Horoscopul Marilor Iubiri (19 septembrie -19 octombrie)

Ultima actualizare:

 În acest interval, Venus şi Marte, planetele care ar trebui să ne ofere mereu răsfăţ şi romantism, deschizându-ne calea spre împliniri lipsite de tensiuni, iată că ne pune răbdarea la încercare. Îndeosebi în perioada 23-25 septembrie, în relaţiile cu intimii vom fi mai critici şi mai pretenţioşi ca de obicei. După aceste zile furtunoase, în următoarele 3- 4 zile, abilitatea noastră face minuni şi vom fi mai cooperanţi şi mai dornici să risipim neliniştea acumulată.

În acest context, există şansa să rezolvăm, în scurt timp, tot ceea ce nu ni s-a împlinit o bună bucată de vreme. Tot acum, există şansa să descoperim că sufletul-pereche este foarte aproape de noi sau că acesta este altul decât am crezut. Cei care au proiecte care necesită negocieri riguroase, este bine să le rezolve până în data de 28 septembrie, atâta vreme cât Mercur este în zodia Balanţei. După această dată, când "bancherul" Mercur trece în zodia Scorpionului, urmează o etapă favorabilă pentru investigaţii care urmăresc descoperirea unor secrete şi întâmplări subterane, iar anchetatorii vor avea mult de lucru pentru a elucida semnele de întrebare. Tot acum, practicile ezoterice sunt şi ele de folos în cercetările care se derulează pe tema secretelor bine ascunse.

La scurt timp, tot ce se-ntâmplă în viaţa de fiecare zi, urmează parcă un scenariu în care jocul întâmplării acţionează după principiul una caldă, una rece, până în data de 8 octombrie. Aşa se explică faptul că atunci când lumea ne este mai dragă, iubirea este umbrită de incertitudini, iar cel mai drag om din lume devine gelos şi irascibil. Surprinzător, în drum spre cetatea iubirii, unii dintre voi se pot rătăci în hăţişul egoismului sau, mai rău, în prăpastia urii. După aceea, timp de o săptămână, urmează din nou o etapă extraordinară pentru voi, deoarece găsiţi soluţii ideale pentru probleme delicate. Dacă sunteţi pasionaţi de o cercetare ştiinţifică, aveţi la dispoziţie zece zile de şanse (3-13 octombrie), răstimp în care, în sfârşit, un proiect de referinţă poate intra pe făgaşul normal.

Totodată, data de 19 este semnificativă pentru relaţiile interumare şi pentru comunicare. Este bine să evitaţi colaborarea cu persoanele foarte orgolioase sau agresive. Totodată, intervalul 19-22 octombrie este o etapă care impune prudenţă În planul priorităţilor, nu este bine să vă consultaţi cu persoanele "ciudate", dotate cu proprietăţi paranormale, pentru a evita contactul cu energiile negative.

Berbecul (21 martie - 20 aprilie)

Oportunităţi şi dorinţe

În acest interval, oportunităţile sosesc tip-til în zilele de 29 septembrie, 2,5, 10 şi 19 octombrie . Este meritul partenerilor voştri de viaţă care vă învaţă să fiţi consecvenţi în demersurile voastre şi să vă păstraţi umorul când vă confruntaţi cu prejudecăţile unor persoane din anturaj. Totodată, dacă ştiţi să mulţumiţi celui mai drag om din lume pentru surprizele plăcute şi pentru gândurile bune, este imposibil să nu vă împlinească dorinţele. La rândul vostru, când iubiţi cu adevărat, aveţi puterea să iertaţi persoanei iubite unele greşeli, iar strategia voastră de psihologi cu experienţă va merge la ţintă. La capitolul sănătate, continuaţi să selectaţi un regim de viaţă sănătoasă, punând accentul pe calitatea produselor consumate.

