Vis spulberat. Novak Djokovic s-a înclinat (4-6, 4-6, 4-6) în fața lui Daniil Medvedev și a ratat realizarea Marelui Șlem

Ultima actualizare:

    Medvedev va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte, iar Djokovici 1,25 de milioane şi 1.200 de puncteFoto: EPA-EFE
Medvedev va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte, iar Djokovici 1,25 de milioane şi 1.200 de puncteFoto: EPA-EFE

În vârstă de 25 de ani, rusul a dominat confruntarea care a durat doar două ore şi 15 minute. Acesta și-a trecut în cont primul titlu major în circuitul ATP.

Victorios la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, în 2021, Novak Djokovic (34 de ani) și-a văzut visul spulberat în mai puțin de o lună. Mai întâi, la Tokyo, a fost învins în semifinalele turneului olimpic de germanul Zverev. Și a ratat ceea ce se cheamă Golden Slam (victorii în cele patru turnee de grand slam și la JO). Apoi, duminică, a pierdut clar finala de la US Open. Și a ratat și Marele Șlem, o performanță ce a fost izbutită ultima oară în 1969, de Rod Laver. Sârbul a izbucnit în lacrimi pe finalul partidei cu Medvedev, mulțumind fanilor pentru susținere. A făcut-o și după finală, când s-a declarat, paradoxal, „cel mai  fericit om”. “Aş vrea să spun că, deşi n-am câştigat meciul, inima îmi este plină de bucurie. Sunt cel mai fericit om în viaţă pentru că voi m-aţi făcut să mă simt foarte special. Mi-aţi atins sufletul. Nu m-am simţit niciodată astfel la New York. Vă iubesc”, a spus Djokovici.

Prima reușită pentru Medvedev

Sârbul l-a elogiat, totodată, pe câştigătorul turneului: “Ai făcut un turneu extraordinar. Dacă în acest moment cineva merită un titlu de grand slam, acela eşti tu”. Rusul n-a rămas impasibil, spunând că, după părerea sa, Novak Djokovici este cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor. “Sunt foarte fericit, este primul meu trofeu de grand slam. Înseamnă mult pentru mine”, a spus cel care a aniversat duminică trei ani de căsnicie. “În timpul turneului nu m-am putut gândi la un cadou. Când m-am calificat în finală, după semifinale, m-am gândit: Ok, dacă pierd trebuie să găsesc repede un cadou. M-am gândit: dacă pierd, nu o să am timp să găsesc un cadou, aşa că trebuie să câştig acest meci. Te iubesc, Dasha”.Pentru Medvedev, acesta a fost al 13-lea trofeu ATP din carieră, respectiv al patrulea din 2021 (după Marsilia, Mallorca şi Toronto). Rusul a jucat pentru a doua oară în ultimul act la US Open, după finala pierdută în 2019 în faţa lui Rafael Nadal. De asemenea, el este primul jucător în mai mult de un deceniu ce câştigă US Open pierzând tot turneul doar un set.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net