Considerat cel mai lung şi mai aspru dintre ­toate posturile de peste an, Postul Paştelui a început la 4 martie şi se va încheia în seara zilei de 27 aprilie. Poate fi greu, însă dacă vreţi să îl ­„îndulciţi”, aflaţi că există deserturi delicioase fără lapte şi ouă. Cinci vedete pasionate de gătit le propun amatorilor de dulciuri reţete sănătoase, pe cât de uşor de făcut, pe atât de spectaculoase.


Laura Cosoi vă propune o budincă de tapioca 

Expertă în preparate sănătoase, arătoase şi gustoase, Laura Cosoi ne face poftă cu o budincă de tapioca. Este nevoie de: 350 ml lapte de cocos, 500 g perle de tapioca, 2 linguri de sirop de arţar sau de miere, 500 ml apă, fructe uscate, o jumătate de cană de nuci, 4 linguri de pudră de roşcove, 2 linguri ulei de cocos. Tapioca se fierbe cam 10 minute în apă, se clăteşte cu apă rece şi se strecoară. Într-un vas, amestecă laptele de cocos cu mierea şi praful de roşcove. Unge tava cu uleiul de cocos, pune tapioca şi peste ea adaugă laptele de cocos şi restul ingredientelor. Pune tava la cuptor la 180˚C şi las-o 20 de minute să se rumenească. 

Andreea Raicu face negresă din doar cinci ingrediente

Andreea Raicu le recomandă iubitorilor de ciocolată un desert uşor de făcut, din doar 5 ingrediente: 700 g de curmale fără sâmburi, 170 g unt de alune sărate, 170 g alune crude şi mărunţite, 2 linguri de ulei de cocos, 110 g chipsuri de ciocolată neagră, fără lapte. Se pun curmalele în mixer şi se mărunţesc bine, picurând până la 60 ml apă fierbinte, pentru a rezulta o pastă groasă, lipicioasă. Se adaugă untul de arahide, uleiul de cocos şi pudra de cacao şi se mixează până se obţine un aluat lipicios.

La final, se adaugă chipsurile de ciocolată şi alunele. Aluatul se întinde într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se dă la cuptorul preîncălzit pentru 15 minute. Se lasă la răcit 20 de minute înainte de a se porţiona.

Biscuiţi cu smochine de la Florentina Opriş

Ingrediente: 1 cană zahăr brut măcinat, 1 cană făină albă, 1 cană faină de grâu integrală, 2 plicuri zahăr vanilat, 2 linguriţe scorţişoară, 1 cană ulei de floarea-soarelui, ¼ cană lapte de migdale, 1 linguriţă praf de copt, 1 cană nuci şi migdale, ½ cană smochine, puţină sare.

Preparare: Se amestecă toate ingredientele uscate (zahărul brut, făina albă şi cea integrală, zahărul vanilat, praful de copt, scorţişoara şi sarea. Se adaugă uleiul şi laptele de migdale. Compoziţia se frământă pentru a se obţine o cocă fragedă, iar la sfârşit se adaugă nucile şi smochinele tăiate mărunt. Aluatul se va lăsa la frigider o jumătate de oră. Apoi întinde din aluat o foaie cu o grosime de 5 mm şi taie în diverse forme. Biscuiţii se coc în jur de 15 minute, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, la foc potrivit (150° C), până se rumenesc puţin. Biscuiţii cu smochine şi scorţişoară se pot orna cu glazură de karob.

Găluşte cu prune de la Nicolai Tand

Ingrediente: 3 cartofi mari, 5 linguri griş, 3 linguri zahăr, 1 lingură făină, 1 lingură scorţişoară, 1 caserolă prune uscate, 5 steluţe de anason, puţin coniac. 

Preparare: prunele uscate, fără sâmburi, se taie mărunt, se adaugă o lingură de zahăr şi un pic de apă şi se pun pe foc. După ce scade apa, se adaugă coniacul, apoi din nou apă şi steluţele de anason, lăsându-se până obţinem o pastă densă. Pentru blat, se fierb cartofii în coajă, apoi se dau pe răzătoare, se adaugă grişul, făina şi o lingură de zahăr. Aluatul obţinut se întinde pe un blat pudrat cu făină, se porţionează şi pe fiecare bucată se pune o lingură de pastă de prune. Se închide fiecare formă şi se pune la fiert circa 5 minute, până se ridică de pe fundul oalei. Se lasă puţin la scurs, apoi se tăvălesc prin amestecul de pesmet cu zahăr şi scorţişoară.

Desert raw vegan cu avocado de la Diana Bart

Ingrediente: o banană coaptă, două bucăţi de avocado (bine copt), o mână bună de nuci hidratate în prealabil, 1-2 linguri de miere, două de cacao neagră şi 100 ml lapte vegetal. 

Preparare: Toate ingredientele se pun în blender, se mixează şi rezultă o budincă absolut delicioasă, hrănitoare şi sănătoasă. 

Loading...