Stimulente pentru iubirea ta

Jumătatea voastră este departe de voi? Omul cel drag trebuie să împlinească o misiune anume- profesională sau de familie?, Purtaţi cu voi un dar, cât de modest, primit de la aceasta . Distanţa dintre voi se micşorează văzând cu ochii. Un obiect de pluş, un album de fotografii, o poză din ziua în care v-aţi cunoscut, o inimioară, oricare din aceste daruri va avea o încărcătură emoţională deosebită pentru voi. Şi pietrele semipreţioase vă poartă noroc.

Strategii norocoase

Dacă vă aliaţi cu persoana iubită într-o acţiune importantă, în jurul datei de 20 septembrie, reuşita este aproape certă. În acest interval, persoana iubită are nevoie de dovezi de fidelitate. Energia pozitivă pe care o degajaţi în momentele delicate va fi ca o mană cerească pentru jumătatea voastră: ea va prinde forţe proaspete şi nu va abandona proiectele delicate.

Ieşiţi în mijlocul naturii, mergeţi la sală, onoraţi invitaţiile primite. Să nu vă refuzaţi nici o clipă de răsfăţ. În acelaşi timp, dacă practicaţi un sport anume, trebuie să fiţi foarte prudenţi pentru că riscul de accidente se menţine până la jumătatea lunii octombrie.

Acţionaţi prin metode originale

În acest interval se accentuează tendinţa de a inova, de a vă orienta spre un nou loc de muncă, spre o nouă afacere de conjunctură. De aceea, în demersurile voastre acţionaţi prin metode originale, personale. Intuiţia este la mare preţ , chiar dacă schimbările se produc în mod brusc, neaşteptat..

Taurul (21 aprilie - 20 mai)

Oportunităţi şi dorinţe

Şi în acest interval, daţi dovadă de mult romantism. Vă atrag persoanele binevoitoare şi entuziaste . Pentru toţi Taurii este esenţial să nu amestece lucrurile şi să acţioneze într-o direcţie .constructică. Celibatarii vor fi nerăbdători să-şi descopere sufletul-pereche, iar ceilalţi vor fi preocupaţi să consolideze actuala relaţie. Oricum, în această lună, trebuie să fiţi prevăzători în relaţiile cu sexul opus, pentru că surprizele plăcute pot fi umbrite de situaţii neaşteptate. Dacă vă doriţi stabilitate pe plan profesional şi un suport moral, iată că o femeie influentă poate fi îngerul vostru protector. Acum, îndeosebi imprudenţa vă poate influenţa în mod negativ proiectele majore, când semnaţi hârtii de afaceri sau când luaţi decizii pripite.

Stimulente pentru iubirea ta

Dacă aveţi nemulţumiri ascunse, acum este momentul să le lămuriţi, deoarece armonia este esenţială pentru rezolvarea proiectelor voastre comune. Mai multe călătorii în doi, în zone mai puţin aglomerate, în afara oraşului, pot avea un efect reconfortant asupra stării voastre de spirit. Oferiţi celor dragi daruri cu valoare sentimentală-o fotografie care aminteşte de ziua în care v-aţi cunoscut, un dar util pentru cariera sau pentru căminul vostru, toate aceste surprize plăcute sunt stimulente pentru persoana iubită.

Strategii norocoase

Există şansa de a progresa pe plan financiar . În acest caz, trebuie să găsiţi cel puţin un numitor comun între preferinţele voastre şi cele ale anturajului vostru: rude, prieteni de familie sau colegi.Perioada 23-28 septembrie este ideală pentru achiziţionarea de aparatură eletrocasnică. Acum puteţi intra în posesia unor veşti care vă derutează, chiar dacă veţi relua colaborarea cu unii parteneri de încredere din trecut. Şi în acest caz, intervin tot felul de surprize : trăiţi momente de euforie (8,12 octombrie) sau de mare nelinişte.

Acţionaţi prin metode originale

Acum trebuie să vă menajaţi partenerul de viaţă pentru că imunitatea lui este foarte scăzută. În data de 19 octombrie, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele din anturaj, pentru că acestea pot degenera în conflicte pe termen lung.

