Simona Halep a revenit, joi, în ţară, după ce a fost eliminată în sferturile de finală la Australian Open. Ea a povestit la aeroportul Henri Coandă cum s-a simțit în carantină, sau care sunt planurile ei în continuare.


La sosirea pe aeroportul Herni Coandă, Simona Halep a declarat: "Au fost dificile acele 14 zile de la început, pentru că a trebuit să stăm în cameră, dar am avut posibilitatea de a ieşi patru ore pe zi, ceea ce a fost foarte bine. A fost o deplasare greuţă, dar mă bucur tare mult că am reuşit totuşi să fac sferturi. Eram obişnuită de anul trecut, când am stat numai la hotel şi la teren, dar 14 zile în care să nu faci nimic-nimic a fost dificil. Am vorbit cu mai mulţi sportivi despre carantină şi toţi au spus că a fost o perioadă dificilă în acele 14 zile, dar totuşi trebuie să fim recunoscători că s-a desfăşurat acest grand slam, ceea ce nu a fost uşor nici pentru organizatori. A fost lockdown total şi nu am mai putut să ieşim din camere, a fost dificil pentru că am început într-o atmosferă şi eu am terminat într-o altă atmosferă. Am înţeles că acum o să fie spectatori. Sunt dificile aceste momente, dar nu putem să ne plângem, totuşi avem condiţii bune. A fost foarte frumos cu spectatori, a fost o energie frumoasă şi chiar am simţit lipsa publicului foarte tare, anul trecut.”, a spus ea.

În ceea ce privește șansele la trofeu, Simona crede că Naomi Osaka va cucerit titlul: ”Cred că Osaka va câştiga turneul, are şi Brady şansa ei, dar Osaka o să câştige cu experienţa”, a mai afirmat a doua jucătoare a lumii.

Următoarea competiție la care va participa va fi turneului de la Dubai, care începe la 1 martie. Halep spune că în mod normal va juca acolo. ”În mod normal aşa a rămas, vreau să mă odihnesc un pic, am nevoie de câteva zile de odihnă şi după voi vedea. După turneele de la Dubai şi Doha, Darren o să vină şi o să petreacă mai mutl timp în Europa, pentru că e greu cu mersul înapoi, în Australia", a mai afirmat Simona Halep.

Românca a fost eliminată în sferturile de finală ale Australian Open de Serena Williams, care s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3.

 
 
Loading...