juca, dar şi din perioada de după. Mă face să râd de fiecare dată”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net