Gemenii (21 mai - 21 iunie)

Oportunităţi şi dorinţe

Atmosfera la locul vostru de muncă va fi mai relaxată. În acelaşi timp,partenerul de viaţă devine un expert în comunicare . Împreună veţi fi atraşi de un hobby anume care să vă aducă bani şi veţi negocia riguros în această privinţă. Persoana iubită doreşte cu orice preţ să menţină stabilitatea financiară în viaţa cuplului. Acordaţi o atenţie sporită investiţiilor de orice natură, pentru că, până pe data de 12 octombrie, vă puteţi confrunta cu situaţii neprevăzute care vă obligă să faceţi multe cheltuieli neprogramate. Participarea voastră la evenimente culturale sau mondene vă ajută să vă detaşaţi de griji şi să cunoaşteţi persoane utile pentru proiectele voastre secrete.

Stimulente pentru iubirea ta

În acest interval veţi, până la 16 octombrie, va fi o perioadă foarte aglomerată pentru partenerul vostru de viaţă: va munci în plus la locul de muncă, va rezolva şi problemele părinţilor sau ale rudelor de la drum lung. Totuşi, este meritul său că, acolo unde pleacă, vă ţine la curent cu noutăţi care vă interesează. Aceste dovezi de loialitate vă apropie şi mai mult sufleteşte mai ales în intervalul 18-22 0ctombrie.

Strategii norocoase

Totul este posibil! Primiţi noutăţi interesante de la părinţi, de la colegi şi de la prieteni. Ţinând seama de aceste mesaje, acum vă programaţi priorităţile financiare. Este important pentru voi că banii pentru menaj nu sunt subiecte de nelinişte. De-a lungul intervalului, răspundeţi unor invitaţii. La rândul vostru, veţi primi mulţi oaspeţi, iar din acest punct de vedere, trecerea planetei Marte în zodia Fecioarei vă recomandă în anturaj ca fiind un prieten ospitalier. Împreună cu musafirii voştri veţi descoperi strategii financiare de bun augur pe termen lung. Acţionaţi prin metode originale

Starea de sănătate ar trebui să vă preocupe, îndeosebi în intervalul 23 septembrie-3 octombrie. Nu este cazul să vă supraevaluaţi forţele şi să uitaţi că, pentru a fi în formă, nu trebuie să faceţi economie tocmai la hrana de fiecare zi. . Desigur, nici excesele gastronomice nu sunt în avantajul vostru. Tot în aceste zile, unele afecţiuni cronice se pot reactiva. Trebuie să consultaţi un nutriţionist!.

Racul ( 22 iunie-22 iulie)

Oportunităţi şi dorinţe

Iubirile sufocante, rivalităţile şi amintirile din trecut vă întâmpină în aceste zile. Pentru că persoana iubită are acum de rezolvat probleme profesionale şi de familie, voi trebuie să-i veniţi în ajutor. Îmbucurător este faptul că aveţi şansa să rezolvaţi o serie de urgenţe în zilele de 25 septembrie, în 3, 9 şi 16 octombrie. În această perioadă, configuraţia astrală vă sugerează vouă, celibatarilor, să fiţi prudenţi dacă trebuie să legalizaţi relaţia actuală. Acum este momentul cel mai potrivit să vă surprindeţi partenerul cu surprize plăcute, care să-i risipească unele incertitudini legate de loialitatea sentimentelor voastre.

Stimulente pentru iubirea ta

Vă preocupă confortul căminului vostru. Pentru ca relaţia voastră să dureze, compromisurile sunt o soluţie ideală (4, 11, 17 octombrie). Rezolvaţi priorităţile voastre cu ajutorul rudelor, care vă degrevează de unele obligaţii. Este momentul să discutaţi deschis probleme care v-au creat o stare de nelinişte. Surprizele plăcute vi le pregătesc partenerii voştri de viaţă, pregătiţi să vă sărbătorească în mod original ziua voastră de naştere.

