Ce faci când suferi un accident casnic

Ultima actualizare:

Accidentele din gospodărie sunt inerente şi se pot întâmpla oricui, oricând. Dar ştiţi să acţionaţi corect dacă vă opăriţi cu lichide fierbinţi, dacă vă ardeţi la flacără sau la cuptor ori vă tăiaţi în timp ce preparaţi mâncarea? Haideţi să vedeţi ce e de făcut în aceste situaţii.

Arsuri 

Cele mai întâlnite în gospodărie sunt arsurile provocate de lichide şi vapori fierbinţi, fier de călcat sau flacăra deschisă, şi arsurile electrice provocate prin electrocutare. În cazul arsurilor de grad I şi II (arsuri minore), primul pas este să răcoriţi zona afectată cu apă rece, pentru cel puţin 5 minute, apoi o înfăşuraţi cu tifon steril şi luaţi un analgezic. În cazul arsurilor de grad III şi IV (arsuri majore), îndepărtaţi victima de sursa arsurii, verificaţi-i semnele vitale şi apoi sunaţi la 112. Nu aveţi voie să îi scoateţi hainele arse şi nici să răcoriţi zona afectată cu apă rece, întrucât există riscul de şoc.  Folosiţi un bandaj umed steril sau prosoape umede.

Opărire

În cazul opăririi, în primul rând îndepărtaţi victima de sursa accidentului. Dacă nu sunt lipite de corp, puteţi să-i scoateţi hainele şi să-i daţi jos bijuteriile din zona rănii, dacă acestea există. Apoi, răciţi cu apă rece zona afectată şi acoperiţi-o cu o compresă sterilă. Apelaţi de urgenţă numărul 112 în cazul în care victima nu simte durere, dar opărirea este vizibilă, apar băşici şi inflamaţii. De asemenea, cereţi ajutor medical dacă accidentul a afectat organele genitale, faţă, mâinile, picioarele sau articulaţiile, pe zone întinse.

Electrocutare 

Dacă este vorba despre electrocutare, nu atingeţi victima înainte de a opri şi îndepărta sursa de curent, folosind obiecte nemetalice sau mănuşi de cauciuc. În cazul electrocutărilor grave, există riscul de stop cardiac. Sunaţi la 112 şi până la sosirea echipajului utilizaţi metode de resuscitare (respiraţie artificială şi masaj cardiac), scrie farmaciata.ro. 

Tăieturi şi julituri

În aceste cazuri, spălaţi-vă întotdeauna pe mâini cu săpun înainte de a îngriji rana. Opriţi sângerarea cu o compresă sterilă, aplicând presiune direct şi curăţaţi zona afectată cu apă şi săpun.  Nu încercaţi îndepărtarea corpurilor străine mai mari, în special dacă au ajuns la muşchi, pentru că există riscul de hemoragie. Bandajaţi rana cu comprese sterile şi pansament. Nu aplicaţi loţiuni sau unguente decât la indicaţia medicului. Când rana este adâncă, sângerează abundent şi nu se opreşte, ori e infectată, mergeţi la medic.

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net