Numerele şansei pentru joi, 13 august

Ultima actualizare:

    Se extrage şi săptămâna viitoare Foto Click!
Se extrage şi săptămâna viitoare Foto Click!

Joi, 13 august, Marele Pot trezeşte, în continuare, interesul miilor de Loterişti! Pentru că joi, 13 august, urmează alte extrageri la cele trei jocuri: 6/49, 5/40 şi Joker, acest „eveniment”loteristic îi ambiţionează pe jucători să-şi „facă temele”, adică să aleagă metoda de selectare a numerelor şi să nu uite să aducă în joc acele numere personale, numere –simbol, care-i însoţesc toată viaţa.

Astrologii susţin că joi, 13 august, este o etapă foarte încărcată de priorităţi financiare şi de sănătate. Unor jucători, numărul 13 le aduce Noroc, altora – dimpotrivă. De aceea, jucătorii trebuie să facă eforturi şi să gândească pozitiv, să se concentreze asupra numerelor compatibile cu Numărul 4 (deoarece Numărul 13 face parte din familia Numărului 4), iar numerologii susţin că este bine ca Loteriştii să alcătuiască variante care atrag numerele 7şi 8 şi multiplii acestora.

Numerele şansei voastre au legătură cu contractele pe termen mediu ce urmează să fie semnate de Loteriştii întreprinzători, dar şi cu dialogul pe care pasionaţii Loto îl vor purta cu specialiştii în domeniul lor de activitate. De asemenea, colaborarea cu nativii Lei din anturaj vă poartă noroc, deoarece în această zi Leii vor fi foarte inspiraţi.

Pentru aceste extrageri, am selectat cuvintele-cheie din ediţia recentă Traducătoarea de vise pe care le-am transformat în numere. Toate aceste numere le-am folosit alături de aliaţii numărului 13 ( adică 1 -3 şi 4 ), data extragerii. Iată ce variante am obţinut! Mai multe numere voi propune pentru jocul vostru preferat în grupajul” Surprizele norocului la Loto” de joi, 13 august.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
zodii pixabay jpg
Cea mai tare rețeta de cozonac și cea mai căutată în comunitatea de cooking
relație jpeg
horoscop jpeg
Infidelitate jpg
barfe jpeg
esoteric 652642 1280 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net