7 motive pentru care transpiri mai mult

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vara, temperaturile ridicate ne solicită organismul la maximum, iar corpul nostru transpiră mai mult decât o face în mod normal. Iar transpiraţia şi, mai ales, mirosul neplăcut sunt o adevărată pacoste! Ziariştii de la Huffington Post ne spun motivele pentru care transpirăm foarte tare şi ce ar trebui să facem să ţinem sub control această reacţie a corpului nostru.

Consumi băuturi cu cafeină

Băuturile care conţin cafeină te fac să transpiri mai mult decât în mod normal din două motive, a declarat pentru Huffington Post Liz Lyster, medic în cadrul clinicii din Foster City, California. În primul rând, cafeina stimulează centrii sistemului nervos activând glandele sudoripare. Practic, cu cât consumi mai multă cafeină, cu atât vei transpira mai mult peste zi. În al doilea rând, o băutură fierbinte îţi va creşte temperatura corpului.

Porţi haine sintetice

Hainele sintetice menţin umezeala la nivelul pielii împiedicând evaporarea transpiraţiei. Pe de altă parte, îmbrăcămintea fabricată din in, mătase şi bumbac lasă pielea să respire, absorbind umezeala.

Mâncare prea iute?

Piperul şi ardeiul iute sunt condimente care ar trebui să fie eliminate din meniu în zilele caniculare. Asta, pentru că favorizează excesul de transpiraţie. Creierul uman reacţionează aproape instant la substanţa care se regăseşte în condimente - capsaicina.

Bei alcool

Alcoolul produce în organism vasodilataţie, crescând temperatura corpului. Pentru a reveni la normal, organismul transpiră din abundenţă. Vara nu este indicat să consumăm băuturi alcoolice.

Fumezi

Nicotina, spune medicul Liz Lyster, dereglează activitatea hormonală, având efecte negative asupra pielii dar mai ales a creierului. Ţigările îţi provoacă palpitaţii, tensiune şi o creştere a temperaturii interne. Aceste reacţii ale corpului stimulează glandele sudoripare.

Mănânci alimente foarte reci sau foarte calde

Nu consuma băuturi şi alimente reci, dar nici fierbinţi! Evită să mănânci îngheţată! Deşi ai impresia că te răcoreşte, de fapt, îngheţata îţi scade brusc temperatura interioară a corpului, iar organismul va încerca, prin transpiraţie, să se încălzească.

Urmezi un tratament medicamentos

Poate că nu te-ai gândit niciodată dar anumite medicamente provoacă transpiraţia excesivă a organismului. Aceste medicamente sunt prescrise, în general, pentru afecţiuni precum depresia, inflamaţii şi probleme cu tensiunea arterială.

Cum înlăturăm mirosul neplăcut?

Mircea Tampa, medic dermatolog în cadrul Spitalului Victor Babeş, ne sfătuieşte să folosim bicarbonat de sodiu pentru înlăturarea mirosului neplăcut al transpiraţiei. Dacă nu, putem folosi spray-uri antiperspirante, dar nu imediat după epilare. 

simeon stalpnicul png

Bicarbonatul este foarte eficient. În realitate, transpiraţia este inodoră (nu are miros). 

Mirosul neplăcut este cauzat de prezenţa microorganismelor în vecinătatea glandelor sudoripare; aceste bacterii modifică compoziţia transpiraţiei, ducând la producerea de substanţe cu miros dezagreabil (diverşi acizi organici). Aceasta este explicaţia pentru care igiena riguroasă duce la dispariţia mirosului neplăcut al transpiraţiei şi, de asemenea, motivul pentru care bicarbonatul de sodiu este foarte eficient: bicarbonatul are rolul de a neutraliza acizii organici aparuţi ca urmare a acţiunii bacteriilor, îndepărtând astfel mirosul neplăcut. 

Aşa alegi deodorantul

Persoanele cu pielea sensibilă trebuie să utilizeze mai puţine produse ce conţin alcool (există şi produse 0% alcool) sau parabeni, din cauza acţiunii locale iritante.

Deodorantele nu se aplică imediat după epilare, deoarece porii sunt deschişi şi, astfel, produsul aplicat îi poate astupa, ducând la apariţia inflamaţiei. Dacă deodorantul produce mâncărimi sau iritaţii la aplicare, înseamnă că nu e tolerat şi trebuie înlocuit, deoarece poate produce alergii sau dermatite cronice, care pot persista toata viaţa.

image
image
image
image
image
image
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net