Marele horoscop al anului 2020: dragoste, bani, sănătate pentru fiecare zodie

Ultima actualizare:

    Click! îți spune marele horoscop pentru anul 2020, pentru fiecare zodie în partefoto: Shutterstock
Click! îți spune marele horoscop pentru anul 2020, pentru fiecare zodie în partefoto: Shutterstock

Evenimente neprevăzute, mari iubiri, energie creativă sau probleme de sănătate? Ce ne așteaptă, oare, în anul 2020? Specialistul Click!, astrolog Lorina a analizat „dezvăluirile” astrelor și ne spune la ce să ne așteaptăm în materie de bani, iubire și sănătate în funcția de zodia căreia îi aparținem.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Berbec

Berbecii vor învăța multe lucruri noi

În 2020, vor avea șansa să atingă înălțimi incredibile, să reușească în carieră, să își crească statutul social și să găsească noi modalități de utilizăre a talentelor. Jupiter și Saturn din zodia Capricorn, vor obliga la seriozitate,  eficiență și răbdare. Aceste energii, complet necaracteristice ale nativilor,  îi vor ajuta să identifice cele mai promițătoare proiecte din întreaga varietate de propuneri. Ei vor simți dorința de a se manifesta în rolul de mentori, profesori, oameni de stat, lideri sau oameni de afaceri. În general, anul este favorabil nu numai pentru punerea în aplicare a planurilor, ci și pentru consolidarea legăturilor de familie. Singurul obstacol în calea viselor poate fi încăpățânarea lor înnăscută. E nevoie ca ei să arate mai multă blândețe și mai puțină agresivitate, intoleranță și mândrie. Să  încerce să nu grăbească lucrurile și să nu manifeste agresivitate chiar și în cele mai dificile situații.

Sectorul financiar va avea mai mult succes decât anul precedent. De la începutul primăverii va porni o recuperare financiară, dar principalul lucru important este să se cheltuiască cu înțelepciune.

E necesar să nu se uite că anul 2020 nu va reprezenta baza pe laurii succeselor trecute. A staționa din progres, a nu face nimic ci doar a aștepta, este echivalent cu autodistrugere. Viața trebuie îmbunătățită,  trebuie să se învațe continuu câte ceva nou, să se dezvolte abilități și profesii noi.  De fapt mișcarea înseamnă viață.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Taur

Taurii trec prin multe transformări

Anul este de fapt un an transformator.  În toată această perioadă vor fi puse primele pietre de temelie ale realizărilor viitoare, mai ales că 2020 este guvernat de elementele Pământului, pe care Taurul știe să și le însușească bine. Pe nativi îi așteaptă o perioadă de creștere a încrederii în carieră și vor fi înconjurați de oameni care sunt gata să ajute în orice moment. Așa că nu trebuie să le fie teamă să își asume riscuri și să-și schimbe radical viața. Principalul lucru este să vadă oportunitățile care se deschid înaintea lor.

Uranus pe semnul lor o să îi ajute să-și transforme viața personală, obiceiurile perimate, să ia decizii neașteptate, care să îi uimească și pe alții.

Sentimental, armonia în sfera iubirii va dura până la jumătatea anului, iar apoi trebuie făcute eforturi pentru consolidarea relațiilor. Pentru aceasta, o călătorie romantică sau o călătorie comună este cea mai potrivită. De remarcat este faptul că anul 2020 este favorabil pentru a pune capăt relațiilor vechi sau nesatisfăcătoare, pentru a schimba mediul, a lega prietenii noi.

Nativii liberi au șansa de a-și cunoaște sufletul pereche încă din ianuarie și de a se avânta într-o relație romantică de neuitat. Dar vor continua sau nu, depinde în totalitate de ei. Trebuie să fie mai îndrăzneți,  mai decisivi în sfera personală, să învețe să fie mai răbdători, fără a se enerva de lucruri mărunte.

Financiar,  nu va exista o creștere substanțială a veniturilor,  iar cheltuielile vor fi în limita normală.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Gemeni

Gemenii vor fi foarte inspirați

Accentuarea energiei venite dinspre elementul Pământ va fi o provocare pentru acești nativi ai semnului de Aer. Va fi o perioadă plină de surprize și circumstanțe neprevăzute și,  la prima vedere,  nu toate se pot dovedi plăcute.  Sarcina este să învețe să vadă în toate câte vin un potențial de dezvoltare ulterioară.  

