Ceaşca de sănătate: Ienupărul, remediu pentru bolile de plămâni, diabet şi afecţiuni reumatice
Încă din Evul Mediu, ienupărul a fost considerat un panaceu. Sfânta Hildegard , o erudită care a trăit în secolul al XII-lea, a lăsat posterităţii opere literare, de muzică clasică, dar şi studii inedite despre eficienţa plantelor medicinale.
Ea recomanda terapia cu ienupăr în „combaterea durerilor de cap, în tratamentul bolilor de rinichi, de vezică, de plămâni, de ficat". În opinia sa, susţinută mai târziu şi de alţi fitoterapeuţi, ienuperul era şi un leac care combate ciuma şi alte epidemii cumplite din vremea aceea.
Celţii, un popor numeros, a cărui trecere prin Europa a atras atenţia romanilor şi a grecilor, îndeosebi din cauza dârzeniei şi iscusinţei lor în a se apăra, foloseau în ajunul bătăliilor cu duşmanii o băutură preparată din boabe de ienuper prăjite care le alunga somnul.
Tibetanii folosesc de secole boabele de ienupăr, pe care le ard ca pe tămâie, convinşi fiind că aroma degajată de boabele plantei alungă spiritele rele. În timp, ei au constatat că uleiul conţinut de boabele ienupărului este un leac miraculos pentru bolile de plămâni.
Fitoterapeutul francez Eric Favre apreciază această plantă pentru proprietăţile sale diuretice şi deputative. În acelaşi timp, terapeutul francez recomanda în cărţile lui de specialitate folosirea ienupărului în caz de lumbago, în tratamentul afecţiunilor circulatorii şi în retenţia de apă.
Fitoterapeuţii europeni recomandă ienupărul ca pe un remediu dovedit într-o varietate de afecţiuni: balonări abdominale, bronşite acute şi cronice, diabet, ateroscleroză, boli ale căilor urinare, precum cistitele şi uretritele.
De asemenea, afecţiunile reumatice şi guta se tratează cu succes cu ajutorul decoctului combinat din boabe de ienupăr, datorită puternicului său efect depurativ şi aniinflamator.
Ienupărul este un arbust care creşte în locurile stâncoase şi pe păşunile din zonele montane. Frunzele sale sunt veşnic verzi şi de aceea ienupărul poate fi identificat cu uşurinţă. Fructele sale se aseamănă ca formă cu boabele de mazăre, dar au culoarea purpurei atunci când sunt coapte. În popor, planta are mai multe denumiri:brădişor, cetenă, jnep, turtel, zeleţ.
Cum se prepară, cum se administrează
Infuzia de ienupăr: Se prepară din două linguriţe de fructe la 200 ml de apă clocotită. Ceaiul se infuzează timp de 15 minute, apoi se poate bea pe parcursul unei zile.
Medicul poate să recomande administrarea infuziei, în funcţie de dureri (de obicei, câte trei-patru linguri pe zi, între mese).
Decoctul combinat
Se prepară prin macerare din trei-patru linguriţe de boabe mărunţite în 0,5 litri de apă timp de zece ore, apoi extractul se filtrează şi se lasă deoparte. După aceea, planta rămasă după filtrare se fierbe din nou în 0,5 litri de apă, timp de cinci minute. După ce se răceşte, extractul se filtrează. La final, se amestecă cele două extracte şi se obţine aproximativ un litru de decoct combinat de ienupăr. Se administrează câte 2-3 căni pe zi.
Tinctura de ienuper
Se poate prepara şi în casă în felul următor: 20 g plantă se macerează, timp de 8 zile, în 1oo ml alcool. Din această tinctură se administrează câte 20-25 de picături de 2-3 ori pe zi. Tinctura are un puternic efect diuretic şi este considerată cel mai eficient antiseptic depurativ dintre plantele medicinale folosite în ţara noastră. Este important să se evite supradozările pentru a proteja iritarea căilor urinare, urmate de hematurie.
