Traducătoarea de vise: Ogorul familiei a fost semănat? Culegi multe fragi din pădure? La o petrecere refuzi să mănânci sarmale? Bunicul a cumpărat o turmă de oi? Află ce beneficii anticipează aceste vise!

Ultima actualizare:

    Semănăturile în vis înseamnă câştiguri
Semănăturile în vis înseamnă câştiguri

Bine v-am regăsit, dragi prieteni! La începutul primăverii, mesajele trimise de voi sunt formidabile. Fără excepţie, veştile voastre se referă la noi aspiraţii, mai ambiţioase ca de obicei.

Cred că în viaţa reală sunteţi preocupaţi de calitatea priorităţilor voastre, iar această dorinţă se reflectă şi în trăirile onirice. M-au impresionat în mod foarte plăcut relatările voastre despre proiectele majore ale familiei, inspirate din evenimentele la care rudele vă însoţesc. Pentru că în acest interval este armonie la locul de muncă şi în familie, tot ce a fost neplăcut este de domeniul trecutului. Visele pe care le-am tradus, pentru cei care ne-au scris, se vor împlini. Totuşi, nu trebuie să neglijaţi nici un calcul riguros, dacă este vorba despre investiţii. În colaborare cu prietenii şi cu rudele din zodiile Săgetător şi Capricorn, proiectele pe care le derulaţi vor atrage abundenţa în căminul vostru pentru multă vreme. Totodată, acest interval este benefic pentru îmbunătăţirea imaginii voastre şi pentru renunţarea la unele obiceiurile nocive.

Ogorul familiei a fost semănat? Urmează câştiguri nesperate

Visul: Daniel ne-a povestit că şi-a petrecut o primă parte din concediu la ţară. Şi el a contribuit, alături de rude, la semănatul ogorului, moştenit de familie, din moşi-strămoşi. Daniel ne povesteşte cât de mult a muncit familia ca ogorul să fie semănat mai repede decât ceilalţi săteni.   

Semnificaţia visului: Iată un vis premonitoriu !Truda lui Daniel şi a familiei sale de a semăna ogorul înaintea altor săteni este  de bun augur. Un ogor semănat, aşa cum ne povesteşte Daniel, anticipează  

totdeauna, beneficii nesperate.

Talismanul norocos: Rândunica.

Culege fragi din pădure ? Te bucuri de o dragoste împlinită

Visul: Dana, o colaboratoare loială rubricii de vise, ne-a povestit un vis emoţionant şi foarte amuzant. Era în pădurea de la marginea oraşului, împreună cu logodnicul ei. Vremea era superbă: au cules multe flori de primăvară şi-au ascultat cu bucurie ciripitul păsărilor. Pentru ei, primăvara reprezenta anotimpul optimismului.  Peisajul erau emoţionant şi surprizele au continuat! Când nu se aşteptau, în faţa lor a apărut o pajişte plină cu fragi! De aceea, ei şi-au propus să culeagă multe fragi pentru toată familia. Pajiştea aceea parcă era fermecată, pentru că aromatele fructe de pădure se  înmulţeau văzând cu ochii. Tot oraşul se putea aproviziona cu astfel de trufandale!   

Semnificaţia visului:  Desigur, povestea Danei este deconectantă şi amuzantă. Numai în vis se petrec astfel de minuni ! În acelaşi timp, semnificaţia acestui mesaj oniric este la fel de plăcută ! Când culegi fragi, aşa cum ne-a povestit Dana, visul prevesteşte o dragoste împlinită alături de persoana iubită!     

Talismanul norocos: Trei fragi!

La o petrecere refuzi să mănânci sarmale? Este un vis bun

Visul: Ca de obicei, Marius ne-a povestit un vis interesant, dar misterios, aşa cum crede el. Chiar în ziua Mărţişorului, el a fost invitat la o petrecere privată, unde s-a simţit foarte bine. Gazda şi-a răsfăţat musafirii cu numeroase bucate alese. Totuşi, el a refuzat să  mănânce sarmale, deşi adoră acest preparat culinar. El ne întreabă dacă visul său va avea efecte negative în viaţa reală.

Semnificaţia visului: În acest caz, Marius nu are motive de îngrijorare. Este foarte bine că el a refuzat să se ospăteze cu

sarmale, aşa cum au procedat prietenii lui. Dacă mănânci sarmale,  visul prevesteşte în mod sigur că vei avea probleme de sănătate, iar   boala te va împiedica să rezolvi problemele tale importante. Marius va  fi ocolit de boli un interval mare de timp.

Talismanul norocos: O ancoră.

Bunicul a cumpărat o turmă de oi? Averea familiei sporeşte

Visul: Aurelia îşi iubea nespus de mult bunicii. În primele zile de primăvară, ea venea, ca şi celelalte rude, să-l sărbătorească pe Bunicul ( Bunu aşa cum îl alintau cu toţii). Aniversarea Bunicului a fost foarte frumoasă, iar Bunu s-a revanşat şi el cu o surpriză pe măsură. El le-a spus invitaţilor că a cumpărat o turmă de oi pentru  pentru folosul familiei.

Semnificaţia visului: Aurelia a avut un vis formidabil! Mesajul oniric al turmei de oi anticipează că veniturile familiei vor creşte foarte mult. Până la sfârşitul acestei veri, familia va obţine venituri importante şi toţi vor beneficia de „cadoul” bunicului. 

Talismanul norocos: Un clopoţel. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net