Strategii norocoase

În zilele de 3, 9, 12 şi 16 octombrie inspiraţia voastră este la cote înalte. Veniturile voastre sunt dependente de iniţiativele şi de dinamismul cu care acţionaţi 8 în 30 septembrie, în 4, 11 şi 20 octombrie. Pentru voi, este o etapă de bun augur pentru că hărnicia şi diplomaţia vor fi un aliat în rezolvarea problemelor voastre. Este bine să cheltuiţi bani mai puţini pe probleme de protocol. După 15 octombrie, Cupidon vă inspiră sentimente de generozitate faţă de persoana iubită.

Acţionaţi prin metode originale

Dorinţa de confort în căminul vostru se accentuează în aceste zile. Înainte de a face noi investiţii este firesc să ţineţi seama de propriile voastre dorinţe şi de decoraţiunile care v-ar relaxa. . Standardele anturajului în această privinţă nu vă deconectează în acest interval.

Leul (23 iulie - 23 august)

Oportunităţi şi dorinţe

Doriţi să petreceţi această perioadă în linişte, alături de persoana iubită ? Dorinţa voastră se poate concretiza doar pe jumătate. Configuraţia astrală vă provoacă să fiţi întreprinzători şi să folosiţi strategiile care, în timp, v-au adus venituri substanţiale. Într-adevăr, în acest interval căile bătătorite sunt surse de câştig ( 24, 29 septembrie, 9 şi 14 octombrie. La fel de benefic pentru voi este strategia de bună-înţelegere, prin care vă să nu vă contraziceţi partenerul de viaţă în public.

Stimulente pentru iubirea ta

Prietenul la nevoie se cunoaşte! Totodată, vă convingeţi că, mai ales acum, prietenii de încredere trebuie aleşi după criteriul generozităţii şi loialităţii. Deciziile practice şi norocoase se iau în familie, care se reuneşte acum, când se anunţă o mare urgenţă. După data de 29 septembrie, o călătorie în zone liniştite vă remontează sufleteşte, iar punctele de vedere lansate de persoana iubită vă dovedeşte că aceasta poate fi oricând şi tandră, şi înţelegătoare, şi sexy.

Strategii norocoase

Profitaţi de şansa de a primi anumite facilităţi şi programaţi-vă priorităţile. Petreceţi mai mult timp împreună cu partenerii de viaţă, întâlniţi-vă cu prietenii de suflet sau interveniţi ca mediatori în disputele acestora. După data de 20 septembrie, investiţi cu succes în obiecte de folosinţă îndelungată sau în aparatură utilă profesiei voastre. Profitaţi împreună cu partenerul vostru de viaţă şi de câştigurile neoficiale, provenite dintr-un hobby sau dintr-o sponsorizare a rudelor. Evitaţi însă deciziile pripite în zilele de 27 septembrie, de 5, 12, 17 şi 18 octombrie şi, mai ales, controversele cu persoanele de sex opus din anturaj.

Acţionaţi prin metode originale

Problemele de sănătate cu care v-aţi confruntat în ultima vreme se mai ameliorează. Însă, terapiile de revigorare trebuie continuate, îndeosebi pentru sistemul nervos şi pentru inimă. În anturajul vostru, acţionaţi ca mediatori în disputele care se conturează în aceste zile.

Fecioara (24 august - 22 septembrie)

Oportunităţi şi dorinţe

Este o perioadă foarte solicitantă, îndeosebi pentru nativele acestei zodii. Îmbucurător este faptul că partenerii lor de viaţă sunt mai flexibili, mai înţelegători şi sunt în preajma lor de câte ori apar şi alte urgenţe în familie. Comunicaţi mai des prin e-mail cu colaboratorii de la drum. În acelaşi timp, toţi nativii zodiei sunteţi mai norocoşi în acest interval, pentru că veţi obţine venituri suplimentare, veţi beneficia de numeroase oferte şi de contracte. De aceea, aveţi prilejul să vă şi răsfăţaţi şi să vă împliniţi unele dorinţe. Aceste câştiguri suplimentare vor completa bugetul familiei destul de solicitat în aceste zile.

Stimulente pentru iubirea ta

Surprize plăcute aterizează în familia voastră, iar mesagerii acestor bucurii sunt, desigur, partenerii voştri de viaţă. Totodată, este şi meritul vostru că-i stimulaţi să petreacă o bună parte din timpul liber alături de voi. După data de 26 septembrie, partenerul vostru vă ajută să faceţi o alegere mai bună la capitolul priorităţi profesionale sau financiare, iar începând cu 15 octombrie vă tentează mai mult odihna activă: veţi face provizii pentru iarnă, dar veţi fi gata să primiţi şi oaspeţi din diferite direcţii. Cel mai probabil în intervalul 8-10 octombrie, se anunţă musafiri de la drum lung.

Strategii norocoase

Acum este un interval favorabil pentru a păstra legătura cu sursele voastre de informare: Pentru a avea succes în demersurile voastre, manifestaţi vigilenţă în privinţa documentelor pe care trebuie să le semnaţi, fie că faceţi investiţii substanţiale în obiecte pentru confortul vostru, fie că veţi călători în interes de afaceri sau de serviciu. Intervalele critice sunt 8-12 octombrie, dar şi ziua de 19 octombrie, când trebuie să fiţi foarte economi .

Acţionaţi prin metode originale

Bucuriile de fiecare zi vă revigorează sufleteşte. Orice noutate poate să vă inspire în proiectele voastre originale: pentru creaţie şi pentru sănătate. Inspiraţia din aceste zile este de bun augur şi orice hobby de acest fel se finalizează cu bine. Până la jumătatea lunii octombrie, starea voastră de sănătate ridică semne de întrebare: oboseala, dar şi dieta sunt factorii vinovaţi de acest disconfort. Numai după data de 15 octombrie, puteţi avea energia necesară pentru tot ceea ce v-aţi propus să realizaţi. .

Balanţa (23 septembrie - 22 octombrie)

Oportunităţi şi dorinţe

Urgenţele de orice natură le rezolvaţi mult mai uşor în acest interval. În zilele de 26, 28 şi 30 septembrie, în 3 şi 12 octombrie, veţi aprecia străduinţa partenerilor voştri de viaţă preocupaţi de îmbunătăţirea confortului din căminul vostru. O serie de venituri suplimentare vor contribui la îmbunătăţirea stării voastre de spirit. Configuraţia astrală favorizează întâlnirea cu persoane de decizie şi este posibil să fiţi avansaţi şi să ocupaţi funcţii de conducere în domeniul vostru de activitate.

Stimulente pentru iubirea ta

Acum, acordaţi o atenţie sporită persoanei iubite. Eforturile sale fizice sunt evidente, iar energia sa se risipeşte prea repede. Este de datoria voastră să-i supravegheaţi dieta. Ştiţi cum se spune că, în orice context, este periculoasă nepăsarea. Oboseala şi apatia intimilor nu vor trece de la sine. Un gest tandru este un leac pentru starea de spirit a persoanei iubite. De asemenea, trebuie să ştiţi că în intervalul 23 septembrie şi 14 octombrie, anturajul partenerului vostru de viaţă îl poate influenţa pe acesta în mod negativ, iar excesele bahice îşi spun cuvântul. .

Strategii norocoase

Balanţele care se ocupă de afaceri imobiliare şi de comerţ vor rezolva, cu eforturi înzecite, priorităţile şi proiectele care au bătut pasul pe loc toată vara. În schimb, din neatenţie, unele Balanţe femei pot avea o pagubă neaşteptată - bani sau obiecte de valoare , moştenire de familie.

Acţionaţi prin metode originale

În cercul relaţional pe care-l frecventaţi, puterea exemplului pozitiv poate fi de bun augur pe termen lung. Veţi beneficia de linişte şi de înţelegere în căminul vostru dacă veţi fi diplomaţi şi nu veţi aminti de momentele tensionate sau de greşelile din trecut, în primele două săptămâni ale intervalului. Pentru a vă menţine în formă, momentele de meditaţie vă ajută să vă dobândiţi liniştea interioară.Vizitaţi locurile în care, totdeauna, v-aţi încărcat bateriile.