Relațiile cu părinții și rudele apropiate vor veni în prim plan și e posibil să intervină o mulțime de probleme legate de apartament,  casă,  multe asociate mutării ori organizării vieții la domiciliu.  Conflictele și neînțelegerile cu prietenii sunt de asemenea posibile.

Influența lui Saturn se va reflecta în muncă,  inspirația va aduce tot mai multe idei noi,  însă nu trebuie să se piardă legătura cu realitatea.  Este posibil să fie aerieni,  iar dacă visează prea mult,  crește riscul de a greși.

Gemenii familiști vor avea o atmosferă de stabilitate și predictibilitate. Nu e exclusă tendința de a se plictisi și a căuta diversitate. Nu îi sfătuiesc,  dacă țin la parteneriatul lor pentru că,  mai devreme sau mai târziu, trădarea se va afla, iar relațiile cu cei dragi se vor deteriora pentru totdeauna.  

Nativii liberi vor trece ușor de la o relație  la alta și se vor îndrăgosti la nesfârșit.  Dar chiar și așa,  pot întâlni ce cineva cu care să își dorească o legătură serioasă și de durată. Cele mai favorabile circumstanțe pentru această întâlnire se vor dezvolta înspre toamnă.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Rac

Racii au nevoie de schimbări majore

Pentru că evenimentele și presiunile venite dinspre alții continuă să apese pe acești nativi,  nimic nu va fi simplu.  Au însă norocul să își fi învățat lecțiile din anul precedent,  să știe sigur până unde să-i lase pe ceilalți să le impună ce trebuie să facă. Așadar,  ori vor accepta noi parteneri,  noi contacte,  ori își vor modifica drastic poziția de până acum în legăturile deja formate.  E clar că Racii vor fi mult mai ambițioși,  mai autoritari și își vor spune răspicat punctul de vedere,  căci ceea ce au traversat până acum le-a modificat inclusiv personalitatea.  Iar dacă și-au propus ținte și obiective înalte pentru 2020,  să se încreadă în ei și să fie pregătiți să depună efort singuri. Vor fi mult mai vizibili în exterior și preocupați de partea socială a vieții. Să nu uite însă și să neglijeze lumea sa interioară, familia și căminul, pentru că vor avea nevoie de căldură, sfaturi și dispoziții prietenoase!

Pentru unii, va exista tendința de a căuta sprijin în trecut, în relații deja consacrate, într-o profesie odată dobândită, în vechi tradiții și principii. Aceasta este o poziție destul de pasivă, prin care vor stagna. Ei să încerce să-și analizeze stilul de viață și să facă pașii decisivi necesari pentru schimbare.

Nativii să rețină faptul că 2020 le aduce oportunitatea de a-și recăpăta încrederea în ei înșiși, de a li se recunoaște meritele și talentele, de a descoperi noi locuri și noi oameni, de a găsi echilibrul între relaxare și muncă, între familie și carieră.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Leu

Leii vor avea cheltuieli neprevăzute

Pentru ei anul 2020 va fi pe cât de dificil, pe atât de important, mai ales pentru că trebuie să învețe ceva nou, poate să se pregătească pentru o nouă profesie ori să schimbe cercul de prieteni sau poate chiar țara de reședință.  În primul rând, e nevoie să acorde atenție planurilor de carieră și relațiilor cu superiorii, colegii sau partenerii de afaceri.  Anul acesta va deschide o mulțime de noi oportunități pentru realizarea obiectivelor. Ingeniozitatea și determinarea acestor nativi, ambiția și perseverența, răbdarea și determinarea sunt tocmai acele trăsături de caracter care îi vor ajuta să înainteze. Ei cam sunt obișnuiți să obțină totul dintr-o dată, dar această atitudine nu duce întotdeauna la rezultatul dorit. Pentru implementarea proiectelor pe scară largă, întotdeauna este nevoie de timp. Va fi lecția anului lor.

Energiile lui Jupiter și Saturn încă în Capricorn îi vor împinge să rezolve probleme financiare. Mulți pot avea cheltuieli neprevăzute și vor trebui să caute surse suplimentare de venit. Din februarie și până în martie cel puțin, pentru a-și atinge obiectivele va trebui să demonstreze o atitudine mai serioasă, să devină mai responsabili și mai atenți, așa cum nu au facut-o până în prezent. Din aprilie încolo, viața va merge într-o direcție pozitivă și dinamică și ivirea de noi proiecte îi va inspira să se implice. Să rețină însă că abia începând cu toamna vor simți că au progresat!

