10 greşeli care îţi agravează răceala

Ultima actualizare:

De ce pe unii răceala îi ţine 2-3 zile, iar tu te chinui cu tuse, durere în gât, nas înfundat şi stare generală de rău mai bine de o săptămână?

Ţine de imunitatea fiecăruia, de tipul de virus cu care ai venit în contact, dar şi de anumite greşeli pe care, poate, şi tu le faci. Iată câteva dintre ele!

1. Iei antibiotice

Pentru că se simt rău şi au febră, „preventiv”, doar ca să fie siguri, foarte mulţi iau repede un antibiotic. Totuşi, febră nu înseamnă neapărat infecţie, pe care să o tratezi cu antibiotice de sinteză. Aceste medicamente afectează stomacul, slăbesc imunitatea şi, în timp, duc la dezvoltarea rezistenţei la antibiotice. În plus, nu au nici un efect în infecţii virale, ci doar în infecţii bacteriene.

2. Aerul uscat din cameră, din maşină

Este un obstacol în calea procesului de vindecare din cauză că usucă mucoasele de la nivelul nasului, ochilor şi gâtului, accentuând tusea şi durerea. Specialiştii recomandă să păstrezi umiditatea în încăpere punând un vas cu apă pe calorifer. Picură în el 2-3 stropi de ulei esenţial de mentă, cuişoare, eucalipt sau pin, care purifică aerul. În maşină, evită să dai căldura prea tare.

3. Le dai copiilor acelaşi tratament pe care îl foloseşti şi tu

Chiar dacă „şi ei sunt oameni”, copiii au alte sensibilităţi, corpul lor este mai mic.

Tratamentul pentru copii este creat în alte formule, mai uşor de administrat, are o concentraţie mai mică sau nu conţine anumite substanţe. Citeşte prospectul înainte de administrare.

4. Fumezi, bei cafea

Sunt foarte iritante pentru gâtul şi aşa sensibil. Ele deshidratează şi fac ca mucusul să fie şi mai greu de eliminat prin tuse.

5. Foloseşti în exces picături nazale

Ele se folosesc pe perioadă scurtă, de 3-4 zile. Chiar dacă par să îşi facă efectul şi te ajută, multe dau dependenţă şi duc la inflamarea membranelor nazale. Mai bine îţi desfunzi nasul făcând inhalaţii cu abur sau spălături cu apă şi sare.

6. Bei ceaiuri fierbinţi

Este o greşeală să bei ceaiul „cât suporţi de fierbinte”, ca să te încălzeşti, să transpiri. În felul acesta rişti arsuri la nivelul gâtului, iar în microleziunile create se adună bacterii, zona se va inflama şi mai mult. Lichidele se beau călduţe.

7. Nu aeriseşti camera ca să nu se facă frig

Dacă eşti bolnav, trebuie să stai la căldură, nu-i aşa? Ei bine, află că, dacă nu laşi aerul curat să pătrundă, vei sta în permanenţă ­într-un mediu plin de microbi, riscând să-i îmbolnăveşti şi pe ceilalţi membri ai familiei. Îmbracă-te bine şi deschide fereastra cel puţin de două ori pe zi!

8. Nu te odihneşti

În această perioadă, organismul tău este suprasolicitat din cauza bolii şi luptă cu infecţia virală. De aici starea de oboseală şi de somnolenţă. Nu ignora semnalele pe care ţi le dă corpul, nu trage de tine ca într-o zi obişnuită. Acordă-ţi răgaz să te refaci, odihneşte-te mai mult şi îţi vei reveni mai repede.  

9. Pui mâna la gură când tuşeşti sau când strănuţi

Aşa e frumos, nu? Ideea e să nu răspândeşti microbi şi să-i contaminezi şi pe cei din jur, însă în acest caz microbii rămân pe mâna ta până la 3 ore.

Mână pe care o pui apoi pe telefon, pe tastatură. Ideal este să strănuţi în îndoitura cotului sau într-un şerveţel pe care apoi îl vei arunca.

10. Nu te hidratezi

Poate nu eşti obişnuit să bei doi litri de apă pe zi, nu pui mare preţ pe ceaiuri, însă acum e bine să nu-ţi lipsească. Consumul de lichide grăbeşte eliminarea toxinelor din organism, menţine gâtul umed şi, astfel, tratează durerea şi tusea, fluidizează mucusul şi-l face mai uşor de eliminat.

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net