Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este prăznuit la data de 16 noiembrie în Calendarul ortodox. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este între sfinții zilei, cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2018, pentru data de 16noiembrie. Zi de post.


Calendar ortodox 2018, 16 noiembrie. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Când Fiul lui Dumnezeu, singurul fără de păcat s-a întrupat în om pentru a mântui omenirea, a trecut prin Capernaum a văzut un om care lucra la vamă şi se chema Matei şi I-a spus: vino după Mine! Matei a auzit chemare nu numai cu urechile dar şi cu inima şi l-a urmat pe Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în casa lui Matei şi acesta i-a făcut ospăţ. A stat Domnul la masă împreună cu ucenicii săi şi cu păcătoşii şi vameşii iar fariseii se întrebau de ce face asta. Atunci Iisus Hristos a rostit parabola “Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”. De atunci Matei l-a urmat s-a făcut ucenic şi a primit cinstea de a fi numit printre cei 12 apostoli.

Matei era fiul lui Afeu şi fratele lui Iacob, dar era cunoscut drept Levi al lui Afeu iar atunci când a scris Evanghelia nu s-a ruşinat în a îşi mărturisi păcatele şi a povestit tuturor viaţa sa de mai înainate fără să se ascundă.

Sfântul Apostol Matei şi-a scris Evanghelia la numai opt ani de la înălţare în limba aramaică. Apoi a rescris-o în limba greacă, dialectul comun, pentru că mulţi evrei din diaspora nu mai ştiau vechea limbă, iar scopul ei era să dovedească cititorilor că Iisus Hristos este Mesia cel prezis de profeţi şi că în persoana Sa s-au împlinit toate vechile prorociri.

A propovăduit în Partia, Midia în toată Etiopia şi a ajuns chiar în ţinuturile “cu oameni negri la chip şi nărav de fiare ale pădurii care se hrăneau mâncând alţi oameni”.

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Apostole Sfinte şi Evanghelist Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Jugul vămii lepădând, la jugul dreptăţii te-ai lipit şi te-ai arătat neguţător întru toate ales, bogăţie adunând înţelepciunea cea din înălţime. Pentru aceasta ai propovăduit cuvântul adevărului şi ai ridicat sufletele celor trândavi, arătând în scris ceasul judecăţii.

Loading...