Papagalul ăsta a dat alarma de incendiu

Ultima actualizare:

    Stăpânul spune că Jazz ştie bine să vorbeascăFoto: Profimedia
Stăpânul spune că Jazz ştie bine să vorbeascăFoto: Profimedia

Pompierii reacţionează prompt când sunt alertaţi că o casă e în flăcări!

Aşa s-a întâmplat, recent, în Daventry, Northamptonshire. Numai că, atunci când au ajuns la faţa locului, un papagal imita perfect sunetele unei alarme de fum. Steve Dockerty, de 63 de ani, a fost şocat când s-a trezit cu maşinile de pompieri la uşă, în jurul orei 15.45. Salvatorii l-au întrebat, alertaţi, unde arde.

Bărbatul, nedumerit, a descoperit repede care era cauza vizitei pe care i-o făcuseră pompierii. Papagalul lui african, numit Jazz, imita perfect alarma de fum. Imitaţia de sonerie a fost auzită de persoanele care au chemat imediat pompierii. Dockerty a auzit şi el sunetele, dar nu şi-a dat seama că pot fi luate drept alertă de incendiu. El l-a adoptat pe Jazz în urmă cu 12 luni ca să ţină companie lui Kiki, celălalt papagal al său, în vârstă de 16 ani. Nu ştia că noua pasăre era învăţată să imite alarma aşa de bine. Jazz ştie să vorbească bine, întreabă şi “ce mai faci?” Poate să imite orice sunete. Pompierii s-au amuzat când l-au văzut şi nu l-au amendat pe Steve Dockerty pentru falsă alertă. 

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net