Ceașca de sănătate: Luminița nopții este ”regina leacurilor”

Ultima actualizare:

    Din vremuri îndepărtate, Luminiţa nopţii era apreciată de fitoterapeuţii acelor vremuri „pentru  puterea cu care învingea zeci de boli”Foto: adevarul.ro
Din vremuri îndepărtate, Luminiţa nopţii era apreciată de fitoterapeuţii acelor vremuri „pentru puterea cu care învingea zeci de boli”Foto: adevarul.ro

Din vremuri îndepărtate, Luminiţa nopţii era apreciată de fitoterapeuţii acelor vremuri „pentru puterea cu care învingea zeci de boli”. Azi, se spune despre această plantă că previne îmbătrânirea prematură, fiind un remediu dovedit pentru afecţiunile frecvente ale acestui secol: de la astm, bronşită cronică, depresie, spasmofilie şi până la afecţiunile feminine.

Luminița nopții, o plantă foarte apreciată de femei. Are diferite denumiri populare: primula de seară şi lumânărica, iar termenul de Luminiţa nopţii este foarte răspândit pentru că florile se deschid înainte de căderea nopții și rămân deschise până a doua zi; apoi, florile se închid și se usucă. Seara se deschid alți boboci ai plantei. Totodată, văzută de la distanţă, floarea se aseamănă cu o lumină.

Produsul poate fi procurat de la magazinele Plafar. 

De secole, Luminița nopții a fost apreciată de fitoterapeuți

Originară din zonele nordice ale Americii, Luminiţa nopţii s-a răspândit acum două secole în toată Europa. Din vremuri îndepărtate, Luminiţa nopţii era apreciată de fitoterapeuţii acelor vremuri „pentru  puterea cu care învingea zeci de boli”. Indienii foloseau planta în tratarea bolilor dermatologice, a plăgilor, astmului şi virozelor. Şi tămăduitorii din vremea dacilor foloseau Luminiţa nopţii ca un remediu de încredere pentru răni, tuse sau stări febrile.

Încă din secolul al XVII, în Anglia, Luminiţa nopţii a fost folosită ca un panaceu, indicat în tratamentul celor mai diverse boli. De aceea, în medicina populară din acele vremuri, Luminiţa nopţii era cunoscută ca un „leac bun la toate”. În Europa, planta s-a răspândit  foarte repede în urmă cu două secole şi, datorită puterii ei de vindecare, Luminiţa nopţii a fost denumită „regina leacurilor”.

Luminița nopții are acțiune antivirală 

În zilele noastre, fitoterapeuţii europeni susţin că această plantă previne îmbătrânirea prematură, fiind un remediu dovedit pentru afecţiunile frecvente ale acestui secol: de la astm, bronşită cronică, depresie, spasmofilie şi până la afecţiunile feminine. Cercetările recente au demonstrat acţiunea antivirală a preparatelor obţinute din Luminiţa nopţii asupra unor tulpini gripale, dar şi a  virusurilor hepatice. 

Preparatele din această plantă au efecte sedative și antispastice

Bogată în substanţe active, preparatele din florile şi din frunzele plantei au efecte emoliente, sedative, astringente şi antispastice. Seminţele plantei conţin mai ales ulei esenţial, bogat în acizi graşi, (acid alfa-linoleic de tip Omega6 şi gamma-linoleic, doi dintre acizii graşi cei mai folosiţi în industria farmaceutică) şi  o cantitate importantă de vitamina E. Totodată, planta furnizează organismului şi substanţe minerale, printre care magneziu, potasiu şi calciu. Deseori, uleiul de Luminiţa nopţii se găseşte sub formă de capsule care se administrează cu uşurinţă. 

Uleiul de Luminiţa nopţii, beneficii pentru piele, păr şi unghii

Unul dintre cele mai importante domenii în care este folosit uleiul de Luminiţa nopţii este cel cosmetic, pentru că substanţele active  din compoziţia extractului ajută la regenerarea pielii şi la tratarea unor afecţiuni ale epidermei. De asemenea, acest valoros extract din seminţele plantei contribuie la prevenirea îmbătrânirii premature. Acest ulei conține circa 72% acid alfa linoleic și 9% acid gamma linoleic. De aceea, uleiul de Luminița nopții este apreciat ca fiind cea mai importantă sursă de Vitamina E. Cercetătorii europenu susțin că acest tip de ulei ameliorează și stările depresive  la alcoolici. Deseori, uleiul de Luminiţa nopţii se găseşte sub formă de capsule, care se administrează cu uşurinţă.

Luminiţa nopţii tratează afecţiunile căilor respiratorii inflamate

”Planta tratează afecţiunile căilor respiratorii inflamate, deoarece fluidifică secreţiile bronhice fiind benefică în tusea convulsivă, în guturai, bronşite, laringite şi traheite. De asemenea, Luminiţa nopţii este un foarte bun drenor limfatic, fiind remediu recunoscut pentru inflamaţiile localizate în diferite părţi ale organismului, tratând cu succes hemoroizii, abcesele, furunculele, fibromul uterin şi constipaţia. În acelaşi timp, preparatele din Luminiţa nopţii sunt indicate pentru infecţiile urinare, angină şi pentru durerile reumatice. Totodată, Luminiţa nopţii este un remediu foarte bun care atenuează simptomele menopauzei: bufeuri,  oboseală, scăderea puterii de concentrare şi transpiraţii nocturne,” precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie în studiul: ”Luminița nopții, remedii pentru bolile secolului”.

Din această plantă se prepară: infuzii, tinctură, decoct şi sirop

Pentru fiecare afecţiune, preparatele din Luminiţa nopţii trebuie folosite după sfatul terapeutului.

Reţetele săptămânii

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia: Se prepară dintr-o lingură de flori la o cană de apă clocotită sau din două linguri de plantă: flori şi frunze la o cană de apă. După ce planta se infuzează timp de zece minute, ceaiul se strecoară. Zilnic se consumă câte două-trei căni de infuzie îndulcită cu miere.  

Decoctul: Se prepară din trei grame de plantă la o cană de apă.Ceaiul se fierbe la foc mic timp de zece minute, se strecoară şi se administrează câte o cană pe zi.

Tinctura: Se prepară dintr-o lingură de plantă care se macerează în 100 ml de alcool de 60 de grade, timp de o săptămână. Se administrează câte zece picături, de două ori pe zi, diluate în apă călduţă sau după sfatul terapeutului.

Siropul: Se prepară din şase linguri de flori care se pun la fiert în 500 ml de apă, apoi se adaugă 200 g zahăr brun. Când siropul s-a legat, se strecoară, se lasă să se răcească şi se păstrează în sticle închise ermetic. Se consumă trei linguri de sirop pe zi. 

Citeşte şi:

Drojdia de bere, alimentul-medicament miraculos pentru multe boli

Verdeţurile de primăvară îţi întăresc imunitatea

image
image
image
image
image
image
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net