Horoscop săptămânal 8-14 martie 2021: Berbecii au nevoie de liniște și de odihnă

Ultima actualizare:

    Horoscop săptămânal 8-14 martie 2021: Berbecii au nevoie de liniște și de odihnăFoto: Shutterstock
Horoscop săptămânal 8-14 martie 2021: Berbecii au nevoie de liniște și de odihnăFoto: Shutterstock

Horoscopul săptămânal pentru perioada 8-14 martie 2021 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 8-14 martie 2021 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al sănătății, cât de bine vei sta cu banii, dar și cu dragostea. Horoscopul săptămânii sugerează că nativii zodiei Gemeni vor avea parte de transformări benefice în carieră.

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Berbec

Deocamdată, aspectele astrale nu vă sunt favorabile pe toate planurile, căci energia lor vă recomandă să vă ocupați mai curând de proiecte personale, de liniște, odihnă, retragere, calm și meditație, eventual de finalizarea unor proiecte. Această perioadă este favorabilă pentru rezumarea și concluzionarea unor rezultate, pentru recapitularea faptelor și proiectelor mai vechi, pentru revizuirea acțiunilor și eliberarea de iluzii.Deși poate la început sunt posibile câteva întâlniri interesante sau apariția informațiilor care pot lansa noi proiecte, idei, soluții, aplicarea lor în practică, vă recomand să o faceți mai târziu. Iar dacă în martie este necesar să organizați câteva întâlniri importante, negocieri, călătorii, atunci ar fi mai bine să le desfășurați înainte de 8 martie, când veți beneficia de mai mult suport.În perioada 8-12 martie va fi mai dificil să se facă acest lucru, pot apărea dificultăți neașteptate legate de implementarea proiectelor aparent aprobate, iar partenerii sau colegii vor fi obligați să se ocupe mai mult de problemele prezente decât de planurile pe termen lung.

Horoscop săptămânal Taur: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Taur

Pentru voi, perioada poate aduce implicare în noi proiecte sociale, mișcări, organizații progresiste care pot schimba ritmul obișnuit de viață și pot extinde limitele percepției asupra lumii. Se pot schimba multe în relațiile cu ceilalți, veți fi atrași de oameni deosebiți sau cu idei originale.Încă nu sunt favorizate întâlnirile, călătoriile, demararea de noi proiecte și schimbări în viața personală. Puteți avea succes în realizarea potențialului profesional, în activități colective, iar unele dintre idei chiar se pot dovedi avansate. Puteți privi astfel spre viitor la proiecte de lungă durată.Este adevărat că, uneori, puteți întâmpina și rezistență din partea conducerii și a oamenilor închistați, iar atunci devine important să mențineți un echilibru în relații, să nu treceți peste linia a ceea ce este permis, pentru că riscați să nu mai primiți suport.Afectiv, unii își pot întâlni sufletul pereche printre colegi, astfel încât viața lor poate străluci în culori noi, presărate cu senzații emoționale.

Horoscop săptămânal Gemeni: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Gemeni

În această a doua săptămână de martie, vă puteți simți devitalizați, fără chef de a iniția ceva, mai curând cu dorință de retragere. Odată cu intrarea planetei acțiunii Marte în zodia voastră, parcă vă veți scutura, energiile devin favorabile și vor ajuta să faceți față problemelor urgent. În același timp, întâlnirile neașteptate, călătoriile vor veni cu informații ca să puteți face propriile ajustări la planurile deja formulate.Transformările pozitive pot avea loc în carieră, acolo unde mulți se vor bucura de un mare respect și simpatie din partea conducerii, a colegilor, iar asta înseamnă susținere, perspective bune, satisfacerea ambițiilor. Aceasta devine o perioadă favorabilă pentru a vă deschide drumul către culmi în carieră, prin conexiunile, farmecul și sociabilitatea care vă caracterizează.Cei divorțați vor avea ocazia să se recăsătorească cu succes și să-și extindă perspectivele profesionale datorită noilor legături de familie.

Horoscop săptămânal Rac: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Rac

Pentru a avea succes acum, va trebui să vă orientați spre zona spirituală, spre noi domenii de activitate, spre a reface bagajul intelectual. Ideile pe care le aveți pot câștiga recunoaștere în societate, iar lumea voastră interioară bogată va atrage oamenii către ele, astfel încât acestea să poată deveni destul de populare, cu deschidere către noi contacte și cooperare.Dorința de a obține un nou impuls de auto-îmbunătățire poate împinge către acțiuni și decizii imprevizibile, așa încât această perioadă se poate dovedi interesantă și memorabilă dacă nu vă limitați la cercul familiar de contacte și veți participa mai activ la viața societății.Puteți călători, accepta noi conexiuni, lucra la planuri creative sau puteți descoperi noi relații de dragoste. Viața multora va începe să se schimbe intens și ei vor vedea lumea în culorile curcubeului. Va fi mai ușor să soluționați litigiile în favoarea voastră ori să stabiliți relații cu parteneri străini.

