Motive pentru care femeile moderne merg mai rar la biserică

Ultima actualizare:

Astfel, statisticile din ultimii 23 de ani arată faptul că procentul de femei care trec pragul bisericii a scăzut cu 11%. Acelaşi studiu, efectuat pe bărbaţi, a avut aceleaşi rezultate însă procentul a fost unitar şi astfel mai puţin îngrijorător, potrivit sursei citate.

În urma acestor rezultate, au fost identificate o serie de cauze ale scăderii prezenţei femeilor în biserică.

Iar aceste cauze par să ţină în principal de ritmul alert al vieţii cotidiene şi în mod ciudat chiar de felul în care se desfăşoară viaţa sentimentală.

Astfel, iată o serie de motive care au dus la creşterea procentului mai sus menţionat. 1. Epuizarea

Din ce în ce mai multe femei aflate în floarea vârstei au din ce în ce mai puţin timp liber. Iar acest lucru este cauzat, în principal, e aportul mare de muncă depusă. Fie că este vorba de job-uri solicitante, fie că este vorba de treburile casnice, timpul "liber" al unei femei este din ce în ce mai puţin. Acest lucru face ca orice moment în care nu au nimic de făcut să fie preţuit şi să devină prioritar odihnei.

2. Frustrarea

O colncluzie mai puţin obişnuită a studiului realizat este aceea că femeile ajung să meargă din ce în ce mai puţin la biserică din cauză că se simt frustrate. Spre exemplu, femeile care deţin poziţii de conducere nu prea suportă să li se spună că este indicat să fie «supuse» sau să se simtă în vreun fel inferioare bărbaţilor.

3. Copiii

În momentul în care apar copiii, femeile doresc să petreacă cât pot de mult timp alături de aceştia. Aşa că se vor axa mereu pe acest lucru şi vor lăsa deoparte alte activităţi, printre care şi mersul la biserică.

4. Nevoia

Femeile moderne, obişnuite să fie capabile să se întreţină singure şi să fie în control asupra vieţii lor, simt în mare măsură că nu mai au nevoie să fie ghidate din punct de vedere spiritual. Ce-i drept, o dată cu înaintarea în vârstă, interesul către partea spirituală creşte din nou.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
zodii pixabay jpg
1 par alb remedii jpg jpeg
Ciuperca piciorului simptome şi tratament jpeg
salata de rosii jpeg
horoscop jpeg
1 zodii bani jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net