În lumea misterelor: Apa are memorie și păstrează emoțiile oamenilor

Ultima actualizare:

    Apa reacționează la rugăciuni și formează cristale luminoaseSursa foto:Viațaverdeviu.ro
Apa reacționează la rugăciuni și formează cristale luminoaseSursa foto:Viațaverdeviu.ro

În cele mai mari laboratoare ale lumii, cercetătorii au constatat că apa are memorie și poate să păstreze în amintire emoţiile oamenilor. În acelaşi timp, cercetătorii au dovedit că apa are proprietăţi ieşite din comun, că poate să transmită, pe mai departe, proprietăţile ei. De aceea, specialiştii spun că agheasma păstrează în memorie rugăciunea de la slujba de sfinţire.

Apa sfințită are o compoziție chimică deosebită

În urma cercetărilor, Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Novosibirsk, precizează că, stropirea cu apă sfinţită a plantelor muribunde sau a animalelor bolnave, le readuce la viaţă. Totuşi, omul de ştiinţă mai adaugă în pledoaria sa că nici un chimist nu poate explica acest lucru. Dar spune, fără rezerve, că apa sfinţită are o compoziţie chimică deosebită. Dacă într-un vas care conţine apă obişnuită se toarnă puţină agheasmă, atunci toată apa din acel recipient primeşte proprietăţile apei sfinţite.

Semnul crucii are o putere miraculoasă asupra microbilor patogeni

Referitor la puterea agheasmei, savantul japonez Emoto Masaru aduce un alt argument: apa reacţionează la rugăciuni şi formează cristale frumoase, luminoase; în schimb, la discuţii dure sau la injurii, apa formează cristale întunecate. În numeroasele studii (mai bine de 1000), elecrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a constatat că starea de sănătate a credincioşilor care se roagă la biserică este mai bună, iar participarea la slujba religioasă reglează valorile tensiunii arteriale. Tot specialiştii spun că semnul crucii are o putere miraculoasă asupra microbilor patogeni, atât asupra apei de la robinet, cât şi asupra celor din apele curgătoare şi din râuri, fiind mai eficient chiar decât aparatele moderne de dezinfecţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
semineu dim jpg
1 pozitiile de amor pe care femeile le iubesc ucew jpg jpeg
zodiac sign 2532970 960 720 jpg
peste pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net