5 paşi de urmat când faci cumpărături la reduceri

Ultima actualizare:

    Nu cumpăra lucruri inutile, ci doar ceea ce îţi trebuie!
Nu cumpăra lucruri inutile, ci doar ceea ce îţi trebuie!

Înainte să te avânţi în goana după cumpărături, trebuie să ţii cont de câteva lucruri extrem de importante care să te ghideze în perioada reducerilor. Stilistul Luminiţa Staicu ne sfătuieşte să nu cumpărăm lucruri inutile. Iată ce alte sfaturi ne dă specialistul, astfel încât să ieşim în câştig atunci când cumpărăm de la reduceri!

Probabil ai atins limita superioară a bugetului pe care ţi l-ai propus pentru luna decembrie sau poate chiar l-ai depăşit cu succes şi nu vrei să faci acelaşi lucru şi luna aceasta. Ţine cont de sfaturile care urmează, apoi fă-ţi o listă cu lucruri pe care chiar ar trebui să le cumperi şi încearcă să nu te abaţi de la ea! Analizează-ţi bine garderoba şi vei şti exact ce nu ar fi bine să achiziţionezi! „Faptul că un produs este la reducere, nu înseamnă şi că trebuie să-l cumperi, nici pentru tine, nici pentru altcineva”, ne spune Luminiţa Staicu, stilist la „Hermosa”.

Pune preţ pe calitate, nu pe cantitate!

Deşi poate părea tentant să cumperi articole vestimentare în culori puternice sau cu modele nonconformiste, dacă ştii că probabil te vei plictisi repede de acestea sau că nu vor mai fi la modă în scurt timp, fereşte-te de ele! „Caută mai degrabă piese clasice, de calitate, care să merite investiţia ta. Optează pentru o paletă de culori pe care o porţi deja, pentru a te asigura că achiziţiile tale la reduceri se vor adapta perfect stilului tău! Dacă ai nevoie de un truc care să te ghideze, încearcă să cumperi doar lucruri care se potrivesc cu cel puţin trei alte articole pe care le ai deja”, explică Luminiţa Staicu.

Cumpără doar produse comode, pe măsura ta!

Deşi ţi se poate părea de la sine înţeles faptul că întotdeauna ar trebui să ne cumpărăm haine având măsura pe care o purtăm, nu de puţine ori facem rabat de la această regulă în favoarea unui articol vestimentar care ne face cu ochiul. Ţine minte, în special atunci când mergi la cumpărături în perioada reducerilor, să iei lucruri pe care vrei să le porţi în mod frecvent, nu haine pentru care trebuie să slăbeşti sau care nu te avantajează din cauza mărimii. Alege articole care îţi complimentează forma corpului, având linii şi modele simple!

Îmbracă-te corespunzător la cumpărături!

Atunci când mergi la cumpărături, în general, dar mai ales atunci când sunt perioade de reduceri, ar trebui să te asiguri că eşti pregătită corespunzător. Acest lucru înseamnă că trebuie să te machiezi cât mai natural, să porţi încălţări comode şi o geantă de tip poştaş, care să nu te incomodeze atunci când cauţi printre miile de articole la preţuri reduse. Alege să îmbraci haine confortabile, care sunt uşor de dezbrăcat, pentru a-ţi fi mai uşor să probezi rapid.

„Lista de dorinţe”

Probabil că toţi ar trebui să-i fim recunoscători inventatorului vestitei „liste de dorinţe”. Un truc extrem de util atunci când cumperi online e salvarea articolelor care îţi plac în lista de favorite, mai degrabă decât adăugarea lor direct în coş, mai ales în cazurile în care eşti nehotărâtă. În acest fel vei putea verifica „wish list-ul” constant pentru a vedea cum evoluează preţul produselor tale preferate. De ase­menea, există cazuri în care poţi primi notificări atunci când articolele din lista ta sunt la reduceri sau atunci când stocul lor e limitat.

Cumpără haine călduroase!

Chiar dacă ne aflăm la mijlocul iernii, comercianţii se gândesc deja la produsele de primăvară. Astfel, ei vor să vândă cât mai repede articolele de iarnă pentru a face loc hainelor pentru următorul sezon. Acesta este prilejul perfect pentru tine să cumperi puloverele pe care ai pus ochii de la începutul iernii. Poate te gândeşti că nu o să mai ai mult ocazia să le porţi, însă, dacă o să le achiziţionezi acum, vei mai avea cel puţin o lună în care să te răsfeţi cu materiale pufoase şi modele simpatice.

Sfaturi pentru shopping online

Dacă vrei să achiziţionezi produse de pe Internet, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îţi spune la ce să fii atent.Verifică dacă pe site comerciantul informează complet privind datele sale de identificare, caracteristicile produsului, preţul şi taxele incluse, cheltuielile de livrare, modalităţile de plată şi de livrare etc.

Condiţii de returnare:


    Bărbaţii preferă cumpărăturile online
Bărbaţii preferă cumpărăturile online
  • Ai dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără a invoca vreun motiv.
  • Trebuie să achiţi doar costurile de livrare.
  • Ai dreptul să notifici comerciantului în scris că renunţi la cumpărare. Nu trebuie să invoci vreun motiv, ci doar să trimiţi înapoi produsul.
  • Din momentul returnării, comerciantul are la dispoziţie 30 de zile pentru a-ţi trimite banii. Comerciantul nu poate solicita de la consumator cheltuielile aferente rambursării preţului.
  • Nu se returnează: lenjeria intimă, produsele cosmetice desigilate şi/sau utilizate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image png
Zambet jpg
regele charles regina margareta jpg
Titanic  sursa   Shutterstock jpg
Atmosferă de poveste la Târgul de Paște de la Craiova foto yolomedia
Hondol Corada Certej  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net