Uite cu ce parfum e bine să te dai primăvara

Ultima actualizare:

    Parfumul se pulverizează la încheietura mâinii, în spatele urechilor şi între sâni
Parfumul se pulverizează la încheietura mâinii, în spatele urechilor şi între sâni

Te plictiseşti uşor de un parfum şi îţi place să le mai schimbi, de la o zi la alta? Schimbă-le în funcţie de anotimp şi de momentul zilei! Specialiştii spun că există mari diferenţe de arome între iarnă şi vară, între toamnă şi primăvară.

Parfumul e bine să fie diferit de la un sezon la altul. Primăvara şi vara se poartă notele mai fresh, toamna şi iarna cele mai lemnoase, mai tari. De la Anca Marcu, general manager la Marab Parfumery, aflăm că acum, primăvara, trebuie să fii în ton cu natura şi cu mirosul ierbii. „Alege note florale, de citrice, arome proaspete, uşor condimentate. La fel şi vara, când aceste arome fresh pot avea note uşor marine. Toamna sunt indicate notele «gurmande» de vanilie, caramel, piper, prună etc., iar iarna simţim nevoia de parfumuri mai calde, mai tari, opulente, orientale, cu răşini", explică specialistul.

În acelaşi timp, ziua se poartă parfumuri mai subtile decât seara, pentru a nu-i agresa pe cei din jur. „Vara, parfumul de pe piele, în combinaţie cu transpiraţia şi căldura, poate deveni deranjant pentru cei din jur. Alege unul mai fresh. Seara în schimb, la o terasă, în spaţiu deschis, îţi poţi permite să foloseşti un parfum mai tare, opulent".

Specialistul ne spune că parfumul se pulverizează în zonele în care se simte pulsul: după ureche, între sâni şi la încheietura mâinii. „E indicat să aplici 4 pulverizări: câte una după ureche, una pe piept, între sâni, şi una în aer, apoi treci prin vaporii creaţi. Dacă parfumul este mai slab sau fresh, poţi aplica până la 6 pulverizări. Nu e bine să omogenizezi cu mâna lichidul, după aplicare, să-l întinzi, deoarece îi tai notele şi-i strici molecula", mai spune Anca Marcu.

Trebuie să mai ştii că un parfum poate fi folosit circa 3 ani de la deschidere. După această dată, calitatea ingredientelor scade şi se pierde din intensitatea notelor. Se păstrează în loc întunecat şi răcoros.

Parfum Club de nuit de la Marab Parfumery, note de vârf: bergamotă, grapefruit, piersică şi portocală, note de mijloc: muşcată, iasomie şi trandafir, notele de bază: mosc, paciuli şi vanilie. Preţ 220 lei.

parfum
parfum


    parfum
parfum

Apă de parfum BIO Acorelle Jardin Des Thes, cu aromă proaspătă de ceai, îmbogăţită cu aromă de lămâie şi mentă, 50 lei pe life-care.com

Apă de toaletă Naturelle de la Yves Rocher, cu note verzi, florale, fructate. Notele de vârf conţin prospeţimea efervescentă, de primăvară, a unui cocktail din nectar de mere verzi. Cele de mijloc conţin iasomie şi flori de piersic, iar notele de bază: lemn de cedru, ambră şi mosc. Preţ 99 lei

simeon stalpnicul png

Apă de parfum Lady Avebury de la Oriflame, cu arome florale şi distincte, potrivit atât pentru zi, cât şi pentru seară, 64,9 lei

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
tocana ficat ceapa jpeg
horoscop pexels jpg
cub horoscop iertare png
5 RETETE de salate mega sanatoase pentru pachet Ce sa iei cu tine pentru pranzul de la munca (1) jpg
piure de cartofi freepik jpg
sarmale de post 520105 jpg
horoscop bani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net