Scorpionul (23 octombrie - 22 noiembrie)

Oportunităţi şi dorinţe

În această lună în viaţa voastră se conturează evenimente importante. Nativele singure ar putea să-şi găsească sufletul-pereche, dar nu va fi o alegere fără probleme. Există şi situaţii nu prea vesele când unii Scorpioni vor fi obligaţi de conjunctură să se despartă de persoana iubită sau să renunţe la o oportunitate. Sigur, majoritatea Scorpionilor au dorinţe secrete, iar acestea se pot împlini îndeosebi în prima parte a lunii octombrie.

Stimulente pentru iubirea ta

Persoana iubită vă împărtăşeşte sentimentele şi nu vă ascunde că, împreună, şansele voastre de reuşită sunt mult mai mari, în tot ceea ce v-aţi propus pe plan financiar, iar achitarea facturilor sau a ratelor restante reprezintă un succes. Optimismul partenerului de viaţă vă mobilizează şi vă ajută să scăpaţi de unele obstacole (4, 11 şi 15 octombrie ). Din luna octombrie, Scorpionii vor avea de îndeplinit o anumită misiune importantă şi trebuie s-o îndeplinească la timp. În demersurile voastre, cantitatea şi calitatea sunt esenţiale pentru perspectivele voastre financiare. Strategii norocoase

Vreţi să puneţi pe picioare o afacere proprie, să vă prezentaţi la un interviu ? Desigur, şansa vă surâde acum pentru că puteţi obţine câştiguri suplimentare. Dacă sunteţi conducători auto, nu depăşiţi viteza legală şi nu vă lăsaţi influenţaţi de teribiliştii din anturajul vostru. În acest interval, bucuraţi-vă că relaţia voastră este stabilă.

Acţionaţi prin metode originale

Pentru a fi în formă, starea de spirit trebuie revigorată. Întâmplări din trecut ar putea să vă tulbure liniştea De asemenea, unii Scorpioni ar putea să aibă probleme mai serioase de sănătate. Important este ca specialiştii să stabilească cu exactitate diagnosticul. Acum, vă propuneţi să mergeţi într-o direcţie anume, să vă asumaţi răspunderea şi să vă păstraţi optimismul ( 27 septembrie, 2, 7 şi 11 octombrie)

Săgetător (23 noiembrie - 21 decembrie)

Oportunităţi şi dorinţe

Totul este posibil! Credeţi într-o reuşită? Vă dezamăgesc persoanele de încredere, pierdeţi o şansă? Fiţi optimişti!Totuşi, apare o şansă să veniţi în contact cu specialişti de renume, iar întâlnirile cu străinii vor fi utile pentru cei care speraţi să progresaţi pe plan profesional sau să vă refaceţi viaţa. .Săgetătorii care aveţi o relaţie stabilă, trebuie să păstraţi cadenţa. Pentru voi este important ca toţi membrii familiei să fie în siguranţă, să fie sănătoşi şi să-şi împlinească proiectele. Dacă vreţi să aveţi un loc de muncă stabil şi să fiţi mai bine remuneraţi, şansele nu vă ocolesc( 23-24 septembrie, 3, 7 şi 16 octombrie

Stimulente pentru iubirea voastră

În acest interval, pentru voi este esenţială fidelitatea partenerului de viaţă şi puterea exemplului pozitiv. Modelul celor care au o relaţie stabilă vă impresionează şi vă îndeamnă să le urmaţi exemplul. Unii dintre voi sunt critici, alţii sunt bănuitori. O deplasare în interes de serviciu, departe de casă, vă ajută să veniţi în contact cu persoane care au o bogată experienţă în domeniul care vă preocupă în mod expres. Totodată, dacă păstraţi legătura cu partenerul vostru, el ştie că-l urmăriţi cu gândul şi că-l aşteptaţi să vină cât mai repede acasă. . Strategii norocoase

Orice proiect financiar merită o atenţie sporită, până la jumătatea lunii octombrie. Admiratorii voştri secreţi sunt nerăbdători să ieşiţi în lume, să mergeţi în cluburi sau să călătoriţi. Ei vi se confesează discret până la data de 20 octombrie. De aceea, dacă aveţi puşculiţa plină le puteţi împlini dorinţele. În privinţa relaţiilor stabile, veţi descoperi că intimii vor să rezolve urgenţele de serviciu şi apoi să vă îndeplinească dorinţele.

Acţionaţi prin metode originale

Armonia în căminul vostru se poate instala, cu adevărat, după data de 7 octombrie. Până atunci, trebuie să faceţi faţă provocărilor, să învăţaţi să-l asultaţi pe cel care are probleme, prieten sau admirator şi să-i daţi o mână de ajutor.Farmecul personal este un magician cu puteri nebănuite.

Oportunităţi şi dorinţe

Şi în această etapă, nici o zi nu este identică cu alta. Totul se derulează într-un ritm ameţitor, iar prietenii fideli îi puteţi număra pe degetele unei mâini. Persoana iubită va călători mai mult şi va fi implicată în proiecte delicate şi, desigur, îi veţi simţi lipsa. Unii dintre voi vor să se lase de fumat, alţii să-şi schombe locul de muncă sau să prefere un nou hobby. Toate aceste dorinţe vor influenţa starea voastră de spirit şi sunt posibile discuţii contradictorii pe această temă ( 30 septembrie, 5,7 şi 20 octombrie).Speraţi ca situaţia financiară să se îmbunătăţească şi apelaţi la sprijinul unor vechi prieteni.

Stimulente pentru persoana iubită

Ideile originale vă aduc succes în viaţa de familie şi în relaţiile interumane. De la jumătatea lunii octombrie, chibzuinţa unei rude vă stimuelază optimismul şi încrederea în partenerul de viaţă. Acum, doar proiecte realiste, care nu au dat greş în cazul unor prieteni de familie , vă inspiră. Dialogul cu rudele persoanei iubite de la drum sunt deconectante, dar este bine să amânaţi cu tact . tendinţa spre pesimism trebuie alungată cât mai repede din relaţia voastră. Strategii norocoase

Pentru mulţi dintre voi, un nou hobby poate să reprezinte o sursă sigură de câştig începând din această toamnă. Poate primiţi veşti pesimiste despre un proiect în care aţi investit timp şi bani , dar nu abandonaţi această iniţiativă. În plan sentimental puteţi avea unele împliniri neaşteptate, iar celibatarii vor recurge strategii ingenioase pentru a cuceri inima celui sau celei dragi. În zilele de 2, 11 şi 15 octombrie veţi învăţa noi de viaţă. Timpul liber îl dedicaţi partenerului vostru stabil, luptându-vă, totuşi, cu anumite ispite

Acţionaţi prin metode originale

Întâlnirile şi proiectele voastre vor fi constructive, iar telepatia face minuni. Pentru persoana iubită faceţi sacrificii materiale, iar starea sa de sănătate vă îngrijorează în intervalul 25 septembrie-13 octombrie. În curând, veţi renunţa la o ispită care vă dă târcoale de ceva vreme. Nu este cazul să mai faceţi destăinuiri pe acestă temă, dacă vreţi să aveţi un strop de linişte. Pentru rezolvarea priorităţilor financiare, evitaţi deciziile riscante până în data de 14 octombrie. Persoana iubită este sursa voastră de energie şi împreună participaţi la evenimentele de familie ale prietenilor voştri.

Vărsătorul (21 ianuarie - 18 februarie)

Oportunităţi şi dorinţe

Este un interval plin de surprize. Acum pot interveni schimbări majore în stilul vostru de viaţă sau în carieră. Nu prea sunteţi de acord cu tot ce intervine acum în viaţa voastră sau a partenerilor de viaţă, dar nu este cazul să înnotaţi contra curentului.Veţi fi atraşi de lucruri şi de activităţi interesante şi deosebite. Pe tot parcursul acestei etape predomină dorinţa de a vă afirma prin idei originale..Vă sfătuiţi cu partenerul vostru de viaţă în privinţa proiectelor de a investi în ceva durabil. În viaţa cuplurilor stabile, dialogul deschis poate înlătura neliniştea datorată unor situaţii neprevăzute.

