Simona Halep îşi prelungeşte vacanţa

Ultima actualizare:

    Simona Halep  a jucat finala turneului  de la Roland Garros,  rezultat în urma  căruia a urcat pe  locul 2 în clasamentul  mondial
Simona Halep a jucat finala turneului de la Roland Garros, rezultat în urma căruia a urcat pe locul 2 în clasamentul mondial

Simona Halep are, în sfârşit, timp pentru ea. Departe de turnee, cu glezna dreaptă încă în refacere, Simona a dat căldura Bucureştiului pe răcoarea munţilor, mergând, alături de mama ei, la Buşteni şi Sinaia. Mai mult, a luat o decizie importantă.

Motivul pentru care a ales să petreacă zilele de miercuri şi joi (13 și 14 iunie) la Buşteni nu este întâmplător, Simona fiind cetăţean de onoare al staţiunii încă din anul 2014. Atunci, cu ocazia titlului, a primit şi un teren de 500 de metri pătraţi din partea Primăriei, pe care a început să-şi construiască o vilă. Ea nu e singurul campion al sportului românesc care a primit o parcelă la Buşteni, alţi beneficiari fiind Lucian Bute sau Alina Dumitru. Evident, Simona a dorit să verifice stadiul lucrărilor, dar a ţinut să-l cunoască şi pe noul primar, Irinel Ghiţă, ales pe 11 iunie. „A fost un sezon foarte bun de zgură, am avut turnee grele, meciuri grele. Am reuşit să câştig un turneu şi să fac două finale, ceea ce înseamnă foarte mult pentru că am fost accidentată, la începutul anului”, a declarat a doua jucătoare de tenis a lumii. 

simeon stalpnicul png

Halep a recunoscut că încă mai suferă pentru înfrângerea din finala turneului de la Roland Garros: „Ultimul turneu nu s-a terminat cum îmi doream. Sunt un pic tristă, supărată, dar viaţa merge înainte. O să mă facă mai puternică, probabil, acest rezultat şi sper să ating numărul unu în lume, cât de curând”, a declarat Simona Halep. În ceea ce priveşte recuperarea, aceasta se pare că merge mai lent decât şi-a imaginat jucătoarea noastră. Astfel, pentru a nu risca o reaccidentare la gleznă, Simona a decis să se retragă de la turneul WTA care urma să aibă loc săptămâna viitoare la Birmingham. Prin această decizie, Halep pierde ocazia de a lupta pentru urcarea pe primul loc în clasamentul mondial, lucru care ar fi putut deveni posibil dacă ea ar fi avut un parcurs bun la Birmingham, iar actualul lider, Angelique Kerber, nu. Aşa, va trebui să aştepte până după Wimbledon pentru a deveni în premieră lider mondial al tenisului feminin. 

simeon stalpnicul png

Perioada de foc va fi pentru ea în iulie-august

Pentru Simona Halep e foarte important să iasă sănătoasă din sezonul de iarbă deoarece spre finalul lunii iulie şi începutul lui august ea va avea foarte multe puncte de apărat. Anul trecut, ea a câştigat titlul la Bucureşti, unde a acumulat 280 de puncte, a fost campioană la Montreal (900 de puncte), semifinalistă la Cincinnati (350 puncte) şi sfert-finalistă la US Open (430 de puncte). Deci un total de 1.960 de puncte, pe care dacă vrea să le păstreze sau chiar să le îmbunătăţească va trebui să fie sănătoasă 100%.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net