Cum să ai o piele frumoasă, fără iritaţii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vara, suprafaţa de piele expusă vederii este mult mai mare: purtăm fuste scurte, bluze fără mâneci, la plajă costume de baie... Vrem să arătăm bine, însă tocmai acum riscul de iritaţii pe piele este mai mare. Afecţiunea se numeşte foliculită şi reprezintă o inflamaţie a firului de păr.

Pe orice zonă a corpului unde ai fire de păr poţi face foliculită. Aşa cum îi spune şi numele, foliculita este o inflamaţie la nivelul foliculului pilos. Transpiraţia excesivă, epilarea cu lama sau prin smulgere, purtarea hainelor prea strâmte, din materiale sintetice, frecarea lor de piele, mediul umed de la saună sau piscină, căldura, expunerea la vapori de clor, toate acestea pot duce la apariţia foliculitei. 

Atenţie la metoda de epilare!

simeon stalpnicul png

Foliculita de pe braţe şi de pe picioare este cauzată, cel mai adesea, de o sensibilitate la metoda de epilare. Ceara, din cauza căldurii, produce eritem, epilatorul provoacă traumatisme locale în urma smulgerii firului, iar cremele depilatoare pot provoca iritaţii, roşeaţă, mâncărimi. Indiferent de metodă, trebuie să mai ştii că nu toate firele de păr se smulg în timpul epilării. Cele care au rămas, dar le-a fost afectată rădăcina, se pot infecta, ducând la înroşirea zonei din jurul firului de păr. Pentru a preveni infecţiile de după epilare, medicii dermatologi te sfătuiesc să-ţi cureţi pielea înainte şi după epilare.

„Flora noastră microbiană poate fi patogenă, iar după epilare porii sunt deschişi, putând pătrunde bacteriile. Aşa că, dezinfectaţi cu o loţiune alcoolică (spirtul e prea puternic şi poate irita) sau cu clorhexibină sau betadină. Tot după, se aplică geluri calmante cu aloe vera, care ajută la retragerea eritemului. În cazuri severe de foliculită, se pot utiliza creme antibiotice, prescrise de medic”, spune dr. dermatolog Dana Gabriela Ionescu. De asemenea, nu folosi ceară prea fierbinte şi nu brusca pielea cu aparatul de epilat.

simeon stalpnicul png

Tot pe braţe şi pe picioare, firele de păr crescute sub piele pot fi o altă cauză a infecţiei. „Ele nu mai pot penetra ultimul strat al pielii, iar sebumul, împreună cu bacteriile, infectează foliculul. Infecţia poate fi superficială sau profundă, în funcţie de modul în care este afectat firul de păr. Ea începe cu pete umflate, pline de puroi, ce seamănă cu mici coşuri”, spune Nicoleta Ion, trainer şi specialist în epilare. Pentru a preveni creşterea firelor de păr sub piele, specialista recomandă să-ţi exfoliezi periodic pielea pentru a îndepărta stratul de celule moarte şi a ajuta firele să iasă la suprafaţă. Tot pentru sănătatea pielii trebuie să te hidratezi. „O piele deshidratată are porii mici, închistaţi, iar firele nu au putere să penetreze ultimul strat de piele, în timp ce o piele hidratată are porii elastici, iar firul de păr poate ieşi la suprafaţă mult mai uşor”, adaugă Nicoleta Ion. 

Tratament naturist, acasă

Foliculita nu este o afecţiune gravă, ci doar supărătoare. Ea trece de la sine, însă dacă vrei să grăbeşti vindecarea, poţi apela la câteva remedii naturiste. 

  • Oţetul de mere se pare că este foarte eficient. Amestecă două linguri de oţet cu patru linguri de apă şi, cu ajutorul unei dischete de bumbac, şterge zona afectată cu această soluţie. Lasă să acţioneze 10-15 minute, apoi clăteşte. 
  • De asemenea, compresele calde ţinute pe zona afectată intensifică circulaţia în zonă şi ajută la spargerea pustulelor cu puroi. Nu e indicată stoarcerea lor, deoarece rişti suprainfectarea. 
  • O pastă formată din bicarbonat de sodiu şi puţină apă, aplicată pe zonele iritate, ajută la distrugerea microorganismelor. 
  • Uleiurile esenţiale de oregano şi de arbore de ceai au proprietăţi antibacteriene, antiseptice, antiinflamatoare. Amestecă 10 picături de ulei esenţial cu două linguri de ulei vegetal (de cocos sau de măsline) şi aplică pe zona afectată.
image
image
image
image
image
image
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
horoscop
Cea mai nesuferita zodie din 2023, sursă foto: Canva
click jpg
horoscop jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net