Stimulente pentru iubirea ta

Pentru partenerii voştri este foarte important să-şi păstreze locul în inima voastră, să progreseze şi în carieră. Nu este uşor să alergi după doi iepuri deodată

Sigur că persoana aşteptată poate să vină în viaţa voastră cât de curând. Distracţiile ocazionale nasc în sufletul vostru noi speranţe. Oricând, Cupidon poate să vă facă o surpriză, dar în zilele de 5, 11 şi 17 octombrie să nu fiţi creduli. Acum, ancoraţi-vă în prezent şi lăsaţi aminturile în sfera trecutului.

Strategii norocoase

Un prieten vă ajută să depăşiţi o situaţie foarte delicată. Frământările vin şi pleacă, dar succesul în dragoste vine după data de 29 septembrie. Aşa că, în viaţa intimă, răsare soarele şi pe uliţa voastră, iar o nouă prietenie va fi un suport moral pentru voi. Este în interesul vostru să vă apăraţi cu tact iubirea şi interesele. Mereu "Vorba dulce bucurii aduce."

Acţionaţi prin metode originale

Configuraţia astrală vă oferă şansa să vă consolidaţi prestigiul pe plan profesional. Totuşi, stă în puterea voastră să manifestaţi tact în orice strategie. Despre o schimbare a statutului vostru social puteţi discuta abia după data de 17 octombrie când armonia revine în viaţa voastră de cuplu. Atunci, preocuparea pentru imaginea voastră publică va fi o prioritate, iar partenerul vostru va face eforturi în această privinţă.

Peştii (19 februarie - 20 martie)

Oportunităţi şi dorinţe

Sunteţi foarte norocoşi în acest interval. Norocul vă surîde în dragoste, în afaceri, dar şi şansa de a vă perfecţiona în carieră în străinătate sau alături de persoane de renume. Iată câteva dintre evenimentele care vă întâmpină această lună. Acum, mărturisiţi intimilor dorinţele voastre fierbinţi- preocuparea pentru investiţii de suflet şi nostalgia pentru vremea când eraţi foarte răsfăţaţi. Partenerii de viaţă vor fi mai receptivi la sugestiile voastre ( 24,25 septembrie, 5, 8 şi 12 octombrie) iar ideile valoroase se transformă în valută .

Stimulente pentru iubirea ta

Inspiraţia face minuni în cazul nativilor care se documentează riguros din surse deosebite. După data de 19 septembrie, partenerii voştri sunt mai volubili şi îşi exprimă mai deschis sentimentele. În această etapă, incertitudinile şi blocajele în comunicarea cu persoana iubită vor rămâne în urmă. Respectul reciproc consolidează relaţia voastră, spre uimirea rivalilor din anturaj.

Strategii norocoase

În acest interval, este bine să selectaţi cu diplomaţie cercul prietenilor voştri, pentru că partenerul de viaţă poate fi influenţat de atitudinea acestora. Dintr-o persoană delicată poate deveni foarte autoritară , gata să vă cenzureze fiecare gest. În împrejurări favorabile, legate de carieră sau de afaceri, unii dintre voi veţi cunoaşte persoane interesante şi generoase, gata să vă susţină interesele şi să vă admire calităţile. Fiţi prudenţi pentru că la locul de muncă pot interveni şi situaţii stresante sau accidente profesionale.

Acţionaţi prin metode originale

Acum este firesc să vă manifestaţi simpatia faţă de persoanele loiale şi amabile din cercul vostru relaţional. Atitudinile voastre pozitive vor avea o influenţă bună asupra persoanei iubite şi a familiei acesteia. Tot acum, cu o schimbare de look veţi face o impresie excelentă,fie că mergeţi în cercuri mondene, fie că faceţi cunoştinţă cu specialişti de renume sau cu persoane de decizie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
peste pixabay jpg
pasca sorin bontea jpg
horoscop webp
omleta pexels jpg
familie la masa de sarbatori jpg
horoscop shutterstock jpg
femeie fericită singura jpg
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net