Afecţiune a tractului digestiv provocată de bacterii, ciuperci sau virusuri, enterocolita este frecventă atât la adulţi, cât şi la copii. De obicei, trece după 3 zile, prin administrarea plantelor de leac. Află care sunt acestea din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!


Enterocolita se manifestă prin diaree, greaţă, vomă, crampe musculare şi febră. De cele mai multe ori, afecţiunea implică inflamarea intestinului subţire şi a colonului. Se poate transmite prin ingestia alimentelor şi a apei contaminate, dar şi prin mâini nespălate. Enterocolita nu se tratează cu antibiotic. Bolnavului i se recomandă repaus la pat, comprese calde pe abdomen şi regim alimentar special.

Flori de muşeţel

Infuzia de muşeţel este eficientă în cazul diareei şi, în general, în toate afecţiunile stomacului şi intestinelor, de cele mai multe ori în asociaţie cu frunzele de mentă. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de muşeţel la o cană cu apă clocotită. Se acoperă vasul 10 minute, apoi se strecoară. Se beau 1-2 căni în cursul unei zile. Dacă este vorba de o intoxicaţie, nu se mai consumă altceva în ziua respectivă.

Coada-şoricelului

Coada-şoricelului are proprietăţi puternic antiseptice, ca cele ale muşeţelului. Se recomandă în diferite afecţiuni ale stomacului şi intestinelor. Calmează durerile abdominale, ajută la eliminarea gazelor şi restabileşte pofta de mâncare. Ceaiul se prepară prin infuzie, din 2 linguri de plantă la 500 ml apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi.

Pelin

Pelinul stimulează secreţia sucurilor gastrice. Ceaiul din plantă se recomandă aproape în toate bolile aparatului digestiv. Se prepară o  infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se beau 1-2 căni pe zi, maximum 3 zile. Tinctura se prepară din 10 g plantă la 100 ml alcool de 70˚. Se lasă la macerat 8 zile. Se iau câte 15 picături de 3 ori pe zi, nu mai mult de 3 zile.

Chimen

Seminţele de chimen ajută la digestie, calmează spasmele abdominale, alungă greaţa şi tratează balonarea. Infuzia se prepară din 2 linguriţe de chimen la o cană de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi. Câteva seminţe de chimen consumate înainte de masă pot alunga senzaţia de stomac plin.    

 
 
Loading...