Caroline Wozniacki l-a avut pe tatăl său cu ea în Australia, dar doar mama Simonei a decis s-o însoțească pe româncă la Melbourne, pentru aceste două săptămâni. Stere a rămas la Constanța, cu treabă și puțin din superstiție, și a văzut la televizor toate meciurile fiicei sale.


La fel s-a întâmplat și în finală, pe care a trăit-o în pragul infarctului alături de niște prieteni. La final, Stere Halep, creatorul Simonei de azi, nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în plâns chiar în momentul când Billy Jean King îi oferea româncei trofeul învinsei.

”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că e sănătoasă. Meciuri și turnee sunt tot anul. E timp să câștigăm un Grand Slam. Wozniacki a avut și noroc.Bravo ei, pentru că și ea s-a luptat mult timp să câștige un astfel de trofeu. Dacă a bătut-o pe Simona, înseamnă că a meritat să câștige acest trofeu. În tenis trebuie să joci și pentru spectatori, să atragi lumea, să atragi copiii spre sport. Nu contează doar banii. Am vorbit cu ea înainte de meci. I-am zis să joace de plăcere. I-a dat de furcă la toate meciurile, chiar și în finală. Ați văzut că a avut probleme și la coapsă.”, a spus Stere Halep.

 
 
Loading...