Cât de "bune" sunt cremele pentru hemoroizi

Ultima actualizare:

8 din 10 persoane suferă, pe parcursul vieţii, de boala hemoroidală şi, potrivit statisticilor, peste 75% dintre adulţi dezvoltă hemoroizi până la vârsta de 50 de ani. Iar aceasta nu este singura veste proastă. Odată apăruţi, hemoroizii nu trec de la sine şi nici vreun medicament sau vreo cremă de la farmacie nu rezolvă problema.

Atunci când vine vorba despre hemoroizi, românii sunt foarte pudici. Abia de merg la farmacie de unde cumpără creme şi geluri despre care au auzit la televizor. Pe lângă faptul că nu rezolvă nimic cu astfel de tratamente, riscă să ignore afecţiuni mai grave. „Hemoroizii sunt vene dilatate din plexul venos hemoroidal, asemănătoare cu varicele. Ele nu au cum să se micşoreze, nu s-a descoperit nicio substanţă activă medicamentoasă care să aibă acest efect asupra lor, hemoroizii nu trec de la sine. Aceste vene, odată mărite, cresc încet, încet, până în ultimul stadiu, când ies la exterior şi nu mai intră. Soluţia o reprezintă tratamentul chirurgical. Tratamentele locale cu creme, geluri, promovate destul de agresiv, nu fac altceva decât să niveleze mucoasa, să o vindece pe moment, dar permit hemoroizilor să crească mai departe şi, bineînţeles, cu apariţia de complicaţii din ce în ce mai grave”, explică dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg la OK Medical.

“Tratamentul naturist pentru hemoroizi, pe bază de plante medicinale, nu are studii ştiinţifice care să certifice efectele acestora. Avem însă certitudinea, după studierea amănunţită a bolii hemoroidale, că nici un tratament administrat local (creme) şi nici un tratament înghiţit (pastile sau ceaiuri) nu pot vindeca această afecţiune. Pot doar ameliora simptomatologia, lucru care îi poate bucura pe pacienţi pe moment, dar care îi va întrista mai târziu. Boala îşi vede mai departe de evoluţie, apar complicaţii şi, deseori, recidive chiar după ce intervenim profesionist. Un alt aspect e că, de obicei, aceste tratamente naturiste sunt indicate de persoane fără pregătire medicală, fapt ce poate întârzia diagnosticul unei boli mult mai grave, dar care la debut poate avea simptome asemănătoare hemoroizilor. Mă refer la cancerul de colon”,  completează colegul lui, prof. Dorel Firescu, medic specialist în proctologie şi endoscopie digestivă.

Un al treilea specialist din cadrul clinicii, Conf. dr. George Dindelegan, completează: "Tratamentele nemedicale administrate de neprofesionişti, de multe ori doar după criterii comerciale, fără un diagnostic clar de boală, sunt foarte periculoase. Nimeni nu spune că nu ai voie să bei ceai natural pentru constipaţie, de exemplu, sau să foloseşti anumite unguente care au în compoziţie produse naturale. Toate acestea pot ajuta, dar indicaţia trebuie să fie clară şi, foarte important, să fie făcută doar de un specialist, după diagnosticarea corectă. Un pacient care prezintă sângerări anale se prea poate să aibă hemoroizi, dar poate avea asociat şi un cancer de rect, care se manifestă tot prin sângerare. Vă daţi seama că tratamentul naturist nu doar că nu vindecă hemoroizii, ci întârzie diagnosticul şi tratamentul unei afecţiuni grave, cu consecinţe nefaste pentru pacient. Boala hemoroidală este tot o boală; ea trebuie tratată ca atare, urmând paşii de tratament ai oricărei boli: diagnostic corect şi tratament adaptat stadiului".

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net