Ai rămas înţepenit? Aşa poţi scăpa rapid de durerea de spate

Ultima actualizare:
Tratamentul e pe bază de ultrasunete şi radiofrecvenţă
Tratamentul e pe bază de ultrasunete şi radiofrecvenţă

Îţi simţi spatele încordat sau, mai rău, ai rămas înţepenit „ca lupul”? Te-a tras curentul sau ai adopat pe o perioadă îndelungată o poziţie incorectă (în timpul somnului sau la birou)? Indiferent de natura afecţiunii – mecanică, ortopedică, reumatică sau neurologică – până la expertiza unui medic specialist e bine să ştim care sunt soluţiile de prim ajutor.

Pentru a ajunge din nou „pe verticală”, încărcăm diferite remedii, cum ar fi medicamente analgezice şi anti-inflamatoare, şedinţe de masaj terapeutic, kinetoterapie, fizioterapie, hidroterapie. Repausul la pat nu este o soluţie, aşa cum, poate, ai fi tentat să crezi. Dimpotrivă, încetineşte timpul de vindecare, aflăm de pe descopera.ro. Analgezicele se iau doar pe perioade scurte, pentru a suporta durerea până ajungi la medic. Cele mai indicate sunt fizioterapia şi exerciţiile uşoare de recuperare.

Terapeuţii susţin că, mai nou, şi masajul mecanic este o soluţie excelentă pentru durerea localizată toracic, cervical sau lombar. După doar 15 minute de tratament, te poţi simţi mult mai bine. Procedura medicală Selenia se face în saloanele de cosmetică şi lucrează pe bază de ultrasunete (care detensionează muşchii prin împrăştierea acidului lactic acumulat) şi radiofrecvenţă (relaxarea la nivel termic, prin încălzirea uşoară a zonei tratate).


    Tratamentul e pe bază de ultrasunete şi radiofrecvenţă
Tratamentul e pe bază de ultrasunete şi radiofrecvenţă

Înroşirea anumitor puncte, petele de culoare care apar pe suprafaţa de lucru, îţi indică exact contracturile spatelui. Depistate la timp, aceste contracturi dispar într-o singură şedinţă. Dacă vorbim despre aşa numitele gâlme, sunt necesare mai multe şedinţe până la recuperarea definitivă. Oricum, dacă ai frecvent dureri de spate, trebuie să mergi la medic pentru un control amănunţit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net