10 sfaturi ca să te laşi de fumat. Îţi trebuie multă voinţă şi câteva trucuri inteligente

Ultima actualizare:

Crezi că nu vei reuşi niciodată să te laşi de fumat şi nici nu te interesează să încerci. Sau poate ai încercat, dar fără succes. Nu te da bătut şi nici nu privi cu scepticism materialul nostru. Conţine nişte sfaturi geniale la care nu te-ai fi gândit, date de Bogdana Bursuc, psiholog şi psihoterapeut specializat pe problemele dependenţei de fumat.

 Nu asocia fumatul cu activităţi plăcute. De obicei, fumezi în momentele de relaxare, la cafeaua de dimineaţă, în pauzele cu colegii de serviciu, dezlegând un rebus sau şofând. Prin urmare, dacă încerci să te laşi de fumat, de fiecare dată când vei face aceste lucruri vei simţi nevoia să-ţi aprinzi o ţigară. Sfatul specialistului: „Alege un nou loc pentru fumat (în afara casei sau a locului de muncă) în care să practici fumatul ca scop în sine. Noul loc să fie cât mai greu accesibil şi mai inconfortabil (ex. în faţă scării de acasă, în faţa intrării în clădirea de la serviciu etc.). Ori de câte ori pacientul se află în contexte care îi activează nevoia psihologică de a fuma, poate fuma, dar numai şi numai în noul loc de fumat (e strict interzis ca fumatul să fie asociat cu orice altă activitate plăcută: cafea, citit, vorbit la telefon)”, te sfătuieşte Bogdana Bursuc, Coordonator Psiholog al programului Stop Fumat de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

- Concentrează-te pe părţile negative: uscăciunea gurii, disconfortul faringian, dureri de cap, ameţeală, tahicardie etc. Se recomandă acest exerciţiu până când nevoia de a fuma scade.

- Înlocuieşte fumatul cu alt obicei. Spre exemplu, obişnuieşti ca înainte de a te apuca de lucru să fumezi o ţigară (amânarea lucrului). Sau după ce termini sarcina să  mai fumezi una (recompensa). Înlocuieşte obiceiul cu alt comportament, cel puţin o dată pe zi.

- Ce alternativă ai. Dacă sevrajul e greu de suportat, apelează la ajutoare: plasturi transdermici, gumă de mestecat cu nicotină etc. Aceasta au ca scop reducerea simptomelor de sevraj şi, ca urmare, facilitează menţinerea deciziei de renunţare la fumat.

- Aşteaptă-te să-ţi fie greu. Renunţarea la fumat e o experienţă dificilă care deseori este însoţită de sevraj fizic sau psihologic. “Sevrajul fizic durează în medie între 1-3 săptămâni. Pentru a uşura perioada aceasta, mănâncă dimineaţa alimente care favorizează tranzitul intestinal, bea multă apă, nu consuma substanţe excitante ale sistemului nervos”, mai spune specialistul. 

- Anunţă public decizia de renunţare şi cere suportul prietenilor. 

- Aruncă toate ţigările şi scrumierele din casă, din maşină, de la birou, nu păstra tentaţii la-ndemână.

- Dacă partenerul de viaţă e fumător, roagă-l să nu îşi expună ţigările la vedere.

- Fii hotărât! Rezistă tentaţiei, spune-ţi pur şi simplu că nu te vei duce să fumezi doar pentru că simţi nevoia.

- Dorinţa de a fuma nu durează mult, cel mai adesea 1-2 minute. Dacă te tot gândeşti la ţigări şi îţi spui: “mi-e aşa poftă! Nu cred că rezist!” nu faci nimic. „Sigur că vei rezista. Poate fi neplăcut, dar nu păţeşti nimic. Vei fi, apoi, mândru de tine!”, te îndeamnă psihologul. Iar noi îţi ţinem pumnii şi îţi urăm mult succes! 

image
image
image
image
image
image
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
image
actualitate.net
image
actualitate.net