Horoscop săptămânal Leu: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Leu

Cu un nivel de vitalitate destul de scăzut, nimic nu o să vi se pară simplu. Vă veți afla în situații confuze și dificile, care nu se încadrează în logica voastră și care vă vor scoate din rutina obișnuită, din ritmul vostru. Însă cum spuneam, între 8-9 veți putea acționa cu succes pe un val de situații pozitive și ca o continuare din luna recentă. Datorită partenerilor și susținătorilor de încredere, veți putea îndeplini planurile, extinde legăturile de afaceri, organiza cu succes întâlniri și evenimente importante. Vă sfătuiesc așadar să profitați, să fiți dinamici, să nu stați închiși în cutia voastră.După 9 ale lunii, tendințele pozitive se vor slăbi și va trebui să traversați o serie de confruntări și probleme. Unora le va lua timp să se înțeleagă pe ei înșiși, sentimentele și ideile lor. Alții, este posibil să se confrunte cu dificultăți financiare sau profesionale.

Horoscop săptămânal Fecioară: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Fecioară

Pentru voi, două tipuri de energii importante vor acționa. Unul va reactiva conflicte vechi în relații, iar altul va ridica potențialul creativ. Va trebui să demonstrați maturitate spirituală pentru a lua deciziile corecte, pentru a tăia „nodul gordian”, a pune capăt unui fel de relație sau a încerca să o schimbați, mai ales în primele două zile ale perioadei.După 10 va exista o stagnare, nu neapărat din vina voastră, ci mai curând cauzată de motive obiective care au loc în societate. Asta va afecta și planurile proprii și pe ale oamenilor cu care lucrați. Este posibil să trebuiască să vă întoarceți la promisiuni neîndeplinite din trecut, să faceți lucrări de rutină sau pregătitoare, să adunați informații și să vă consultați cu o echipă.Profitați deci de prima parte a perioadei, când aveți mai largă deschidere, când puterile vor sta în creativitate, iar energiile reînnoitoare de primăvară aduc optimism.

Horoscop săptămânal Balanță: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Balanţă

Este important să aveți grijă de sănătate, căci sunteți vulnerabili la epidemii, la activarea virusurilor sezoniere. Veți fi ajutați astral să faceți față oboselii și să găsiți surse suplimentare pentru refacerea forțelor și totul e să nu neglijați.Prima zi continuă unele aspecte armonioase care au început săptămâna trecută și care v-au ajutat să vă mai recuperați. Veți fi însă mai încărcați de rutină, dar veți și putea obține satisfacție în muncă, mai ales dacă e de echipă.Vin dificultăți în relația cu copiii, probleme cu profesorii, cu școala, se pot prăbuși planuri și speranțe, având ca rezultat o scădere a încrederii.Nu mizați pe noroc, nu vă încercați mâna la loto, căci puteți pierde bani pe distracții ori speculații. Așteptați-vă la probleme profesionale și la necesitatea de a reglementa relațiile cu superiorii sau cu colegii! Totul va strica echilibrul interior și va aduce nemulțumire și critici excesive. Va fi dificil să neteziți lucrurile, mai ales că unele greșeli din trecut pot ieși la suprafață și pot complica în mod semnificativ viața.

Horoscop săptămânal Scorpion: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Scorpion

Datorită încrederii în voi și unei surse mari de energie creativă, cred că veți putea realiza ambițiile, planurile mărețe. Dorința de a vă arăta calitățile de lider va contribui la creșterea responsabilității, a maturității, a inițiativei, astfel încât o dinamică pozitivă poate apărea în carieră, vă va ajuta să vă dezvoltați și să vă promovați propria afacere. Lărgirea intereselor, dorința expresă de a atrage atenția și a face impresii vă vor împinge într-o varietate de domenii de activitate, veți încerca multe, veți căuta să vă faceți propriile idei și să testați condiții noi.Veți putea obține un mare succes în creativitate, sport, educație, acte de caritate, veți emana energie, optimism, iar lumea va aprecia asta și vă va căuta, așa că vor exista destui oameni în jur, cel puțin în prima parte din perioadă. Acest lucru va diversifica și viața personală, va aduce impresii proaspete în relațiile familiare și va contribui la o comunicare deschisă și prietenoasă cu ceilalți.

