Aşa te fereşti de durerile de spate care apar toamna!

Ultima actualizare:
Ce este lombalgia?
Ce este lombalgia?

Zilele călduroase vor deveni în curând o amintire, iar frigul se va instala în ultima lună de toamnă şi lunile de iarnă. Aceasta e perioada în care cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri de spate. Dr. Simona Huică, medic specialist reumatolog în cadrul Centrului Medical Focus, ne spune cum să ne ferim de durerile de spate şi de complicaţiile acestora.

Cum se stabileşte diagnosticul?

Pentru stabilirea diagnosticului se utilizează radiologia convenţională, ecografia abdominală şi de părţi moi, tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară.

Care sunt simptomele?

Lombalgia de natură mecanică apare şi se agravează în timpul zilei, la efort. Lombalgiile inflamatorii se agravează în starea de repaus, iar activităţile cotidiene şi mişcarea le ameliorează. Durerea lombară de cauză reumatologică poate debuta brusc, după un efort fizic intens, dacă ridicăm greutăţi având o poziţie greşită a coloanei sau după o expunere la frig. Aceasta poate apărea mai frecvent la tineri, dar nu este exclus să fie acuzată şi de persoanele de peste 50 de ani. Durerea este intensă, făcând imposibilă continuarea oricărei activităţi şi determinând imobilizarea bolnavului la pat.

Aceste dureri apar şi la copii?

Durerea dorsolombară la copii este de cele mai multe ori asociată scoliozei şi apare dacă micuţii au o poziţie incorectă la birou sau poartă un ghiozdan greu pe acelaşi umăr. Micii pacienţi trebuie să fie examinaţi de un reumatolog sau un ortoped pediatru, pentru stabilirea unui diagnostic corect. Tratamentul adecvat poate duce la recuperarea completă.

Care e tratamentul?

Tratamentul poate fi reumatologic, ortopedic, balneofizioterapeutic şi, uneori, neurochirurgical. Se prescriu medicamente care combat durerea indiferent de cauza acesteia, antiinflamatoare nesteroidiene, cu monitorizarea reacţiilor adverse, în special gastrice şi cardiovasculare, relaxante musculare.

Putem preveni lombalgiile?

Pentru a evita durerile de spate şi modificările coloanei vertebrale, este important să nu ridicăm greutăţi prin îndoirea coloanei, ci prin flexarea genunchilor, să nu ne expunem la frig, să ne controlăm poziţia la birou, menţinând coloana dreaptă, să ne supraveghem greutatea corporală şi să facem exerciţii fizice pentru întărirea masei musculare.


    Ce este lombalgia?
Ce este lombalgia?

Lombalgia reprezintă durerea de spate în zona lombară. Se poate declanşa brusc sau în timp şi poate să iradieze în zona dorsală, abdominală, a feselor sau pe membrele inferioare. În urma unei examinări atente, medicul poate decide dacă sunt necesare investigaţii suplimentare, pentru a depista probleme ale coloanei vertebrale lombare sau ale rinichilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net