Deținător al recordului de săpătămâni (310) pe care le-a petrecut ca număr 1 mondial, Roger Federer (38 de ani) a făcut o propunere care poate schimba cursului tenisului la nivel mondial. Mai exact, elvețianul a sugerat unificarea organismelor care supervizează întrecerea masculină (ATP) și pe aceea feminină (WTA). Propunerea este susținută de foști și actuali jucători, printre aceștia aflându-se și Simona Halep.


Federer a lansat această dezbatere pe contul său de Twitter. ”Mă întreb numai... dacă sunt singurul care se gândește că a venit momentul ca tenisul jucat de băieți să se unească cu acela al fetelor”, a fost postarea elvețianului. Apoi, acesta a revenit și a nuanțat ideea: ”Îmi imaginez o fuziune între ATP și WTA”, a scris el, explicând că nu ar fi vorba despre unirea celor două întreceri, ci a instanțelor care le administrează. Federer a subliniat, totodată, că ”este foarte confuz pentru fani cu sisteme de clasament, cu logo-uri, cu site-uri și categorii de turnee diferite” și a considerat că printr-o unificare ar apărea un organism mult mai puternic în această perioadă dificilă.
Printre primii care au dat un răspuns favoriabil s-au numărat Simona Halep, Garbiñe Muguruza, Sania Mirza și Donna Vekic. “Nu eşti singurul”, a postat românca.
De asemenea, Billie Jean King, cea care a inițiat apariția WTA, în 1973, a avut o reacție pozitivă pe Twitter: “Sunt de acord. Şi am spus asta încă din anii ’70. O voce, feminin şi masculin împreună, este de mult timp viziunea mea pentru tenis. WTA singură n-a fost decât Planul B. Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Să facem ca această idee să devină realitate”.
O reacție a avut și Rafael Nadal: ”Hei, Roger, așa cum știi din discuțiile noastre, eu sunt totalmente de acord că ar fi genial să ieșim din această criză cu o uniune a tenisului la masculin și feminin în jurul unei singure organizații”. 

Loading...