Horoscopul anului 2020 - Zodia Fecioară

Fecioarele vor fi romantice și relaxate

Acești nativi oricum sunt obișnuiți cu munca, așa încât nu-i noutate să le spun că tot de ea vor avea parte și în 2020. Doar că acum mulți vor simți o suprapunere uriașă de forță și energie și nu numai că vor fi capabili să își facă planuri, ci și să participe activ la implementarea lor. Intrarea lui Jupiter în zodia Capricorn le va aduce o mulțime de oportunități și evenimente pozitive, dar și așa nu va fi simplu cu Saturn situat în același semn. Deși Profesorul zodiacului  va aduce în continuare dificultăți și obstacole, va ajuta la dobândirea unei experiențe de neprețuit, la șlefuirea acceselor temperamentale și la dezvoltarea răbdării și rezistenței la presiuni. Faptul că Jupiter și Saturn își vor da mâna, aceasta va contribui la o transformare a vieții nativilor, făcându-i mai sociabili ca până acum, mai deschiși la a accepta și o doză de romantism în viața lor, o doză de relaxare, chiar timp pentru ceva distracții sau întâlniri cu prietenii.

În a doua jumătate a anului energiile lui Jupiter îi vor face mai pasivi, mai sensibili, lucru care se va putea constata în relațiile cu partenerii, colegii, amicii. Aceasta va fi atunci o perioadă de mișcare constantă și cu evenimente pozitive menite să îmbunătățească calitatea vieții. Doar că nu ar fi prielnică lenea și neimplicarea, nu ar trebui să se bazeze doar pe darurile norocului. Depinde mult de inițiativa lor și de modul în care își vor asuma responsabilitățile.

Financiar, îi sfătuiesc să nu se arunce în investiții mari, căci îi poate pândi o criză, mai ales în a doua parte a anului când orice neglijență poate costa mult. Drept e că până la sfârșitul anului situația se va normaliza, proiectele noi vor începe să aducă primele beneficii, salariile vor crește, pot avea mai multe surse de venit suplimentare, dar e bine să își ia măsuri de precauție.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Balanță

Balanțele scapă de relațiile toxice

Pentru nativi se anunță un an ceva mai calm, în care prioritare ar trebui să fie relațiile, cele sentimentale, cele cu prietenii, dar și cele cu colegii de serviciu, precum și găsirea de echilibru între profesie și familie. Universul le va oferi oportunitatea de a-i demonstra talentele, de a-și structura creativitatea, de a gași variante inovative pentru multe domenii de viață, iar Jupiter le va aduce stabilitatea acasă, în familie sau, de ce nu, beneficii din schimburi imobiliare. Trierea oamenilor cu care socializează va fi importantă, căci nu își vor mai pierde timpul în relații toxice sau de complezență.  Practic, vor învăța să descopere bucuriile simple ale lumii materiale și să găsească un sens real nu numai în urmărirea globală a obiectivelor mari, ci și în treburile casnice, în contactul cu pământul, în comunicarea cu cei dragi. Conectând lumea ideilor cu lumea materiei, ei vor aduce armonie în viața lor.  

În zona personală, cuplurile solide vor continua să își consolideze relația, dar cele cu probleme se vor zgudui și mai mult. Astfel de probleme nu mai trebuie amânate, iar ei să facă bine și să decidă ce-i mai bine.

Nativii singuri vor găsi variante care să îi atragă, doar că pot fi cam indeciși, ba chiar vor avea tendința de a se întoarce la cineva din trecut. Nu prea le e favorabil un astfel de pas căci vechile iubiri nu mai pot fi reaprinse în ceea ce-i privește. În schimb, dacă vor accepta în viața lor pe cineva nou, dacă vor avea chiar ei curajul să preia inițiativa, sunt destule șanse de a descoperi omul cu care să întemeieze un cuplu reușit.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Scorpion