Horoscop săptămânal Săgetător: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Săgetător

Veți traversa o perioadă cu două tipuri de energii, complet diferite, iar forțele voastre de a progresa vor depinde de ele. Primele patru zile veți fi mai fără vlagă și fără suport astral, în așa fel încât va fi dificil să realizați mare lucru. O scădere a potențialului de viață poate face ca această perioadă să nu fie foarte activă, iar acțiunile să devină ineficiente. Nu e exclusă apariția unor situații tensionate și de neînțeles și de aceea vă recomand prudență, răbdare, calm și nu acțiuni decisive. Nu de alta, dar, prin alegerea greșită a priorităților, se pot dispersa forțele în multe direcții, fără să duceți lucrurile la bun sfârșit. Veți avea nevoie de sprijinul prietenilor și rudelor care pot da sfaturi potrivite și pot găsi soluția unor probleme. Sprijinul și înțelegerea celor dragi vor fi extrem de importante pentru a menține moralul. Este deci un moment favorabil pentru a comunica cu rudele și a vă întări baza.Dacă totuși veți căuta activitate, dorința și oportunitatea de a începe o afacere de familie pot aduce profit și succes.

Horoscop săptămânal Capricorn: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Capricorn

Vine o perioadă pozitivă, în special pentru comunicare, întâlniri, căutarea informațiilor necesare, pentru călătorii, înregistrarea documentelor importante, pentru activități literare, promovarea site-urilor, pentru campanii publicitare, comerț și educație.Vi se poate oferi o întâlnire neașteptată, puteți întâlni oameni extraordinari care pot influența căutarea spirituală.Prin urmare, într-o oarecare măsură, această perioadă se poate dovedi a fi interesantă și esențială, poate trezi conștiința și nevoile intelectuale, poate indica noi orientări spirituale.Relațiile de afaceri, discutarea planurilor, organizarea de întâlniri și negocieri pot fi fructuoase și pot contribui la succesul viitor. Cu toate acestea, ar trebui să eliminați informațiile inutile și postulatele false și să nu vă implicați în proiecte dubioase pentru a nu vă abate de la calea aleasă. Acest lucru este deosebit de important în special în perioada 8-12, când apare tendința de concepții greșite, iar mulți ar putea avea dorințe impulsive.

Horoscop săptămânal Vărsător: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Vărsător

Deși veți simți o lipsă de energie creativă, impactul energiilor astrale armonioase va contribui la o activitate dinamică și de succes, în special în a doua jumătate a săptămânii. Va continua instabilitatea financiară și agitația din cauza urmăririi idealurilor fantomatice. Va fi dificil să li se înțeleagă dorințele și prioritățile nativilor, ei vor să preia totul, se vor aprinde cu idei noi, dar se vor răcori rapid de ele. Orice acțiune are piedici sau este sortită eșecului și riscați să pierdeți timp, efort și bani. De aceea, toate deciziile majore și începerea proiectelor ar fi mai bine să le amânați pentru a doua jumătate a lunii, când veți fi mai capabili să reflectați în cunoștință de cauză și să atrageți suportul colegilor. Ei însă nu vă vor ajuta decât pentru proiecte realiste.Stresul poate continua și în familie, acolo unde în loc să vă găsiți echilibrul, vă simțiți de fapt ca un leu într-o cușcă, multe nu vă convin, parcă nimeni nu vă vrea sau nimeni nu vă ajută.

Horoscop săptămânal Pești: 8-14 martie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Pești

În general e o perioadă bună pentru voi, cu activități creative și personale. Primele trei zile constituie un moment bun pentru autorealizare, pentru începerea de noi proiecte și evenimente colective, la care se pot dezvolta situații și relații pozitive și cu efect pe tot parcursul anului, asta ajutând la creșterea voastră profesională și personală. Va fi important să vă stabiliți obiectivele, să nu vă agitați și atunci veți putea să schimbați foarte multe în viața voastră, ba chiar să o transformați complet.Aceasta este o perioadă interesantă și pentru relațiile de dragoste, căci ele se vor dezvolta activ, astfel încât mulți Pești se vor simți încrezători și confortabili.Există și excepții, e posibil să vă întoarceți la obligații neîmplinite din trecut, să corectați greșelile și să lăsați în urmă amintirile neplăcute. Numeroase griji și responsabilități pot cădea pe umerii voștri sau dușmanii secreți și invidioșii își pot aminti din nou de voi. Prin urmare, trebuie să acționați foarte atent, nu să intrați în conflict.Se pot activa boli sau complexe vechi pe care le ascundeați adânc în interior. E nevoie de calm în această perioadă, căci abia după 12 se ridică ceața pentru voi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net