Azi este Ziua Păsărilor! Ce specii din România sunt pe cale de dispariţie

Ultima actualizare:
Cucuveaua este una dintre păsările privite cu superstiţie de români
Cucuveaua este una dintre păsările privite cu superstiţie de români

Ziua Păsărilor este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 aprilie. Şi pentru că exită destule superstiţii legate de unele înaripate, ornitologii încearcă să elucideze misterele care stau în spatele poveştilor de groază despre bufniţe, ciori, pescăruşi sau cormorani. Astfel, în toată lumea se organizează evenimente în care copiii sunt învăţaţi, prin intermediul jocului, cum să devină prietenii păsărilor.

În lume trăiesc peste 10.000 de specii de păsări iar specialiştii spun că 12% dintre ele sunt în pericol să dispară în următorul secol. Supravieţuirea lor depinde de sprijinul pe care oamenii trebuie să-l acorde. Astfel, Ziua Păsărilor este un prilej bun să ne amintim că aceste vieţuitoare trebuie protejate.

La nivelul Uniunii Europene sunt înregistrate aproximativ 450 de specii de păsări. Dintre aceste, aproximativ 18% sunt În pericol de dispariţie. Printre acestea sunt şi 16 specii de păsări care se află pe teritoriul României

Potrivit ornitologilor, printre păsările de pe teritoriul ţării noastre care sunt pe cale de dispariţie, se numără „Lăcarul de pipirig”, „Acvila de câmp”, Gâsca cu gât roşu”, „Raţa cu coadă lungă”,” Dropia” şi„Pelicanul creţ”.

Evenimente de Ziua Păsărilor

Anul acesta, de Ziua Păsărilor, Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează, pe 7 aprilie, un eveniment interesant, în singurul parc natural urban din România – Parcul Natural Văcărești. Accestul este gratuit. Este vorba despre activităţi atractive pentru copii. Astfel, cei interesaţi vor avea parte de ornito-tururi ghidate de specialişti. Sau pot participa la ateliere de confecționat cuiburi. Organizatorii au pregătit jocuri pentru copii și  informații inedite despre speciile de păsări, indiferent că este vorba de cucuvea, cormoran sau cioară.

De altfel, chiar de Ziua Păsărilor, ornitologii vor să combată superstiţiile legate de aceste vietăţi pe care mulţi, chiar şi adulţii, le consideră periculoase sau că ar aduce ghinion. 

Cormoranul este privit cu teamă de români
Cormoranul este privit cu teamă de români

 „Nu este un eveniment cu factor wow, este un eveniment destinat tuturor celor care iubesc natura, cu accent pe noile generații. Ne propunem să creăm o comunitate tot mai puternică a iubitorilor de natură, dar să și elucidăm misterele din spatele unor povești de groază cum sunt cele despre cucuvele, ciori, pescăruși sau, mai nou, cele despre cormorani. E cazul să ne reîmprietenim cu păsările sălbatice”, a spus Ovidiu Bufnilă, coordonator al departamentului de comunicare al SOR.

Fotografii impresionate de Ziua Păsărilor

Printre suprizele pe care le pregătesc organizatorii evenimentului din Parcul Văcăreşti se numără tururile ghidate ale Zilei Păsărilor. Acestea sunt programate la primele ore ale dimineţii, atunci când totul se trezeşte la viaţă, iar fotografii pot imortaliza momente spectaculoase din viaţa păsărilor din parc. Turul va fi ghidat de biologi de la SOR, care le vor explica fotografilor detalii despre speciile de păsări, comportamentul lor, cum pot fi surprinse în cadre bune și care sunt regulile de etică legate de fotografia de natură.


    Cormoranul este privit cu teamă de românifoto:SOR
Cormoranul este privit cu teamă de românifoto:SOR

Copiii pot vedea păsările cu lunetele

Cei care vin în parc pot observa de la distanţă păsările, fără să le deranjeze, folosind lunete ornitologice și binocluri.

 Totodată, copiii vor putea participa la ateliere de desenat, de identificat păsările comune și de asamblat cuiburi.

„Vrem să vadă ei singuri cât de înspăimântători sunt cormoranii, dacă e cazul să ne speriem sau nu de aceste păsări. Vrem să le explicăm de ce adulții au ajuns să se îngrozească de sărmanele bufnițe, mai ales de cucuvea, specie care a fost desemnată Pasărea Anului 2019. Doar pentru că vâna molii la flacăra lumânărilor de la priveghi, cucuveaua a ajuns piază rea. Este mai ușor să combatem prejudecăți și superstiții cu ajutorul copiilor, este cazul să educăm și adulții prin intermediul copiilor, în timp ce ne distrăm”, a adăugat Ovidiu Bufnilă.

Misterele înaripatelor

Puţină lume ştie că bufniţele îşi răsucesc capul aproape circular, întrucât nu-şi pot mişca ochii. Mai mult, ochii lor nu sunt rotunzi, ci tubulari.

Iar în ceea ce-l priveşte pe Pescăruşul Albastru, este considerat cea mai răbdătoare pasăre din ţara noastră, stă ore în sir la pândă cu privirea ţintă pe luciul apei, iar dacă nu prinde peştişorul din prima încercare se ia după el, înot, servindu-se de aripi ca de lopeţi.

Dar celelate mistere ale păsărilor vor fi elucidate de ornitologi în cadrul evenimentului din parcul Văcăreşti.

Cum să ne îmbrăcăm la evenimentul din parc

Pentru că evenimentul are loc într-un parc natural, echipamentul necesar este compus din binoclu, pantaloni lungi, bocanci sau încălțăminte de teren, șepci sau pălării, cremă de soare.

Specialiştii spun că Parcul Natural Văcărești rămâne în continuare cel mai bun loc de birdwatching din Capitală, conform observațiilor realizate de membrii SOR în cadrul proiectului Atlasul Păsărilor din București.

Ce este Ziua Păsărilor

De fapt Ziua Internaţională a Păsărilor marchează reîntoarcerea acestora din zonele unde au iernat.

Una dintre cele mai timpurii măsuri de protecţie a păsărilor a fost luată în timpul domniei lui Henric al VIII-lea în Anglia. În 1534 a fost emis un act care susţinea ''viaţa păsărilor sălbatice'' prin protejarea ouălor de stârci, lopătari sau dropii, iar în secolele XVIII şi XIX, alte ţări, precum Olanda şi Germania au emis o serie de legi ce protejau anumite specii de păsări.

Pe 19 martie 1902, o Convenţie Internaţională pentru protecţia păsărilor utile pentru agricultură a fost semnată la Paris, de către reprezentanţii a 13 ţări europene, fiind primul act prin care se protejau păsările. Convenţia a fost ratificată la 6 decembrie 1905 şi a intrat în vigoare la 1 aprilie 1906. La 18 octombrie 1950, tot la Paris, a fost semnată o altă Convenţie internaţională privind protecţia păsărilor, care a înlocuit documentul precedent.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net