Tecău şi Mergea, debut fără probleme la Australian Open

Ultima actualizare:

    Horia şi Jean Julien Rojer, partenerul său olandez, au fost mitraliaţi de dublul canadiano britanic, Marray J./Shamasdin A, ajuns pe tabloul principal cu invitaţieFoto Click!
Horia şi Jean Julien Rojer, partenerul său olandez, au fost mitraliaţi de dublul canadiano britanic, Marray J./Shamasdin A, ajuns pe tabloul principal cu invitaţieFoto Click!

Dacă în ceea ce le priveşte pe mult mai numeroasele fete ne-am liniştit, toate părăsind competiţia, suntem obligaţi să ne îndreptăm atenţia şi speranţele spre masculin. La dublu, pentru că la simplu n-am avut niciun jucător pe tabloul principal.

În această dimineaţă au început la Melbourne şi meciurile pe perechi, ambele din care a făcut parte câte un român câştigând la pas. Mai întâi Horia Tecău şi Jean Jullien Rojer, favoriţii principali la câştigarea trofeului, au trecut fără probleme de dublul polonezo-ucrainean, Klizan/Stakhovski. Perechea româno-olandeză s-a impus în puţin peste o oră de joc cu scorul 7-5, 6-2. Puţin mai târziu, Florin Mergea şi Rohan Bopanna i-au urmat în turul secund după victoria aproape identică în faţa cuplului australian Omar Jasika/Nick Kyrgios, 7-5, 6-3.

În turul al doilea, Tecău şi Rojer se vor duela cu doi jucători mai mult de simplu, Benjamin Becker, din Germania, şi Dominic Thiem, din Austria. În schimb, Mergea şi Bopanna vor avea mai mult de furcă cu un dublu ceva mai consacrat, Dlouhy/Vesely. Până acum, ambele perechi ale celor doi români şi-au adjudecat 14.800 de dolari australieni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net