Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Ultima actualizare:

    Simona Halep a ajuns în turul 3 la Roland GarrosFOTO: EPA
Simona Halep a ajuns în turul 3 la Roland GarrosFOTO: EPA

Simona Halep a avut joi o zi bună: s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, dar a aflat și că a primit wild-card pentru turneul de la Eastbourne.

În turul secund al turneului de la Roland Garros, Simona Halep, care este deținătoarea titlului, a învins-o cu scorul de 6-4, 5-7, 6-3, pe poloneza Magda Linette. A fost o partidă pe care și-a făcut-o singură grea, după ce a condus cu 5-3 și a ratat trei mingi de meci în setul secund. Următoarea adversară a ei va fi, sâmbătă, învingătoarea partidei dintre Aleksandra Krunic și Lesia Tsurenko. Surprizele de până acum au curățat partea Simonei de favorite, astfel că până în semifinale are drumul liber.

În ceea ce privește wild-card-ul acordat de organizatorii turneului de la Eastbourne (21-29 iunie), acesta a picat exact la țanc, pentru că astfel jucătoarea noastră va avea timp să facă o repetiție generală pe iarbă pentru Wimbledon, acolo unde și-a propus să cucerească titlul.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net