Cataplasmele cu boabe de muştar alungă gripa

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Unul dintre cele mai cunoscute şi folosite condimente, muştarul, poate fi folosit şi ca remediu pentru multe afecţiuni. De la răceală şi tuse până la constipaţie sau cure de slăbire, bobiţele din care se prepară muştarul sunt o soluţie incontestabilă.

  • Gripă. În uz extern, sub formă de cataplasme, bobiţele de muştar sunt un excelent remediu în stările gripale: pot descongestiona căile respiratorii în caz de bronşită, alină durerile reumatismale, fac să dispară vânătăile şi alungă febra. Însă, înainte de a pune cataplasmele cu făină de muştar, obligatoriu trebuie aplicat pe piele un strat de cremă grasă. Ai nevoie de: făină de muştar, apă caldă, un tifon mare sau o şosetă curată. Râşneşte 3 linguri de boabe de muştar, apoi amestecă progresiv cu apă, ca să obţii o pastă groasă. Pune pasta în tifon sau în şosetă, leag-o bine şi aplică pe zona bolnavă. Acoperă cataplasma cu fulare groase din lână, lasă să acţioneze timp de jumătate de oră – o oră.
  • Astm. Bolnavii de astm pot respira mai bine în urma mâncărurilor iuţi, cum sunt muştarul sau usturoiul. Acestea au putere mucokinetică, adică de mişcare a mucusului, dar au şi puterea de a dilua secreţiile groase şi de a deschide astfel căile respiratorii, lăsându-i pe aceştia să respire mai uşor.
  • Colesterol. Se administrează câte 3 linguriţe de boabe de muştar zilnic, cu jumătate de oră înainte de mesele principale. Boabele se pun pe limbă şi se înghit întregi, cu multă apă. Tratamentul cu boabe de muştar se ţine timp de 4 luni, însă efectele vizibile se văd după trei săptămâni. 
  • Digestie. Cei care suferă de constipaţie cronică trebuie să consume câte o linguriţă de boabe de muştar cu lapte sau apă (zi de zi se creşte doza de administrare până la o lingură). Acest tratament se ia sub forma de cure, pe o perioadă de o săptămână, urmată de o pauză de zece zile.
  • Slăbit. Boabele de muştar au o valoare nutriţională mare şi contribuie la arderea grăsimilor, la accelerarea metabolismului şi la îmbunătăţirea stării de sănătate, în general. Bobiţele ar trebui adăugate cât mai des în mâncarea pe care o consumi. Le poţi adăuga în sandvişuri, salate, dressinguri pentru carnea de peşte şi cea de pui sau chiar în sosuri pentru legume. Pentru efecte rapide, pune 3 linguriţe de boabe de muştar într-un pahar cu apă şi bea amestecul înainte de fiecare masă principală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net