Citește horoscopul zilnic din 16 aprilie 2020, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele în horoscopul zilei de joi, 16 aprilie 2020!


Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Berbec (21.03 - 19.04)

Iubire - Nerăbdarea mentală vă face irascibili și agresivi cu ceilalți. Atenție la înțepături verbale.

Sănătate - Mergeți pe mâna variantelor naturiste. Un ceai sau alifii din plante vă ajută cel puțin temporar să ameliorați.

Bani -  Apelați la firme specializate pentru a vă construi un proiect de afaceri pe care apoi să îl prezentați investitorilor.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Taur (20.04 - 20.05)

Iubire - Prejudecățile vă blochează în acțiune. Participați la evenimente online unde vă simțiți în largul vostru.

Sănătate - Nu știți când să spuneți stop nici la distracție, nici la muncă. Vă risipiți din energie.

Bani -  Rafinați prezentările profesionale cu retușări ale detaliilor. Colaborați cu colegii.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Gemeni (21.05 - 21.06)

Iubire - Vă confruntați cu rezistență la ideile noi de la vârstnici și aveți de adaptat planurile.

Sănătate - Sunteți competitiv și depășiți limita pentru a vă arăta capacitatea. Alegeți cu grijă.

Bani -  Atmosfera la serviciu devine cam apăsătoare. Nu vă scoateți în evidență reușitele. Stați mai retras.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Rac (22.06- 22.07)

Iubire - Jovialitatea vă oferă șansa unei seri petrecute cu persoane dragi. Alcătuiți și inaugurați o atmosferă specială pe măsură.

Sănătate - Cosumați ceaiuri, vitaminizați-vă din plante. Remediile blânde sunt mai benefice acum.

Bani -  Vreți să protejați sentimentele cuiva din echipă, dar puteți deveni voi  ținta unor întrebări indiscrete.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Leu (23.07- 22.08)

Iubire - Fiți mai responsabil și atent cu comunicarea. Cuvintele vă pot fi scoase din context și folosite ca armă contra.

Sănătate - Oferiți-vă o baie relaxantă, cu uleiuri esențiale. Indiferent că în jur se creează haos, stați cu voi.

Bani -  Lucrurile încetinesc, dar unde se închide o ușă e necesar să căutați o fereastră pentru a ieși la liman. Puneți întrebări.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Fecioară (23.08 -22.09)

Iubire - Vi se fac declarații de afectivitate din partea unor persoane care vă iau prin surprindere. Cereți timp să clarificați ce simțiți.

Sănătate - Luați-vă timp pentru momente de introspecție, faceți tratamente pentru propriul corp și nu uitați de hidratare.

Bani -  Sunteți pragmatic spre zgârcit chiar. Vreți să economisiți și tăiați orice cheltuială de pe listă.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Balanţă (23.09 -23.10)

Iubire - Vi se amplifică viața socială cu evenimente de tipul video-conferințe unde imaginea și prezentarea contează. Păstrați aparențele.

Sănătate - Nu uitați de hidratare. Sistemul de drenare și rinichii au nevoie de susținere suplimentară.

Bani -  Fiți un bun psiholog. Căutați să citiți limbajul corpului și să negociați la sânge prețurile.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Scorpion (24.10 - 22.11)

Iubire - Se încearcă inducerea în eroare și e bine să confruntați față în față persoana responsabilă.

Sănătate - Supraestimați rezistența personală și epuizarea vă cam dă târcoale. Creșteți rezervele de energie.

Bani -  Deciziile pripite aduc mici câștiguri neașteptate dar și cicăleală de la familie. Vedeți dacă merită.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Săgetător (23.11 - 21.12)

Iubire - Nu faceți promisiuni pentru toată viața. Apar dezamăgiri și nemulțumiri de ambele părți.

Sănătate - Alegeți moderația în dietă. Spuneți nu la alcool acum și creșteți energia și curajul din alimentație.

Bani -  Fiți extravagant și îndrăzniți. Câștigul poate fi de scurtă durată dar șansa există și puteți face profit.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Capricorn (22.12 - 20.01)

Iubire - Nu prea vă pasă de ce gândesc ceilalți. Reacționați instinctiv la manifestările de emotivitate și în discuțiile cu ceilalți.

Sănătate - Dacă tânjiți după înghețată, optați să mergeți pe jos la magazin și să faceți puțină mișcare în compensare.

Bani -  Vi se activează dorința de a spori confortul acasă. Asta înseamnă cheltuieli suplimentare pentru redecorare.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Vărsător (21.01 -19.02)

Iubire - Sunteți determinat și vreți să clarificați lucrurile.Inițiați discuții mai tăioase, cu cuvinte mai dure dar necesare.

Sănătate - Acționați și după leacuri băbești. Medicina naturistă vă oferă o alternativă pentru a fi proactiv față de simptomele deranjante.

Bani -  Cu cine vă asociați vă creează și imaginea în fața superiorilor. Aveți grijă cui luați apărarea.

Horoscop zilnic 16 aprilie 2020: Peşti (20.02 -20.03)

Iubire - Partenerul vă împărtășește viziunea lui asupra viitorului relației, iar voi doriți aceleași lucruri doar  că în timpi diferiți. Fiți împăciuitor.

Sănătate - Starea fizică e oglinda stării emoționale. Gândiți pozitiv, meditați sau alegeți activități ușoare.

Bani -  Se dinamizează viața profesională. Atenție la jocuri de culise. Puteți da dovadă de naivitate.

 

 

 

Loading...