Chiar dacă ai mare grijă de mobilierul tău, accidente se întâmplă la tot pasul. Nu trebuie să te panichezi, există întotdeauna o cale de a repara paguba făcută, fără a înlocui piesa de mobilier din casă. Cu toate că pe piaţă există numeroase produse de curăţare şi întreţinere pentru lemn, este foarte important să aplici soluţia potrivită pentru fiecare problemă în parte.

Îndepărtează  grăsimea cu gheaţă

- Dacă pata de grăsime este proaspătă, pune peste ea un cub de gheaţă. Astfel, grăsimea se va solidifica şi vei putea să o îndepărtezi de pe suprafaţa de lemn cu ajutorul unei spatule. Ai grijă însă să nu zgârii mobilierul.

- Prepară o soluţie din 2 pliculeţe de ceai negru pe care le ţii timp de 20 de minute în apă fierbinte. Şterge pata de grăsime cu o cârpă curată îmbibată în ceaiul respectiv. După ce ai curăţat bine locul, şterge lemnul cu soluţia ta obişnuită pentru curăţat suprafeţele de lemn.

Petele de apă se şterg cu pastă de dinţi

- Dacă pata de apă de pe lemn este proaspătă, şterge-o cât de repede poţi cu o cârpă uscată şi curată. După ce ai şters apa, acoperă locul cu un prosop uscat din hârtie, peste care aşezi o greutate, de preferat o carte mai groasă. Ţine această greutate timp de minim trei ore.

- Pasta de dinţi este o altă soluţie pentru a îndepărta petele de apă de pe suprafeţele din lemn. După ce ştergi pata de apă, aplică o cantitate mică de pastă de dinţi, obligatoriu pastă albă, niciodată gel, pe o bucată curată de bumbac şi şterge uşor lemnul. După ce ştergi şi pasta de dinţi, foloseşte o soluţie profesională de curăţare a lemnului.

- Pentru a curăţa petele de apă de pe lemn poţi folosi şi o pastă obţinută din amestecul de bicarbonat de sodiu şi apă. Şterge încet suprafaţa de lemn cu această pastă şi apoi las-o o jumătate de oră. După acest interval, curăţă pasta de pe lemn şi apoi şterge locul cu soluţia ta normală de curăţat lemnul.

Arsurile se tratează cu sare

- O altă soluţie pe care o poţi aplica pe suprafeţele de lemn atacate de arsură, este o pastă obţinută din sare şi ulei de gătit. Freacă pata de arsură cu această soluţie şi las-o apoi să acţioneze timp de câteva ore. Şterge apoi pasta cu o cârpă curată şi uscată şi apoi foloseşte soluţia ta obişnuită de şters praful de pe mobilier.

- Arsurile serioase de pe mobilier necesită o operaţiune mai complexă. Este evident faptul că zona respectivă este afectată, finisajul sau chiar lemnul în sine fiind compromise. În cazul în care arsura nu este adâncă, curăţă locul cu o bucată de şmirghel fin, până când lemnul rămâne curat. Aplică apoi un strat de lac asemănător celui original.

Apa caldă estompează crăpăturile

- Dacă ai observat crăpăturile, şterge-le cu apă călduţă. Astfel lemnul se va umfla şi vei preveni crăpăturile mai mari. De cele mai multe ori crăpăturile din lemn sunt un semnal de alarmă asupra aerului foarte uscat din încăpere. Foloseşte un umidificator pentru a regla această situaţie.
- Zgârieturile apărute pe suprafaţa de lemn pot fi reparate cu un marker sau un creion care să se potrivească cu culoarea lemnului. După ce colorezi cu markerul, lasă puţin timp să se usuce, apoi şterge suprafaţa de lemn cu soluţia ta obişnuită de curăţat lemnul. Mai poţi aplica şi ulei de in, cu care să ştergi încet lemnul.
Scoate hârtia şi cerneala cu ceară
- Hârtia lipită de lemn poate fi îndepărtată dacă aplici ulei de bebeluş pe zona respectivă. Uleiul se lasă câteva minute să înmoaie suprafaţa de lemn murdară, apoi se curăţă bine locul cu o cârpă uscată şi curată.
- Petele de cerneală trebuie îndepărtate imediat. Şterge locul respectiv şi apoi curăţă cu o cremă pe bază de ceară. Dacă pata nu dispare, şterge cu o soluţie obţinută din praf de curăţat vase şi ulei. Tot pentru petele de cerneală mai poţi folosi şi o soluţie din acid oxalic şi apă călduţă pe care o aplici pe pată şi o laşi să acţioneze până aceasta dispare.
 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: