Tecău, la un pas de victorie

Ultima actualizare:

    Tecău şi Rojer au pierdut primul meci la Turneul Campionilor
Tecău şi Rojer au pierdut primul meci la Turneul Campionilor

Tenismenul român Horia Tecău şi partenerul său, Jean-Julien Rojer, au fost învinşi de perechea Pierre-Hugues Herbert - Nicolas Mahut, în primul meci al Turneului Campionilor, scor 6-1, 6-7 (7), 8-10.

Tecău şi Rojer au avut şansa de a învinge, dar la final, după o oră şi 44 de minute, s-au declarat pierzători în faţa unor francezi mai slab cotaţi.

Românul şi colegul său au pornit în forţă şi s-au impus în primul set cu 6-1. În a doua parte însă s-a ajuns la tiebreak, Horia şi “Juls” au avut 6-5, dar au ratat mingea de meci. În cele din urmă, rivalii s-au mobilizat şi s-au detaşat în supertiebreak, scorul final fiind 6-1, 6-7 (7), 8-10. “Rezultatul este dezamăgitor, dar până la urmă ne-am bucurat de această experienţă. N-am făcut faţă în momentele de presiune. Dar, ca să ajungem la minge de meci, a trebuit să servim agresiv şi să avem un procentaj mare pe primul serviciu…Totuşi, nu-mi pot reproşa prea multe. Cea mai mare şansă am ratat-o în setul al doilea, când era patru egal şi 15-40, şi noi nu am putut să facem break şi să servim pentru meci”, a spus Tecău la Digi Sport. Apoi, a continuat: “Per total e clar că tenisul nostru nu a fost la nivelul dorit, dar chiar şi aşa, am fost la o minge de meci. Luăm doar partea pozitivă şi mergem mai departe”.  Tecău şi Rojer erau priviţi ca favoriţi, mai ales că - n acest an au câştigat US Open, dar şi titlul de la Dubai. Acum, ei vor evolua în următorul meci al grupei de la Turneul Campionilor contra cuplului Henri Kontinen - John Peers, partida fiind considerată decisivă pentru un loc în semifinale, ţinând cont că ambele perechi au pierdut în primele jocuri.

Monica Niculescu, urcare 22 de locuri

Niculescu a câştigat turneul de Limoges, Franţa, dotat cu premii de 115.000 de euro. Ea a învins-o în finală pe Antonia Lottner, scor 6-4, 6-2, şi  a încasat peste 16.000 de euro, dar şi 160 de puncte WTA. Astfel, de ieri a urcat 22 de poziţii în ierarhia mondială, fiind acum pe 78. Altfel, în Top 100, Sorana Cîrstea se menţine pe locul 37, Irina Begu e pe 43, iar Mihaela Buzărnescu e pe 68. Ierarhia e dominată în continuare de Simona Halep, numărul unu în lume.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net