Simona Halep va juca pentru a 8-a oară în semifinalele unui turneu de grand slam

Ultima actualizare:

    Simona Halep și-a manifestat bucuria pentru victorie, dar mai ales pentru jocul eiFoto: Guliver / GettyImages
Simona Halep și-a manifestat bucuria pentru victorie, dar mai ales pentru jocul eiFoto: Guliver / GettyImages

Fără set pierdut la Australian Open 2020, constănțeanca dispută mâine dimineață, nu înainte de ora 6.30, a 8-a semifinală a sa la turneele de grand slam. Aflată pe locul 3 WTA şi favorită cu numărul 4 a întrecerii de la Melbourne, Simona Halep a câștigat (6-1, 6-1) ”sfertul” cu Anett Kontaveit (31 WTA şi cap de serie numărul 28). Spre deosebire de ediția 2018, când a jucat finala, românca a fost extrem de expeditivă, comportându-se precum un metronom.

Jocul Simonei, extrem de sigur, a fost elogiat de toată lumea. “Ştiam că este incredibil de rapidă, dar am fost un pic surprinsă de cât de agresiv a jucat, făcându-mă să mă mişc mult. Cred că a returnat foarte bine şi m-a pus sub presiune tot timpul. Joacă extraordinar. A jucat mult mai bine decât mine astăzi”, a spus Kontaveit.Dincolo de evoluție, Simona a impresionat din nou prin dezinvoltura sa. O atitudine care s-a observat și în declarațiile de după meci. Întrebată la interviul de pe teren dacă se va uita la meciul dintre Garbine Muguruza şi Anastasia Pavliucenkova, în care s-a stabilit adversara ei din semifinale, Halep a răspuns: "Nu, nu o să mă uit la meci. O să mă bucur de această zi, pentru că mai e mult din ea. O să mă liniştesc, o să merg la cumpărături, ca în fiecare zi, pentru că asta mă motivează, aşa cum am spus şi la meciul trecut. Măine, o să mă gândesc la meci, azi, nimic despre tenis. Nu vă spun ce o să cumpăr. Merg la magazine şi văd acolo ce mă inspiră".

Muguruza are 3-2 la ”general” cu Halep

Prezentă pentru a doua oară în semifinalele turneului de la antipozi, Simona Halep o va înfrunta în această dimineață, nu înainte de ora 6.30 (în direct la Eurosport), pe Garbine Muguruza (Spania, locul 32 WTA), care a câștigat (7-5, 6-3) ”sfertul” cu Anastasia Pavliucenkova (Rusia, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30). Până acum, cele două jucătoare s-au întâlnit de cinci ori, spaniola conducând cu 3-2. Halep s-a impus în ”optimi”, la Stuttgart, în 2015 (3-6, 6-1, 6-3) şi în semifinale, la Roland Garros, în 2018 (6-1, 6-4), iar iberica a triumfat în finala turneului de la Cincinnati, din 2017 (6-1, 6-0), în Fed Cup, în 2015, la Galaţi (6-4, 6-3) şi în turul 1, la Wuhan, în 2014 (2-6, 6-2, 6-3).Calificarea în semifinale i-a adus Simonei 1.040.000 de dolari australieni (704.000 dolari americani), iar o prezență în finala de sâmbătă îi va asigura 2.065.000 de dolari australieni (1,4 milioane de dolari americani).

Semifinale disputate de Halep la turneele de mare șlem

Roland Garros 2014: 6-2, 7-6/4 cu Andrea PetkovicWimbledon 2014 : 6-7/5, 2-6 cu Eugenie BouchardUS Open 2015: 1-6, 3-6 cu Flavia PennettaRoland Garros 2017: 6-4, 3-6, 6-3 cu Karolina PliskovaAustralian Open 2018 : 6-3, 4-6, 9-7 cu Angelique KerberRoland Garros 2018: 6-1, 6-4 cu Garbine MuguruzaWimbledon 2019 : 6-1, 6-3 cu Elina SvitolinaAustralian Open 2020 : joacă cu Garbine Muguruza

Simona Halep i-a mulțumit public antrenorului Darren Cahill

Simona Halep a vorbit din nou despre rolul jucat de Darren Cahill în cariera ei: "Am muncit din greu la jocul meu şi azi sunt o persoană mai bună, în primul rând, şi apoi o jucătoare mai bună. Aşa că vreau să-i mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-a dat. Este o persoană extraordinară şi comunicarea este uşoară. Mă înţelege, iar asta face treaba mai uşoară. Aici, în Australia, pot să spun că este a doua mea casă, pentru că mă simt ca făcând parte din această comunitate, deoarece am antrenorul din Australia. Aşa că vă mulţumesc tuturor. Am amintiri frumoase din 2018, când am avut acele meciuri grele şi am jucat finala. Vreau să dau tot ce am meciul următor şi, de ce nu, poate pot repeta din nou performanţa de atunci", a spus ea.

Nicholas David Ionel în semifinalele de dublu juniori

România are un reprezentant și în semifinalele juniorilor. Performanța a fost atinsă de Nicholas David Ionel, care, alături de elvețianul Leandro Riedi, a trecut cu 6-4, 6-2, în sferturile de finală, de italienii Francesco Maestrelli/Samuel Vincent Ruggeri. Disputa a durat 59 de minute. În semifinale, Ionel și Riedi îi vor întâlni pe elvețienii Jerome Kym / Dominic Stricker, astăzi, în ultimul meci de pe terenul 13. La dublu junioare, Fatima Ingrid Amartha Keita (România) și Shavit Kimchi (Israel) au pierdut (3-6, 1-6), în sferturi de finală, în faţa echipei Ziva Falkner (Slovenia) / Matilda Mutavdzic (Marea Britanie) într-o oră şi două minute. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net