Cum ne influenţează Luna Plină. A doua noapte în care fenomenul ne schimbă starea de spirit

Ultima actualizare:

    Luna plină vine cu mari schimbări la nivel de mentalitatefoto: Click!
Luna plină vine cu mari schimbări la nivel de mentalitatefoto: Click!

O lună plină, luminoasă pe cer, nu este doar un fenomen astrologic, ci vine la pachet cu schimbări de mentalităţi şi obiceiuri. Roxana Luşneac, astrolog vedic, a explicat pentru Click! cum ne influenţează astrul nopţii pentru serile de 19 şi respectiv 20 iulie.

Astrologii vorbesc despre fenomenul de Lună Plină ca fiind deosebit pentru că se află sub o constelaţie a schimbarilor mari pe care noi acum ar trebui să ne gândim să le facem. Aşadar, dacă aveaţi în plan să-i mulţumiţi cuiva care  se face responsabil că aţi început un nou capitol în viaţă, atunci acum este momentul potrivit să o faceţi.   "Acest eveniment astral trezeşte în noi o putere infinită, dar şi o înţelepciune aparte de a vedea lucrurile mai clar. Destul de greu încercată această perioadă şi cunoscută ca Guru Purnima, această Luna Plină ne aduce aminte de ce am învăţat şi de la cine. Cei care au pus bazele noastre morale ca şi persoane, şi ar fi indicat să privim acest fapt, plini de recunoştinţă. În Astrologia Vedică, Luna se va afla în partea cerului guvernată de constelaţia Uttara Ashadha, iar acest fapt se traduce ca «victorie desăvârşită». Simbolizată de un elefant care reprezintă ca şi forţă pe Lord Ganesha, acesta are puterea de a distruge chiar şi cele mai grele obstacole care îi stau în cale. Binecuvântaţi cu o promisiune a succesului, acum e momentul cel mai bun să ne facem planuri, să începem noi proiecte. Aveţi grijă deci cum consumaţi acesată energie. Cât de sus menţineţi standardele este important, pentru că dacă doriţi lucruri mici, aşa veţi primi, iar dacă vreţi realizări mari, la fel. Totul vine încet şi bine", explică Roxana Luşneac, astrolog vedic pe pagina ei de socializare. Uttara Ashadha este o constelaţie sub care s-au născut mulţi lideri ai lumii din istorie. Toţi au adus schimbări profunde din punct de vedere social, al afacerilor, al inspiraţiei şi al gândirii maselor mari de oameni.

Pe lângă planuri, influenţa lui Saturn poate totuşi să ne aducă şi neplăceri. Este vorba despre stări de irascibilitate, care ne vor face să ne pierdem cumpătul destul de rapid. "Schimbările, presiunea şi greutatea resimţită, de obicei, dau naştere lucrurilor extraordinar de bune. Asigura-te că iei totul cu calm, nu pune asupra ta toată vina şi încearcă să nu colectezi negativitatea unor persoane din jur. Foloseşte această perioadă să aduci lucruri pozitive, să îţi schimbi cumva planurile, viaţa. Ajută-i pe cei din jur, mulţumeşte-le celor care te-au ajutat în trecut (chiar dacă şi în gând) şi treci mai departe, încercând să scrii un nou capitol şi mai frumos în viaţa ta", ne sfătuieşte astrologul. 

image
image
image
image
image
image
zodiac 2904106 1920 jpg
paula seling snitele de post jpg
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net