Simona Halep joacă primul meci în semifinala Fed Cup cu Franța

Ultima actualizare:

    Simona Halep și colege sale își doresc să repete evoluția din Cehia și să se califice în finala Fed CupFoto: EPA
Simona Halep și colege sale își doresc să repete evoluția din Cehia și să se califice în finala Fed CupFoto: EPA

Număr 2 mondial, Simona Halep va disputa meciul de deschidere în ambele zile ale semifinalei Fed Cup dintre Franța și România

Simona Halep poate da un plus de încredere colegelor sale în cazul în care va câștiga astăzi, cu Kristina Mladenovic, și mâine, contra Carolinei Garcia. Sorții au fost mai favorabili decât la partida cu Cehia în sensul că racheta noastră numărul 1 va avea mai mult timp de odihnă între cele două dispute comparativ cu rivala sa. Constănțeanca a mărturisit ieri că resimte emoții, dar că e într-o stare fizică bună și că-și propune să câștige ambele meciuri de simplu. “Sunt bucuroasă că sunt aptă de joc sută la sută. Acum trebuie să intru pe teren şi să-mi fac treaba. Am emoţii, dar este normal şi este bine, pentru că sunt destul de concentrată şi pusă pe treabă. Îmi doresc tare mult să câştig cele două puncte, dar am încredere şi în celelalte fete. Nu contează scorul, contează să câştigăm”, a declarat Halep la Digi Sport.Aflată pe locul 66 mondial, Kristina Mladenovic a fost titularizată în locul lui Alize Cornet, care s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimul timp, renunțând să participe la turneele de la Charleston și Lugano. De altfel, Kiki are palmares favorabil (3-2) în fața lui Halep, dar ultima confruntare dintre ele, singura pe zgură, a fost câștigată de româncă (7-5, 6-7/5, 6-2 în finală la Madrid 2017). Neînvinsă în Fed Cup de trei ani, Halep spune că meciul va fi dificil și diferit acum, contând pentru o partidă pe echipe.  

Miki Buzărnescu, preferată la simplu

Căpitan nejucător al României, Florin Segărceanu mizează pe stabilitate, abordând disputa cu Franța cu aceleași jucătoare. El a titularizat-o din nou pe Mihaela Buzărnescu la simplu, respectiv pe Irina Begu și Monica Niculescu la dublu. Iar dacă împotriva Cehiei a renunțat la Ana Bogdan, contra Franței în postura jucătoarei neutilizate se va afla Raluca Olaru.Bucuroasă că a fost desemnată a doua rachetă a României, Miki a mărturisit că spre să se impună în fața lui Garcia. “Mă aştept la un meci destul de ciudat, Garcia este o jucătoare foarte agresivă. Mă voi gândi la o tactică. Ea având foarte multă experienţă şi meciuri bune”, a spus la Digi Sport Buzărnescu, care n-a jucat niciodată în circuitul WTA nici cu Garcia, nici cu Mladenovic. Interesantă se anunță și confruntarea de la dublu, acolo unde Irina și Monica le vor avea în față pe Garcia și Mladenovic, care au câștigat titlul de dublu la Roland Garros, în 2016. Și din acest punct de vedere România pare a avea un ușor avantaj în sensul că adversarele vor evolua și la simplu. În istoria Fed Cup, România și Franța s-au mai întâlnit o singură dată, în 1976, când Virginia Ruzici și Florența Mihai s-au impus cu 3-0. 

Donație de 3.000 de dolari 

Fost lider WTA, Simona Halep a primit cecul de 3.000 de dolari pentru Fed Cup Heart Award, premiu obţinut de ea în urma votului fanilor pe site-ul competiției. Constănţeanca a ales să-i doneze fundaţiei care îi poartă numele: “Este un moment special. Primesc premiul pentru a doua oară. Sunt foarte fericită, pentru că oamenii apreciază cum sunt eu pe teren şi este mereu o plăcere să joc pentru ţara mea. Vreau să le mulţumesc tuturor fanilor pentru că m-au votat. Pentru că este un premiu special, îl voi dona fundaţiei mele. Vreau să ajut copiii să descopere tenisul, astfel că aceşti bani vor ajunge acolo. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru ca Fundaţia Simona Halep să crească pentru a ajuta cât mai mult posibil”.

Fed Cup, Grupa Mondială, semifinaleFranța – RomâniaProgram meciuriSâmbătă, 20 aprilieDe la ora 15.00Kristina Mladenovic – Simona HalepCaroline Garcia – Mihaela BuzărnescuDuminică, 21 aprilieDe la ora 14.00Caroline Garcia – Simona HalepKristina Mladenovic – Mihaela BuzărnescuGarcia/Mladenovic – Begu/NiculescuMeciurile sunt transmise în direct de Digi Sport și Telekom Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net