Scorpionii vor vrea să-și schimbe serviciul

Anul 2020 poate fi asociat cu extinderea cercului de contacte, călătorii, manifestare a abilităților și talentelor ascunse spre zona de comerț sau publicistică, educație sau relații cu frații și surorile. Jupiter în zodia Capricorn va aduce o sursă de vitalitate suficientă, iar Saturn va oferi posibilitatea de concentrare asupra principalului și de activare a conștiinței. Sunt posibile astfel schimbări importante atât sfera profesională, cât și viața personală. Deloc rele ofertele astrale căci, obosiți semnificativ de problemele care s-au acumulat anul trecut, nativii doresc cu ardoare ca ceva să se transforme în bine și nu vor ezita să cheltuiască o cantitate mare de energie în acest sens. Încă de la începutul anului,  anxietatea, rutina și pofta de noi impresii conduc spre căutarea locului în această lume. Să fie însă mai atenți la noile propuneri, deoarece multe pot fi iluzorii și pot provoca tensiune. Acesta va fi sigur un test, la care am convingerea că mulți vor rezista cu demnitate. Se știe clar că Scorpionul are o abilitate extraordinară de autovindecare și renaștere din cenușă.

În viața personală sunt de așteaptat mari schimbări. Astfel, mulți pot decide să își schimbe locul de reședință sau să meargă într-un alt oraș/țară pentru a studia /lucra. Pentru alții însă, modificările vor fi legate de sosirea unor rude.

Sectorul financiar va avea energii amestecate căci, pe de o parte banii vor veni, în schimb, cheltuielile vor crește.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Săgetător

Săgetătorii vor avea energie pentru afaceri

Va fi o perioadă de acumulare de încredere, de capital financiar, de construcție de noi planuri,  proiecte, precum și de noi condiții creative neașteptate. Statutul social va aveaolinie ascendentă, iar Pluto întărit de Uranus din Taur va ajuta la derularea celor mai complexe proiecte și la reluarea afacerilor pe care nativii nu le-au putut termina mult timp. În aceste condiții, și dificultățile vor părea nesemnificative, iar ei vor ști să le rezolve și să își organizeze cu pricepere munca. Instinctele financiare și noii parteneri vor ajuta să își vadă proiectele realizate, dar să ia în calcul că este posibil să trebuiască a învăța noi profesii, așa încât să poată  combina mai multe sarcini simultan.

Nu sunt excluse frecvente călătorii de afaceri sau personale, viața socială le va consuma foarte mult timp,  dar tot ea va oferi oportunități extraordinare de dezvoltare.

Lunile mai și iunie sunt favorabile începerii unei noi activități, spre exemplu, pornirea unei afaceri.  Acest lucru va aduce nu numai un venit material bun, dar va oferi noi orizonturi creative. Înurma acestei șanse, la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august nativii vorculege roadele de lideri.

Poate că finalul anului va veni cu o recesiune energetică și ceva probleme de sănătate. De aceea, este important să își consume energia cu înțelepciune și să acorde o atenție deosebită unui stil de viață sănătos, în alternanță cu munca și odihna.

În  viața personală, trebuie să înceteze să critice partenerii, pentru că doar așa vor readuce un nou val de pasiune și dragoste unul pentru celălalt.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Capricorn

Capricornii, probleme de sănătate

Aglomerarea de planete din zona lor va aduce energia schimbării și ajustării în viață. Mulți Capricorni vor descoperi în sine abilități de lider, dar nule va fi ușor. Vor fi multe probleme, însă nu trebuie să se impacienteze, căci prezența lui Jupiter le va oferi forță și capacitate de a face față. 2020 pentru nativi va fi de fapt o perioadă de reînnoire. Schimbările vor afecta aproape toate domeniile vieții: profesională, socială, financiară, iubire și chiar își vor reconsidera părerile despre lume. Evenimentele ciudate și neașteptate vor fi frecvente, iar consecințele lor sunt dificil de prezis. Oricum, situația așa cum se prezintă va fi favorabilă pentru realizarea multor planuri și vise. Cu o muncă de performanță, cu o capacitate de a face ordine în priorități, de a se concentra asupra obiectivului principal, ei vor atrage parteneri de afaceri și oameni cu gândiri similare. Încă din februarie-martie, li se va deschide drumul.

Sensibilitate crescută vor avea totuși în zona de sănătate căci, datorită sarcinii și tensiunii ridicate, bolile cronice se pot agrava.

