5 beneficii ale uleiului de măsline

Ultima actualizare:

Pe vremuri, i se spunea aurul lichid. Iar dacă ne întoarcem în perioada Greciei şi a Egiptului Antic, vom descoperi că acest ulei era cel mai popular produs de îngrijire. Noi te invităm să afli câte poate face acest ulei-minune din noul număr al revistei „Click! pentru femei”!

Acţionează împotriva îmbătrânirii premature. Uleiul de măsline funcţionează ca un antioxidant şi, odată aplicat pe piele, compuşii săi chimici previn îmbătrânirea prematură cauzată de factorii poluanţi. După cum bine ştim, oxidarea este un proces care produce radicali liberi, responsabili pentru distrugerea celulelor. Ei bine, antioxidanţii pe care îi conţine uleiul de măsline sunt, de fapt, conservanţii naturali ai acestuia, care încetinesc procesul de râncezire al uleiul. Aceştia acţionează la fel şi în cazul degradării premature a aspectului pielii tale. Mai mult, aplicat pe faţă după ce ai ai petrecut mult timp în soare, uleiul de măsline are rol de protecţie împotriva formării de celule cauzatoare de cancer.Mască de păr de pe vremea Cleopatrei. Uleiul de măsline a fost folosit ca tratament pentru păr încă de pe vremea Faraonilor. Şi continuă să fie utilizat cu rezultate excelente şi în zilele noastre. Ce trebuie să faci? Încălzeşte uleiul de măsline la microunde, apoi aplică-l înainte de a te spăla pe cap, la rădăcinile firelor de păr şi pe scalp. Lasă-l să acţioneze între 10 şi 20 de minute, apoi aplică şamponul şi spală-ţi părul în mod normal. Rezultatul este un păr mai mătăsos, cu un fir mai puternic şi cu aspect mai sănătos. În plus, fiind bogat în vitamina E, tratamentul cu ulei de măsline stopează căderea părului. În loc de cremă hidratantă. Specialiştii recomandă folosirea acestui tip de ulei şi pe post de cremă hidratantă pentru faţă. Ai grijă, însă, ca uleiul ales să fie extravirgin şi presat la rece. Foloseşte-l în cantităţi foarte mici atunci când îl aplici pe faţă, câteva picături pe care să le întinzi şi să le încălzeşti în palme înainte de a le aplica pe ten. Nu este recomandată această utilizare persoanelor care au un ten predispus la acnee. Bogat în vitaminele A, E, D şi K, uleiul de măsline îţi hidratează şi protejează faţa de radicalii liberi, în acelaşi timp. Un demachiant natural. Dacă rămâi vreodată în pană de loţiune demachiantă, poţi apela liniştită la uleiul de măsline extravirgin din bucătăria ta. Este o alternativă fără chimicale la produsele de demachiat pe care le găseşti în magazinele de cosmetice. Aplică câteva picături pe o dischetă demachiantă şi şterge uşor machiajul, apoi curăţă eventualele reziduuri cu apă micelară. Vorbim de un produs natural, care-ţi poate curăţa şi hidrata pielea în acelaşi timp, astfel încât să nu mai simţi nevoia să te întorci la vechiul tău demachiant. Îmbunătăţeşte aspectul unghiilor. Unghiile spun multe despre sănătatea ta. Iar cele mai frecvente probleme ale lor sunt legate de aspectul tern şi de uşurinţa cu care se rup. Ei bine, uleiul de măsline chiar poate îmbunătăţi sănătatea unghiilor tale şi felul în care arată acestea, datorită conţinutului său bogat în vitamina E. Nu trebuie decât să înmoi o dischetă demachiantă în ulei de măsline şi să-ţi ştergi unghiile cu ea. Lasă, apoi, uleiul să acţioneze timp de circa 30 de minute, înainte de a te spăla pe mâini. Fă din acest lucru un obicei zilnic de întreţinere a unghiilor şi nu vei mai avea nevoie de alte tratamente cosmetice. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net