3 condimente care ţin organismul sănătos

Ultima actualizare:

Aroma deosebită a scorţişoarei, mirosul înţepător al usturoiului şi gustul iute al ardeiului ne ajută să scăpăm de dureri, răceli, afecţiuni digestive sau boli cardiovasculare.

Scorţişoara este folosită ca analgezic, ameliorând durerile de burtă şi spate, dar şi sindromul de menstruaţie abundentă. Medicii recomandă consumul de scorţişoară şi pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui. Pentru rezultate optime, amestecaţi scorţişoara cu ghimbir şi obţineţi un ceai puternic împotriva afecţiunilor respiratorii. De asemenea, o cană de ceai cu scorţişoară calmează articulaţiile inflamate, ameliorează durerile de burtă şi previne balonarea.

Usturoiul. Consumat ca atare, tinctură sau pulbere, usturoiul este recomandat în guturai, răceli, arteroscleroză, boli reumatice, afecţiuni digestive, pneumopatii, gripă, bronşită cronică, astm, tuse, febră, hipertensiune, hipercolesterolemie, infecţii bacteriene, artroză, paraziţi intestinali, gută, meteorism abdominal, gastrite, diabet şi tulburări de ritm cardiac. În afecţiuni externe, se pot pune cataplasme cu usturoi sau comprese cu sirop din usturoi pentru tratarea piciorului de atlet, acneei, pitiriazisului, arsurilor, ulceraţiilor cutanate sau a abceselor tegumentare.

Ardeiul iute este remediu pentru hipertensiunea arterială, curăţă arterele şi contribuie la diminuarea valorilor colesterolului rău sau a trigliceridelor. Este benefic şi pentru stomac şi tractul intestinal, deoarece ajută la eliminarea fecalelor şi la vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale. Datorită conţinutului ridicat de betacaroten, două linguriţe de ardei iute pisat furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamina A cu rol important în lupta antiinfecţie şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale. 

image
image
image
image
image
image
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
autostrada soarelui radio constanta 1 jpeg
Captură de ecran din 2024 03 27 la 23 11 52 png
flori jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net