În general, acești nativi respectă legea, sunt conservatori, caută să impună ordinea în orice, doar că le lipsește adesea creativitatea, le este frică de schimbare și-s prea suspicioși față de tot ce este nou. De data asta viața îi va obliga adesea spre dezvoltarea nu numai a unor abilități creative, ci și intuitive. Scopul este de a se debarasa de tendința de a calcula totul în avans și a acționa după algoritmi.

Îi mai sfătuiesc să verifice toate informațiile cu atenție, pentru că și persoanele apropiate și de încredere pot face greșeli și îi pot atrage din neatenție în proiecte dubioase. 

Horoscopul anului 2020 - Zodia Vărsător

Vărsătorii vor avea o vară agitată

Anul  va fi destul de dificil, dar în același timp interesant și plin de evenimente. Coincidențe neașteptate, decizii spontane, călătorii bruște, experiențe romantice, toate vor tăia din rădăcini rutina.

La începutul anului (până la sfârșitul lunii ianuarie) energia va fi slăbită,  așa că ei se pot simți deprimați și lipsiți de optimism. Cel mai bine ar fi să își ia o vacanță, să meargă undeva pentru relaxare, să petreacă mai mult timp ei cu ei. Începând din februarie, energia crește și îi va ajuta să acționeze mai eficient. Acei Vărsători care sunt deschiși la noi contacte, care acceptă schimbarea activităților, vor reuși să progreseze și să își atingă obiectivul. Este important să învețe să se disciplineze și să găsească acele reguli potrivite, inclusiv de a-i asculta pe ceilalți și a le respecta opiniile, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.  După ce vor fi dobândit un interes sincer față de oameni, atunci vor cunoaște adevărata bucurie a comunicării.

Vara, ei să  fie mai înțelepți cu cheltuielile, căci există probabilitatea de a consuma mult mai mult decât să câștigul, iar acest lucru va submina stabilitatea financiară. Nu trebuie să investească mult, nu trebuie să-și asume riscuri și să nu se implice în proiecte aparent de succes de suprafață.

Este bine să transfere toate problemele importante mai spre începutul toamnei. Lunile septembrie - octombrie vor veni cu schimbări pozitive, se vor deschide noi oportunități, dar din cauza experiențelor negative din trecut, va fi dificil să se relaxeze. Yoga și meditația ar putea ajuta în momentele dificile.

Horoscopul anului 2020 - Zodia Pești

Peștii își vor valorifica talentele

2020 va oferi Peștilor oportunitatea perfectă de a-și debloca creativitatea. Dacă până acum nu au avut o muncă la baza căreia să stea creativitatea și să îi bucure, anul acesta au toate șansele să o găsească. Pe lângă activitățile profesionale, nativii vor descoperi și alte modalități de a se exprima și de a-și valorifica talentele, iar cu puțin efort, și-ar putea schimba radical viața. Chiar din ianuarie-februarie, vor putea face nițte conexiuni utile care să ajute în activitate. Va fi esențial să  nu se permită stagnarea, căci vor fi mulți aceia care vor visa să le ia locul.

O perioadă deosebit de importantă va fi din a doua jumătate a lunii martie și până la sfârșitul lui iulie. Vor avea atunci o viață activă, vor simți rapid schimbările pozitive, precum și creșterea dorinței de a apărea în lume. Apoi în august vor găsi o altă ascensiune creativă și dezvăluire a abilităților. Tot atunci, succesul financiar poate fi asociat cu începutul de noi activități.

Nativii pot obține și o stabilitate mai mare în lumea materială. Se știe că ei trăiesc în principal între două lumi  și cu greu se încadrează în societate, cu greu câștigă bani. Posibil ca lunile ce vin situația să se schimbe, iar ei să aibă șansa de a aduce ordine, de a începe să-și gestioneze eficient resursele financiare.  Va fi importantă educația continuă, va fiimportant să se vindece pe ei, căci după ce vor reuși asta, vor vindeca la rândul lor pe alții, vor deveni mentori, lideri, profesori.

Medical, nu sunt așteptate probleme grave de sănătate, doar că se vor epuiza singuri uneori, uitând să mănânce, uitând să doarmă. În plus, ei să aibă grijă de cum arată, cum se prezintă, să nu neglijeze ceva sport și să nu uite de îngrijirea pielii!

image
image
image
image
image
image
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net