Simona Halep, momente emoţionante cu părinţii şi antrenorul la Roland Garros 2018

Ultima actualizare:

    Îmbrăţişarea dintre Simona Halep şi Darren Cahill, după victoria de la Roland Garros 2018FOTO: EPA
Îmbrăţişarea dintre Simona Halep şi Darren Cahill, după victoria de la Roland Garros 2018FOTO: EPA

După ultima minge a finalei, Simona Halep a refuzat politicos primul interviu de pe teren, pentru a urca în tribună, în loja în care se aflau părinţii săi şi întreaga ei echipă.

Mai întâi şi-a îmbrăţişat antrenorul, pe umărul căruia a plâns câteva secunde, după care a sărit în braţele părinţilor. Cei care, ca şi acum 10 ani, când ea cucerea titlul junioarelor pe aceeaşi arenă, se aflau în tribune, tot cu ochii în lacrimi, bucurându-se pentru fata lor. După aceste momente emoţionante, Simona a coborât pe teren, pe scena special amenajată, pentru a ţine pentru prima dată discursul învingătoarei unui turneu de Grand Slam: „Visam la acest moment de când aveam 14 ani, mulţumesc tuturor, mi-am dorit ca acest titlu să vină aici în Franţa. Felicitări Sloane, ai jucat foarte bine. Îl văd pe Darren cu drapelul României. Îţi mulţumesc. Teo, Andrei, mulţumesc mult, mulţumesc românilor, dar şi francezilor. Mă bucur că am câştigat la 40 de ani după Virginia Ruzici. Mulţumesc tuturor, ne vedem anul viitor”, a fost discursul româncei.


    Simona Halep, alaturi de părinţii ei şi de Virginia Ruzici, după finala de la Roland Garros 2018FOTO: EPA
Simona Halep, alaturi de părinţii ei şi de Virginia Ruzici, după finala de la Roland Garros 2018FOTO: EPA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net