Cum se coc vinetele corect și cum se decojesc ușor. Sfaturi pentru gospodinele care își fac provizii pentru iarnă

Ultima actualizare:

    Foto: savoriurbane.com
Foto: savoriurbane.com

Salata de vinete este foarte îndrăgită și se gătește cât e vara de lungă, însă gospodinele coc vinete și le păstrează la congelator, pentru a putea savura și-n timpul iernii gustul inconfundabil al vinetei. Uite câteva sfaturi privind alegerea, coacerea și decojirea vinetelor.

Cum alegeți vinetele

Cele mai bune pentru copt sunt vinetele mari, frumoase, ferme, cu coajă lucioasă și neagră. Acestea nu trebuie să prezinte defecte vizibile sau porțiuni moi (zone de mucegai sau putregai). Când le palpăm trebuie să simțim o oarecare elasticitate: nu vrem vinete pietroase, dar nici fleșcăite. Recent au apărut în piețe vinete fără sâmburi, cu miez alb și pufos care nu este amar. Acestea sunt foarte bune pentru copt. Randamentul vinetelor coapte este de cca. 50%- maximum 60%. Adică din 1 kg de vinete crude rămâneți cu cca. 500-600 g de miez de vinete copt, decojit și scurs.

Vinetele se pot clăti rapid prin jet de apă rece pentru a scăpa de eventualele soluții cu care au fost stropite. Apoi se șterg bine. Atenție! Nu le tăiați codițele și nici frunzele din jurul lor, conform savoriurbane.com

Cum coaceți vinetele?

Aici sunt 3 variante: aragazul sau plita, grătarul cu jar (cărbuni, lemne) sau cuptorul. Doar două dintre ele duc la un rezultat bun. Gustul și aroma atât de râvnite se obțin prin carbonizarea (arderea) cojii! Pentru a obține acest efect aveți nevoie de foc mare, de căldură multă!

Vinetele coapte pe aragaz sau plită au aroma specifică de fum, de ars. Vinetele nu trebuie înțepate sau crestate înainte de coacere! Prin acele orificii se scurge zeama care face un fum groaznic la contactul cu placa încinsă. Foarte rar se întâmplă ca o vânătă să crape la copt.

Pe aragaz se pot coace direct pe flacăra ochiurilor sau așezate într-o tavă veche. Focul tebuie să fie maxim! La fel și plita electrică: trebuie încinsă la maximum! Nu coacem vinete la foc mic și amețit deoarece ele vor fierbe în suc propriu și se vor înnegri la interior! Ele trebuie coapte rapid astfel încât coaja lor să se carbonizeze iar miezul să rămână alb dar să fie moale, bine pătruns. Cam la 7-10 minute întorc vinetele cu o mănușă groasă textilă sau de silicon. Se coc pe 3 sau 4 părți, în funcție de dimensiunile lor.

Când sunt coapte vinetele?

Vinetele sunt bine coapte când sunt moi la interior, iar coaja lor este neagră, carbonizată, sfărâmicioasă. Nu ajunge să fie maro și cu urme de arsură! Acestea mai trebuie coapte. După coacere, vinetele se scot pe tăvi pe care le puneți ușor înclinate. Astfel, la baza tăvii se scurge o mare parte din sucul vinetelor. Lăsați vinetele așa la răcorit.

Cum se coc vinetele pe grătar în aer liber?

Această variantă este de departe cea mai bună, mai ales când aveți de copt cantități mari de vinete (30-40 kg). Faceți un foc zdravăn și așezați grătarul peste el la înălțime de maximum 5 cm. Puneți vinetele la copt cu spații de 1 cm între ele (care să permită buna circulație a căldurii). Flăcările trebuie să „danseze” printre vinete. Acestea trebuie coapte pe toate părțile până ce coaja lor se carbonizează.

Cum se coc vinetele la cuptor?

Coacerea vinetelor la cuptor este cea mai nefericită variant. Oricât de mare e temperatura (250 C) nu veți obține rezultate bune: coaja nu se va carboniza, vinetele vor fi fierte în suc propriu, cu coajă moale. Nici gustul sau aroma nu se apropie deloc de cea a vinetelor coapte pe aragaz (plită) sau pe grătar.

Metode de decojire - metoda clasică

În acest caz, trebuie să aveți pregătite: tava cu vinetele coapte, o tavă pentru coji,  un castron cu apă rece, o strecurătoare de plastic sau inox așezată deasupra unui castron, un cuțit. Țineți vânăta coaptă de codiță și jupuiți bucățile de coajă arsă. Așezați vânăta decojită în sită. Nu o clătiți cu apă! Imediat tăiați cu cuțitul codița vinetei.

Metode de decojire – metoda cu lingura

În acest caz, aveți nevoie de un tocător curat, o lingură, un cuțit și un bol cu apă rece pentru clătit lingura. Așezați vânăta pe tocător cu codița în sus. Cu ajutorul cuțitului faceți o tăietură orizontală sub codiță și una verticală de-a lungul vinetei. Depărtați ușor cele două părți spre stânga și dreapta, apoi trageți cu lingura fâșiile de pulpă de vinete. Continuați până ce pe masă rămâne coaja goală. Puneți miezul scos în strecurătoare și lăsați-l la scurs.

Cum se păstrează vinetele coapte și decojite

Vinetele coapte și decojite trebuie lăsate câteva ore la scurs în stercurătoare. Verificați zonele mai închise la culoare deoarece s-ar putea să fie „noduri” (cocoloașe) tari care sunt și amare. Acestea trebuie îndepărtate. Dacă ați copt vinete pentru iarnă, atunci acestea nu trebuie tocate. Ele se pot congela ca atare în pungi sau se pot pune în borcane ce urmează a fi sterilizate la baie de aburi.

Pentru salată sau pentru zacuscă, vinetele trebuie mărunțite. Pe vremuri se foloseau tocătoare speciale din lemn pentru că nu erau cuțite din inox. Acum, se pot toca la fel de bine și cu cuțitul sau cu satârul sau spatula din lemn.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net