Dă-mi copita cu ojă!

Ultima actualizare:

Cine a spus că doar oamenii au voie să aibă spa? Ce, poneii nu au şi ei nevoie de măşti de faţă, masaj de relaxare cu rocă încălzită şi sesiuni de bălăceală relaxante? Iată că în Devon, Marea Britanie, s-a deschis primul salon de înfrumuseţare exclusiv pentru căluţii pitici.

Personalul specializat de dresori şi specialişti în ţesălat de la complexul Spa din Devon a avut parte săptămâna aceasta de un număr impresionant de clienţi. Emma Massingale, de 35 de ani, este patroana centrului de masaj şi înfrumuseţare. Ea a declarat că a avut ideea de a deschide primul spa pentru ponei din lume încă de acum doi ani, dar nu a avut clienţi.

„Salonul” a fost amenajat chiar pe pajiştea din curtea casei. Are o secţiune de „pedichiură”, unde poneii precum Albert şi Ernie stau pe spate sau într-o rână şi îşi lasă copitele în voia „manichiuristei”.

Pachetul complet costă 2.632 de lei

După ce sunt curăţate, remodelate cu dalta, copitele sunt date cu lac de unghii special şi apoi cu ojă. Poneii stresaţi se pot bălăci în voie într-o piscină cu apă încălzită. Spumantul de baie folosit aici este din levănţică şi are un rol terapeutic miraculos. Iar pentru poneii care au cearcăne sub ochi, departamentul „Măşti de faţă” se ocupă de masaje faciale, comprese antirid reci şi tratamente cu castravete pentru hidratare.

Şi când poneii vin cu dureri de şale sau febră musculară, intră pe mâna celui mai iscusit maseur de cai. Aici le sunt aplicate pe centrii nervoşi inflamaţi pietre calde şi le sunt vascularizaţi şi relaxaţi muşchii. Cremele folosite pentru masaje sunt pe bază de aloe vera, apă micelară şi au proprietăţi hidratante. Un tratament complet poate costa până la 500 de lire sterline (2.632 lei).

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net