Alungă natural astenia de toamnă!

Ultima actualizare:

    Metode de prevenire a asteniei de toamnă
Metode de prevenire a asteniei de toamnă

Fiecare schimbare de anotimp ne dă organismul peste cap, iar toamna, cea mai întâlnită afecţiune este astenia. Ca să eviţi traversarea unei perioade depresive la început de toamnă, poti apela la câteva trucuri. Află care sunt acestea!

Trezeşte-te de dimineaţă! Ca să depăşeşti starea de amorţeală indusă de astenia de sezon ai nevoie de o plimbare în aer liber dis-de-dimineaţă. Conform specialiştilor, o ieşire de 30 de minute între orele 6 şi 10 dimineaţa îţi dă energie şi te eliberează de stres şi anxietate.

Ai grijă la programul de somn. Oboseala şi starea de somnolenţă sunt cele mai frecvente „simptome" toamna. Cu cât sunt mai multe ore „întunecate" afară, cu atât organismul eliberează mai multă melatonină, hormonul somnului, şi te face să fii somnoros toată ziua. Aşa că nu mai păcăli organismul cu ceai energizant şi cafele, ci obişnuieşte-l cu un program riguros de somn, la ore fixe.

Nu renunţa la viaţa socială. Cel puţin nu din cauza frigului. Ştim că vara este ideală pentru ieşirile la terase, dar încercaţi să ieşiţi şi toamna, undeva înăuntru. Frigul nu doar că vă va ţine în casă, dar vă va şi aduce în pragul depresiei dacă nu ieşiţi cu prietenii.

Ia suplimente alimentare. Dacă simptomele de astenie se datorează unei carenţe de vitamine în ciuda faptului că ai mâncat sănătos, poţi lua, la recomandarea medicului, un supliment alimentar. Ai grijă să respecţi însă dozele şi termenul de administrare recomandate de medic.

Fă sport în aer liber! Adică, în primul rând, bucură-te de zilele frumoase de toamnă, iar, în al doilea rând, obişnuieşte-te cu temperaturile din ce în ce mai scăzute. Specialiştii recomandă yoga în aer liber în această perioadă.

Vitaminizează-te na­­tural! Cele mai bune alimente pentru organism în acest sezon sunt cele bogate în vitamina C. Şi unde poţi găsi acest minunat ener­gizant, dacă nu în fructe şi legume. Consumă în această perioadă portocale, struguri, rodii şi salate de legume.

Încearcă terapia prin râs. Râsul este cel mai bun stimulator de endorfine, cunoscute ca fiind cele „vinovate" de starea de fericire. Prin urmare, dacă simţiţi semne de astenie, aşezaţi-vă confortabil în faţa calculatorului şi vizionaţi un episod din serialul de comedie preferat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net