Mituri despre creșterea copiilor

Ultima actualizare:

    Una dintre cele mai importante nevoi ale copilului este aceea de a se simţi iubit de părinţii lui. www.clicksanatate.ro
Una dintre cele mai importante nevoi ale copilului este aceea de a se simţi iubit de părinţii lui. www.clicksanatate.ro

Ca părinte, probabil nu vrei să fii nici prea sever, dar nici prea îngăduitor cu copilul tău. Uneori, este posibil ca tocmai din dorinţa de a-i oferi o educaţie corectă să faci unele greşeli pe care le vei regreta mai târziu. 

Atitudinea pe care o ai faţă de copilul tău îi influenţează acestuia dezvoltarea mai mult decât crezi. Nimeni nu a spus că meseria de părinte este uşoară, însă, cel puţin, încearcă să eviţi unele greşeli majore, precum agresivitatea faţă de copil. Stabileşte reguli fără să te transformi într-un tiran şi arată-i afecţiune fără a-l alinta peste măsură.  

 «Bătaia este ruptă din rai»

Vorba „unde dă mama creşte” ar putea avea urmări mult mai neplăcute decât îţi imaginezi dacă este pusă în practică. Violenţa fizică lasă mai ales amprente psihice asupra copilului. Este foarte probabil ca bătaia să îi creeze sentimente de vinovăţie şi să îl transforme într-un adult introvertit, inhibat şi chiar agresiv. Bătaia îi creează sentimentul de frică faţă de părinţi şi faţă de celelalte persoane. Pentru a nu se ajunge la o astfel de relaţie între voi, foloseşte mai bine modelul sancţiunilor şi al recompenselor. Bătaia nu are un rol educativ, aşa cum mulţi ar putea fi tentaţi să creadă, ci este, cel mult, un mod de a-l învăţa pe cel mic ce nu trebuie să facă, nu şi ce trebuie să facă.

«Copilul trebuie pupat numai când doarme»

Una dintre cele mai importante nevoi ale copilului este aceea de a se simţi iubit de părinţii lui. Afecţiunea, manifestată prin mângâieri şi alintări îl ajută să se dezvolte sănătos din punct de vedere psihic, aşa că nu este cazul să faci economie de ea. Desigur, ai grijă ca alintul excesiv să nu se transforme în răsfăţ.

«Nu trebuie să îi arăţi afecţiune după ce a greşit»

Este în firea copiilor să facă boacăne şi năzdrăvănii. Însă atunci când îl pedepseşti, trebuie să faci foarte bine distincţia între el, ca persoană, şi greşeala pe care a comis-o. Alege o pedeapsă constructivă, însă nu-i refuza gesturile afective.  

Află pe clicksanatate.ro mai multe mituri legate de educarea copiilor!

Orezul îţi detoxifică plămânii după renunțarea la fumat

Așa reduci simptomele ulcerului gastric!

image
image
image
image
image
image
zodiac 2904106 1920 jpg
paula seling snitele de post jpg
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net