În ziua de 12 decembrie se împlinesc:Tradiții pentru spor și sănătate la praznicul Sfântului Spiridon

Ultima actualizare:

    În lăcașurile de cult ce poartă hramul Sfântul Spiridon bolnavii primesc ajutorul acestuia Sursa foto:Doxologia.ro
În lăcașurile de cult ce poartă hramul Sfântul Spiridon bolnavii primesc ajutorul acestuia Sursa foto:Doxologia.ro

În multe spitale din lume, Sfântul Spiridon continuă să facă minuni. De aceea, numeroase aşezăminte de sănătate poartă hramul Sfântului Spiridon, care le protejează. Sfinții părinţi spun că Sfântul Spiridon vine totdeauna la patul bolnavilor care-i cer ajutorul, rugându-l cu credinţă să-i vindece de boli şi să alunge necazurile din viaţa lor.

Sfântul Spiridon este cinstit ca patron spiritual

Prin tradiţie, Sfântul Spiridon este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie bună, fără excese bahice.

În ziua praznicului nu se prestează munci în gospodărie

Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se prestează munci în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi gospodinele nu fac curăţenie. În mediul rural nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă; în această zi  şi animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână.     

Minuni numeroase se petrec în lăcaşurile care poartă hramul Sfântului

Cele mai multe minuni de vindecare se petrec în bisericile şi în spitalele care poartă hramul Sfântului Spiridon.

În ziua praznicului, bătrânii amintesc tinerilor cât de importantă este această sărbătoare pentru fiecare credincios; ei se roagă şi-i cer Sfântului ca din  gospodăria respectivă Sfântul Spiridon să alunge boala şi în acea familie să nu se nască monştri: copii cu malformaţii, vite cu două capete etc.

Prăznuire în lăcaşuri cu hramul Sfântul Spiridon

Credincioşii din Capitală care vor să se roage în lăcaşuri care poartă acest hram pot asista la slujbele de prăznuire oficiate în:

Biserica Sfântul Spiridon Nou, situată pe strada Şerban Vodă nr. 29 şi în  Biserica Sfântul Spiridon Vechi- care este situată pe strada Piaţa Naţiunilor Unite nr 5.

Începând de la sărbătoarea Sfântului Spiridon, ziua începe să crească.

image
image
image
image
image
image
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
horoscop
image
actualitate.net
image
actualitate.net